Parte din PMP Timiş, plecată de bună-voie la PNL Timiş

Lideri PMP si PNL TimisO parte din PMP Timiş este, de astăzi, parte a PNL Timiş.

 

La conferinţa de presă a PNL Timiş, de azi, ziariştii au fost întâmpinaţi nu doar de staff-ul acestui partid, ci şi de cel al PMP Timiş. „Am decis să facem echipă, prin primirea în PNL Timiș a principalilor lideri ai PMP din județ. Acest demers evident că precede pasul mai mare de coagulare a dreptei, pe care îl vom face atunci când PNL va fuziona cu PDL. Momentul fuziunii e tot mai aproape. Noii colegi vor fi foarte bine integrați în PNL Timiș. Radu Lambrino și Sorin Munteanu vor fi în biroul teritorial al PNL Timiș. Ceilalți vor fi la municipal. Vor avea toate drepturile si obligațiile pe care le are orice membru PNL”, a declarat, vineri, președintele PNL Timiș, Nicolae Robu.

Radu Lambrino, ex-președintele PMP Timiș, susţine că miza lor, a celor plecaţi din PMP, „a celor care fac politică de dreapta”, este să câștige Palatul Cotroceni, în toamnă. „Eu am fost un constant susținător al acestei idei a coagulării dreptei. Cât am fost președinte al PMP, nu am atacat partidele de dreapta, ci am venit cu soluții concrete. Ca să fiu corect, mi-am anunțat intenția de a nu mai candida la președinția PMP Timiș cu mult timp înainte”, a afirmat Radu Lambrino.

Surse din PMP spun că liderul partidului, Elena Udrea, știa despre această mişcare, acesta fiind motivul pentru care a descins, săptămâna trecută, la Timişoara şi ar fi încercat să preîntâmpine acest pas. Informaţia este confirmată şi de Radu Lambrino: „Elena Udrea știa de intenția noastră. Eu am avut discuții cu dumneaei despre lucrurile pe care le simt”.

Print Friendly, PDF & Email