Ideea metropolei unitare Timişoara continuă să fie erodată de decalajul ce pare să se fi adâncit în ultimii ani între zonele centrale şi anumite cartiere semi-centrale şi zonele de periferie şi cele de „blocuri muncitoreşti”. Un demers salutar este faptul că Primăria Timişoara a început în ultimii ani să sprijine, ca partener, sau să cofinanţeze proiecte europene menite să reducă aceste decalaj.

De la proiecte pilot la proiecte de serie

Zonele centrale ale Timişoarei şi cartierele mărginaşe, precum Kuncz, sau Ronaţ, par să coexiste în lumi total diferite, raportate la aspect, la infrastructură şi la dotările urbane necesare oricărui orăşean, în secolul XXI.

Pentru a reduce din acest decalaj, ce pare să se fi adâncit în ultimii ani, Primăria Timişoara apreciază că ar trebui să se realizeze proiecte cu bani europeni, existând surse de finanţare dedicate omogenizării zonelor marilor oraşe europene.

Deocamdată, s-a început modest, cu un proiect-pilot centrat pe una dintre zonele cele mai sărace ale Timişoarei, Kuncz. Astfel, la următoarea şedinţă de plen, consilierii locali vor aproba participarea Primăriei Timişoara, în calitate de partener fără contribuţie financiară, la proiectul “Kuncz – cartier în criză", finanţat în cadrul Programului “Anul participării şi responsabilizării cetăţenilor II” gestionat de către Agenţia Naţională pentru Romi. Programul a fost suspendat iniţial în urma unei decizii a Curţii de Conturi, fiind reluat în prezent sub o nouă formă. Prin programul respectiv se pot obţine fonduri pentru reglementarea situaţiei locative a comunităţilor de romi, regula fiind că aceştia pot accesa finanţare doar autorităţile locale, în parteneriat cu organizaţii nonguvernamentale.  

Deja, în cadrul acestui proiect, mai mulţi angajaţi ai Primăriei, ai Poliţiei Locale şi ai Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, însoţiţi de reprezentanţi ai Centrului de Resurse pentru Regenerare Urbană, au mers în cartierul Kuncz şi au făcut investigaţii la faţa locului pentru stabilirea situaţiei locative la 48 de adrese.

„Se urmăreşte asigurarea documentelor de identitate, stare civilă, iniţierea demersurilor necesare legalizării situaţiei locative a persoanelor care nu au documente legale de proprietate sau uz al imobilelor, precum şi conştientizarea locuitorilor privind importanţa deţinerii documentelor legale în vederea accesului la servicii sociale, de educaţie, sănătate şi ocupare. Principalul impediment în rezolvarea situaţiei locative a persoanelor din cartierul Kuncz îl reprezintă lipsa informaţiilor topografice, majoritatea informaţiilor de la Oficiul de Cadastru fiind perimate”, transmit reprezentanţii Primăriei Timişoara.

Cu această ocazie s-a ajuns din nou la concluzia că în Kuncz există clădiri amplasate haotic, ridicate fără documentaţiile tehnice necesare şi fără autorizaţie de construcţie. Este o situaţie generată de o întâmplare din istoria Timişoarei de acum aproape 100 de ani, când, în 1920, conducerea fabricii de cărămidă Kuncz le-a permis muncitorilor de origine romă să-şi ridice case, dar fără acte de proprietate. În 1945, fabrica s-a închis, dar foştii muncitori au rămas în imobilele construite pe terenurile respective, care au fost naţionalizate în perioada comunistă. După 1990, terenul a trecut în proprietatea Primăriei.

În cadrul proiectului, pentru stabilirea situaţiei locative legale, în zonă se vor face măsurători topometrice şi înregistrări cadastrale pe suprafeţele de teren pe care au fost construite aproximativ 174 de imobile şi 200 de persoane din Kuncz ar urma să beneficieze de suport şi de asistenţă socială, juridică şi tehnică pentru întocmirea documentelor de identitate şi stare civilă, precum şi a documentelor de proprietate sau uz pentru imobilele în care trăiesc.

Proiectul reprezintă un prim pas făcut într-o direcţie a normalităţii, însă este nevoie de zeci de iniţiative similare pentru a se putea vorbi despre o reducere a decalajului care se adânceşte între centru şi periferia Timişoara. De proiecte similare ar fi nevoie în oricare dintre zonele mărginaşe, fie că e vorba de Kuncz, Fratelia sau Ronaţ. 

Arhitect Radu Radoslav: „Fără ajutor, unele cartiere riscă să devină ghetouri”

Arhitectul Radu Radoslav, fost şef al Direcţiei de Urbanism a Primăriei Timişoara, spune că Timişoara s-a dezvoltat pe baza unor comunităţi locale, acceptate ca atare, şi care aveau putere decizională. După 1900, s-a dezvoltat după conceptul actual de oraş, lucru care a amplificat centralizarea urbei. „Sigur, zonele mărginaşe au probleme legate de apă, canalizare, infrastructură rutieră care s-au mai rezolvat pe parcurs. Ce lipseşte însă este reîntărirea comunităţilor locale. Decizia se ia într-un singur loc, la nivel central, şi urmările se văd. Unele din aceste zone de periferie nu au şcoli, nu au spaţii verzi, nu au dotări urbane minime. Bugetul, din păcate, se duce în marea majoritate pe zonele centrale”, apreciază Radu Radoslav.

În opinia sa, o problemă la fel de mare este reprezentată de zonele cu blocuri, care nu se pot descurca decât cu ajutor. Astfel, în Timişoara se observă decalaje mari, sub aspectul dezvoltării urbane între zone precum Circumvalaţiunii – Tipografilor şi porţiuni din oraş precum Dâmboviţa sau Calea Girocului.

„Există diferenţe mari între aceste zone, care au şi fost concepute în perioade legislative diferite. Iar dacă zonele de blocuri muncitoreşti mărginaşe decad, se pot transforma cu uşurinţă în ghetouri. Dacă alte zone, precum Lipovei, Aradului, Take Ionescu, se pot autogestiona în mod corespunzător, zonele de blocuri muncitoreşti trebuie sprijinite”, este de părere Radu Radoslav.

Speranţe de la noul Plan Urbanistic General

O strategie legată unitară legată de integrarea zonelor mărginaşe trebuie să se închege şi în noul Plan Urbanistic General, aflat încă în lucru. În momentul de faţă, teoretic, oraşul se dezvoltă după Planul Urbanistic General din 2002. Deşi acest document pe care se bazează deciziile majore legate de urbanism ar fi trebuit actualizat cel puţin la un interval de zece ani.

PUG-ul Timişoarei, în forma nouă, vorbeşte, de exemplu, despre “dezvoltarea integrativă a municipiului, cu evitarea pustiirii teritoriului periurban de populaţie”, de poziţionarea oraşului “ca centru teritorial, prin întărirea funcţiunilor şi atractivităţii sale” şi de “asigurarea unei creşteri mai sănătoase prin atragere de populaţie calificată într-un ritm sustenabil, care nu pune în primejdie calitatea vieţii în municipiu”. Totodată, în document se mai susţine că e nevoie de dezvoltarea infrastructurii urbane şi instituţionale, având în vedere teritoriul regional internaţional, pentru poziţionarea stabilă faţă de oraşele competitoare din regiune (Belgrad, Novi Sad, Szeged, Arad), precum şi de identificarea, protejarea şi exploatarea în folosul comunităţii şi spiritul protecţiei mediului înconjurător a arealelor cu bio­diversitate.

Totuşi, documentul pare să fie obiectiv în ceea ce priveşte minusurile municipiului, menţionând că Timişoara se confruntă cu lipsa unor facilităţi-cheie atât pentru municipiu, cât şi pentru zona metropolitană.

Despre viziunea urbanistică din ultimii ani, autorii documentului nu au o părere foarte bună, dimpotrivă, remarcând concesiile foarte multe făcute în materie de urbanism de către Primăria Timişoara. “La nivelul întregului teritoriu administrativ se constată practicarea la scară largă a urbanismului derogatoriu. Dacă în prima fază au fost realizate o serie de planuri urbanistice zonale cu caracter director, în perioada de dezvoltare a pieţei imobiliare au fost avizate o serie de PUZ-uri pe suprafeţe variabile, doar minimal corelate, care au dat naştere la interferenţe funcţionale şi morfologice întâmplătoare. Zonele cele mai active din acest punct de vedere au fost în direcţia Căii Torontalului atât în zona de ieşire din Timişoara pe teritoriul intravilan cât şi în zona teritoriului administrativ între calea ferată”, spun autorii planului.

Din punctul lor de vedere, rezultatele acestor politici de concesii în domeniul urbanis­mului sunt “fărâmiţarea terito­riului administrativ, o structură urbană incoerentă şi slab echi­pată edilitar, o dotare slabă cu funcţiuni complementare a zonelor rezidenţiale periferice, intruziunea necontrolată în cadrul natural existent, bloca­rea unor investiţii coordonate pe viitor, conflicte de scară urbană, disfuncţii de trafic”.

Mai mult, în document se precizează că prea multe documentaţii de urbanism au fost folosite în mod abuziv şi, în urma acestui fapt, zonele noi dezvoltate în ultimii zece ani suferă cel mai mult de lipsa confortului urban şi a calităţii vieţii, în ciuda nivelului ridicat al investiţiilor financiare şi mai ales de încredere a noilor locatari în retragerea într-o zonă bună.