Romano Prodi, la Timişoara: „Fantoma care bântuie astăzi prin Europa este frica de schimbare, generală și generalizată”

Fostului președinte al Comisiei Europene i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest

Romano Prodi DHC Foto Cristian SebastianReticențele manifestate în fața nevoii de schimbare de noul val de lideri europeni și noile realități economice și politice au făcut din Europa un colos cu picioare de lut, temător să se mai miște, de teamă să nu se prăbușească și situat departe de modelul imaginat de fondatorii Uniunii Europene, a declarat fostul președinte al Comisiei Europene Romano Prodi, la Timişoara. Unde a participat la o ceremonie în cadrul căreia i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest.

 

„În absența unității, Europa riscă să devină marginală într-o lume în schimbare dominată de marile puteri”

În cuprinsul unei Lectio Magistralis constituită într-o disertație intitulată „Punctele forte și slăbiciunile Europei”, fostul președinte al Comisiei Europene și fost premier al Italiei, Romano Prodi, a prezentat aspecte ce au recompus traseul parcurs de Uniunea Europeană, de la momentul inițierii acestui proiect, după încheierea cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și cauzele care au generat actuala problematică europeană, marcată de conflicte, de efectele negative ale crizei economice și de dificultatea actualilor lideri europeni de a scrie o partitură comună, care să se adecveze imperativelor momentului. „De ce îi este Europei atât de greu să iasă din criză? Cred că răspunsul la această întrebare nu trebuie căutat la nivelul caracteristicilor structurale ale economiei europene, ci, în opinia mea, problema este cu precădere de natură politică. Chiar dacă Uniunea are o economie puternică și care mi se pare destul de sănătoasă, până și în prezent, nu deține acele instrumente de decizie care să îi permită să guverneze o piață compusă din peste o jumătate de miliard de persoane”, a apreciat fostul președinte al Comisiei Europene în cuprinsul Lectio Magistralis pe care a prezentat-o în cadrul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum.

În condițiile prezentate, a relevat Romano Prodi, UE trebuie, totuși, să identifice resursele necesare conturării unei strategii de poziționare eficiente, din punct de vedere politic, fiscal și economic. Și aceasta într-un context în care, la nivel mondial, s-au configurat deja trei mari blocuri politico-economice: SUA, China și UE. Iar conturarea acestor poli de putere le impune liderilor europeni să acționeze conjugat, pentru a nu risca să afecteze relevanța, în plan mondial, a Europei. „Liderii politici europeni știu foarte bine că interesele viitoare ale țărilor lor, însăși supraviețuirea într-un timp al globalizării, sunt legate în mod indisolubil de unitatea europeană”, spune Romano Prodi. Potrivit aprecierii acestuia, în prezent asistăm la un fenomen pe care l-a numit a doua globalizare: „Dacă Germania, Franța, Italia și toate celelalte țări nu se vor uni cu adevărat, Europa nu va mai putea influența deciziile economice și politice luate la scară globală în următorii ani. Decizii – aspect pe care trebuie să îl subliniem – vor fi luate de alții, SUA și China în primul rând. Europa riscă să devină marginală într-o lume în schimbare dominată de marile puteri având dimensiuni continentale”.

„Unitatea monetară europeană este lipsită de pilonii economici și financiari necesari susținerii acesteia”

Decernare DHC al UVT Romano Prodi (2) Foto Cristian SebastianModificarea realităților europene, a apreciat Romano Prodi, s-a produs, printre altele, și ca o consecință a modificărilor care au afectat leadership-ul politic, actualii lideri europeni devenind din ce în ce mai preocupați și mai sensibili la reflecția lor în percepția electoratului. Situație responsabilă pentru manifestarea, tot mai pregnantă, a ceea ce fostul președinte al Comisiei Europene a desemnat a fi valul de populism ce afectează în acest moment multe dintre țările europene.

Sunt necesare numeroase reforme politice, fiscale și economice, dar leadership-ul politic nu dorește să își asume această responsabilitate. Chiar dacă UE și Euro nu se vor prăbuși, după cum unii s-au grăbit să preconizeze, avem o unitate monetară lipsită de pilonii economici și financiari necesari susținerii acesteia. La scurt timp după ultimele alegeri europene, m-am gândit că relativul succes al forțelor populiste ar putea, în mod paradoxal, să aibă și unele efecte benefice, în sensul că provocarea lansată de aceste forțe anti-europene ar putea să determine luarea unor hotărâri amânate până în prezent. Credeam că o coaliție majoritară precum cea care domină Parlamentul European actual, ar fi putut să favorizeze o întoarcere la rolul inițial al Comisiei, acela de motor al Uniunii, capabil să reprezinte interesele europene. Trebuie să spun că m-am înșelat”, a mărturisit Romano Prodi în discursul său despre punctele forte și slăbiciunile construcției europene.

În conjunctura generată de incapacitatea liderilor europeni de a asuma reformarea substanțială a unora dintre tratatele europene, Romano Prodi a opinat că Europa fragilizată, pe care a asemuit-o unui colos ce se sprijină pe picioare de lut, a optat pentru a ieși din inerție exclusiv în situații disperate: „«Fantoma» care bântuie astăzi prin Europa este frica de schimbare, generală și generalizată. O spaimă care a transformat Europa într-un uriaș cu picioarele de lut, care nu se mai poate mișca de frică să nu se prăbușească și care preferă să rămână nemișcat și să reacționeze doar atunci când situația devine disperată”.

„Caracterul unic și exemplar al proiectului european, afectat de frica de nou și de slăbiciunea leadership-ului instituțiilor europene”

Romano Prodi la Timisoara Foto Gelu ChetrarucReferindu-se la viziunea care a stat la baza conturării proiectului ideatic al Europei unite, Romano Prodi a relevat rolul determinant pe care omul de stat italian Alcide De Gasperi l-a jucat în definirea, vizionară, a unor teme și obiective europene și în creionarea unor posibile căi de urmat, menite să ducă la consolidarea proiectului european.

Pentru a uni Europa poate că este mai necesar să destabilizăm decât să construim: să distrugem o lume a prejudecăților, a meschinăriei, să distrugem o lume a ranchiunei. Să se vorbească, să se scrie, să se insiste, să nu ne oprim niciodată: «Europa să rămână la ordinea zilei». Iar Guvernele, cu precădere, să se arate mai hotărâte atunci când este vorba de a debloca situația pe plan național”, a citat Romano Prodi, în Lectio Magistralis, un fragment dintr-o intervenție a lui Alcide De Gasperi, rostită în cadrul unei Mese rotunde dedicate Europei, desfășurată, în 1953, la Roma.

În plus, a opinat fostul președinte al Comisiei Europene, adoptarea unei linii și viziuni comune în ceea ce privește chestiunile de politică externă ar fi necesare pentru a conferi eficiență în poziționare construcției europene. „Este necesară o politică externă comună, pentru că altfel nu ne putem poziționa și nu putem juca puternic la nivel mondial”, a declarat Romano Prodi, care a apreciat și că incapacitatea liderilor europeni de a identifica o poziție comună în probleme cum au fost conflictul din Irak sau cel din Libia figurează printre slăbiciunile proiectului european. Pe lista cărora Romano Prodi a mai menționat și absența unui proiect comun politic și militar.

Odată cu sfârșitul comunismului, orizonturile construcției comunitare au fost supuse unui proces de limitare, din cauza falsei impresii că s-ar putea realiza o Europă în lipsa pilaștrilor fundamentali, și anume cel politic și militar. Proiectul european și-a pierdut astfel valența istorico-politică, rămânând ancorat în ultimul parametru valid care i-a mai rămas, cel economic, având drept obiectiv obținerea unei bunăstări generalizate”, a apreciat Romano Prodi.

În aceste condiții, supusă presiunilor derivate din intensificarea competiției la nivel internațional, afectată de creșterea șomajului și de lentoarea progresului economic, precum și de incapacitatea de a identifica resursele coeziunii politice, UE – a mai consemnat Romano Prodi în discursul său – nu mai este considerată drept o mare inovatoare capabilă să evite problemele cu care se confruntă restul lumii, ci doar o parte integrantă a unei ordini mondiale care este dominată de ceea ce acesta a numit frenezia globalizării. „Caracterul unic și exemplar al proiectului european nu mai este perceput ca atare, din cauza fricii de nou și a slăbiciunii leadership-ului instituțiilor europene. Toate aceste au generat un reviriment treptat al elementului național în rândul opiniei publice europene, îngrijorată să observe cum îi sunt asaltate ultimele redute al sistemului social generos, de către hoardele de instalatori polonezi, zugravi români sau comercianți chinezi. Nu aceasta era Europa lui De Gasperi, cum nu este nici Europa pe care noi trebuie să o construim”, a relevat, în finalul expunerii sale, fostul președinte al Comisiei Europene, Romano Prodi.

Print Friendly, PDF & Email