După ce noul proiect de lege vizând malpraxisul a trecut de Senat, ajungând la Camera Deputaţilor ca for decizional, a început să se vorbească tot mai mult despre schimbările pe care le-ar aduce acest act normativ. În esenţă, însă, lucrurile ar putea rămâne aproximativ la fel, schimbându-se eventual doar plafoanele de despăgubiri, în sensul coborârii până la un prag maximal de 30.000 de euro.

Pe plan local, deşi sunt sesizări de malpraxis, ele nu sunt confirmate de forurile de specialitate, iar în instanţele din Timiş rareori au câştig de cauză victimele acestor greşeli medicale.

Limitări discutabile

Conform noului proiect legislativ care modifică Legea Malpraxisului, victimele malpraxisuluinu vor mai primi daune mai mari de 30.000 de euro, iar fapta medicului va fi prescrisă dacă victima unei erori medicale nu face sesizare în 12 luni de la constatarea prejudiciului.

Proiectul a trecut deja de Senat, în condiţiile în care a primit aviz negativ de la Ministerul Sănătăţii, iar acum este la Camera Deputaţilor, ca for decizional.

Specialişti din domeniul medical susţin că acest proiect de lege lezează pacientul şi favorizează, pe de altă parte, unele societăţi de asigurări care, în unele cazuri de malpraxis dovedite până în prezent, au refuzat să plătească daunele stabilite de instanţă, deşi medicii au obligaţia să vireze anual bani în contul lor pentru a se asigura în caz de culpă medicală.  

Iniţiatorul acestui proiect legislativ, senatorul independent Valeriu Todiraşcu, apreciază că adoptarea modificărilor propuse ar aduce o necesară corijare unor prevederi aberante ale legii malpraxisului, pe care o consideră o formă de spoliere, pusă la cale de Ministerul Sănătăţii, în complicitate cu unele companii de asigurări.

În viziunea sa, asigurarea de malpraxis reprezintă, în România, o haiducie a politicienilor, dar şi a feudalilor din sănătate, care prin intermediul actualei legi a malpraxisului, obligă medicii şi personalul medical să plătească poliţele de malpraxis, care apoi sunt blocate, tot prin efectul legii, la companiile de asigurări.

 „Actuala lege a malpraxisului prejudiciază atât pacienţii, care au neşansa să fie afectaţi de disfuncţionalităţile sistemului sanitar, cât şi medicii, care nu sunt protejaţi de poliţa de asigurare atunci când greşesc în exercitarea dificilei lor profesiuni sau când sunt traşi la răspundere pentru cauze ale malpraxisului ce ţin de problemele din sistemul sanitar. În forma actuală legea malpraxisului este inutilă pacienţilor, care nu primesc mai nimic din acei bani care li se cuvin ca şi despăgubire. Actuala lege a malpraxisului este inutilă medicilor, care sunt nevoiţi să plătească de două ori, atunci când instanţa decide plata despăgubirilor către pacienţi, după stabilirea eventualei vinovăţii a medicului, în baza legii care este total defavorabilă medicilor şi pacienţilor, şi care, culmea, îi obligă pe medici la plata poliţei de asigurare de malpraxis, care nu îi protejează de aproape nimic”, susţine senatorul iniţiator.

Şanse infime de câştig în instanţă în Timiş

Rămâne de văzut ce va schimba proiectul legislativ pe acest segment, extrem de intens dezbătut. Deocamdată, în Timiş, tocmai pentru că actualul cadru legal este unul defavorabil pentru pacienţi, nu există cazuri de malpraxis grave care să fie confirmate de către Colegiul Medicilor din România, deşi pe forumurile de specialitate, şi chiar pe pagina web a CMR Timiş sunt zeci de plângeri care acuză un comportament aberant, neprofesionist din partea unor cadre medicale timişene.

Răspunsul este, invariabil, acelaşi: “Trebuie să vă adresaţi Colegiului Medicilor Timiş, strada Independenţei nr. 10, Timişoara, iar plângerea va fi înregistrată numai daca conţine numele, prenumele, adresa şi semnătura petentului. Nu se vor înregistra plângerile trimise prin fax ori depuse în copii.”

Aşa stând lucrurile în sistem, unde procentul de cazuri de acest gen confirmate de către Comisia de specialitate este foarte mic, o parte din pacienţii timişeni aleg să se adreseze instanţelor de judecată. Nici aici însă s-ar părea că nu au şanse mai mari. Analizând dosarele de acest gen de pe rolul unei singure instanţe din Timiş – respectiv Judecătoria Timişoara – se poate constata, pe lângă numărul lor redus, şi faptul că sunt extrem de puţine cazurile în care pacienţii reclamanţi au câştig de cauză, în litigiile lor cu diverse unităţi medicale, medici sau Comisia judeţeană de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis.

În 2010 a existat un singur caz de acest gen, în care reclamantul nu a avut câştig de cauză. În 2011 nu s-a înregistrat niciun singur dosar de acest gen la Judecătoria Timişoara şi, cu siguranţă, nu pentru că la nivelul judeţului competenţa şi conduita profesională a tuturor cadrelor medicale ar fi fost una ireproşabilă.

În 2012 a existat un singur litigiu de acest gen, pierdut de reclamant şi câştigat de Spitalul Judeţean, cauza fiind soluţionată anul trecut, după mai mult de doi ani de la iniţiere, şi nenumărate amânări cauzate de întârzierile cu care s-au făcut expertizările medico-legale. Astfel, deşi litigiul fusese iniţiat în vara anului 2012, în aprilie 2014 încă se mai solicita o contraexpertiză în acest caz, sub sancţiunea unei amenzi dispuse de către instanţă pentru tergiversare.

În 2013 au fost înregistrate şase litigii de acest gen, la Judecătoria Timişoara, în majoritatea cazurilor, pierdute de reclamant, adică de victima presupusului caz de malpraxis.

Anul trecut, pe fondul aceleiaşi instanţe au fost înregistrate trei cazuri de malpraxis. Într-unul dintre ele reclamantul deja a pierdut, având câştig de cauză Comisia judeţeană de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis şi o firmă de asigurare implicată. Într-unul din aceste dosare, înregistrat la sfârşitul anului trecut, s-a fixat primul termen de judecată pe… 6 mai anul acesta, probabil din cauza aglomerării instanţei. Din analiza acestor dosare, se poate spune cu certitudine că şansele reclamanţilor de a câştiga un proces de acest gen par destul de mici.

Malpraxisul, cea mai profitabilă asigurare din România

În momentul de faţă, conform unor surse din domeniul medical, cu toate că s-a tot vorbit despre îmbunătăţirea cadrului legal pe acest segment, victima unui caz de malpraxis sau familia acesteia continuă să aibă şanse extrem de mici de a primi despăgubiri. Aceasta deşi medicii şi unităţile sanitare plătesc sume deloc mici pentru primele aferente asigurărilor de malpraxis.

Existând cazuri în care, în cazul unor chirurgi de exemplu, valoarea anuală a primelor pentru asigurarea de malpraxis ajunge şi la 200 de euro, se estimează că, în fiecare an, în contul societăţilor de asigurare care încheie astfel de poliţe ajung peste 45 de milioane de euro.

Potrivit unor surse din sistem, societăţile de asigurare „se bat” pe încheierea unor astfel de poliţe, pentru simplul motiv că sunt cele mai profitabile, asigurând un profit mult mai mare decât asigurările de viaţă. Conform Autorităţii de Supraveghere Financiară, indemnizaţiile brute plătite de societăţile de asigurare nu depăşesc 5% din sumele încasate pentru asigurările de malpraxis. Iar cifrele vorbesc de la sine: în 2011 s-a plătit către victimele cazurilor de malpraxis suma de 1.040.056 de lei, în 2012, valoarea despăgubirilor a totalizat 2.104.072 de lei, iar anul trecut s-au plătit despăgubiri în valoare de doar 427.018 lei. Cifrele acestea trebuie raportate la nivel naţional, şi la multitudinea de cazuri de malpraxis care sunt semnalate pe diverse canale media. Într-un caz de malpraxis grav suma de 427.018 lei, adică mai puţin de 100.000 de euro, plătită anul trecut la nivelul întregii ţări de toate societăţile de asigurare abia acoperă costul intervenţiilor medicale ce au scopul de a repara greşeala comisă. Iar concluzia este una destul de clară: este extrem de greu, ca pacient, să beneficiezi de despăgubiri, deşi cadrele medicale şi spitalele plătesc aceste asigurări.

Metodologia şi cadrul legal reduc, însă, mult şansele ca măcar o treime din banii colectaţi să se întoarcă la pacienţii care sunt victime ale unor astfel de cazuri.

 „Din punctul meu de vedere, aceste asigurări de malpraxis, în forma în care sunt acum, reprezintă un mod de îmbogăţire, fără just temei, a unor societăţi de asigurare. Există obligativitatea încheierii lor pentru cadrele medicale, iar aceste societăţi dau doar despăgubiri materiale, nu morale, deşi instanţele par să acorde în ultima perioadă, mai degrabă despăgubiri morale victimelor cazurilor de malpraxis. E o politică prin care li se impune cadrelor medicale acceptarea unui anumit contract de asigurare, pe considerentul că aceste asigurări sunt, oricum, obligatorii, şi nu se pot negocia”, ne-a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, medicul Vasile Astărăstoae.