Edilului Timișoarei cere Guvernului dublarea sumei alocate pentru lucrările de la Spitalul de Copii

Nicolae Robu in conferinta de presa (2) Foto PNL TimisSuma de cinci milioane de lei cu care Guvernul intenționează să finanțeze, anul acesta, lucrările de la Spitalul de Copii din Timișoara este insuficientă în raport cu importanța, la nivel local și național, a obiectivului și cu valoarea totală a lucrărilor programate. Edilul Timișoarei a adresat în scris, apeluri premierului Victor Ponta și ministrului Sănătății, în vederea obținerii, de la bugetul de stat, a minimum zece milioane de lei pentru finanțarea acestui obiectiv.

 

Un proiect cu o finanțare neasumată în scris

spital louis turcanu 2Edilul liberal al Timișoarei, Nicolae Robu, a informat, vineri, că a transmis premierului Victor Ponta și ministrului Sănătății câte o adresă în baza căreia solicită alocarea de fonduri mai consistente de la bugetul de stat pentru finanțarea, în 2015, a lucrărilor în curs de desfășurare de la noul corp de clădire al Spitalului Clinic de Copii „Louis Țurcanu”.

Primarul a precizat că mesajele au fost transmise în condițiile în care, în 2015, Municipalitatea vizează continuarea lucrărilor pe șantier într-un ritm susținut. Context în care susținerea financiară a obiectivului cu fonduri de la bugetul de stat ar fi benefică, permițând o degrevare a bugetului Timișoarei, astfel încât să îngăduie alocarea de fonduri și unor alte proiecte menite să asigure dezvoltarea și modernizarea infrastructurii urbane. În plus, a mai informat edilul, lucrările care se vor desfășura în cursul acestui an vor consuma mai multe resurse financiare decât lucrările grosiere, de amenajare de șantier, care au fost executate anul anterior.

Referindu-se la așteptările Municipalității în ceea ce privește nivelul de finanțare a acestui obiectiv de la bugetul de stat, Nicolae Robu declară că o așteptare realistă ar impune ca Guvernul să susțină cu un procent de minimum 50% investiția, a cărei valoare totală estimată se ridică la 100 de milioane de lei. Însă, a mai reiterat edilul, nici până în acest moment nu există un document scris din partea Executivului prin care  să își asume explicit partea proprie de contribuție. „Nu există nici până acum o fișă de obiectiv privind asumarea unei cote din investiție”, a informat primarul, adăugând că într-un astfel de document ar trebui să figureze înscrise valoarea totală a investiției, perioada prevăzută pentru implementarea proiectului, sursele de finanțare și menționarea sumelor aferente fiecărei surse de finanțare în parte, precum și un desfășurător din care să rezulte graficul de alocare a sumelor de bani.

„Orice sumă mai mare sau egală cu zece milioane de lei ne-ar satisface”

Victor Ponta 2În cuprinsul mesajului adresat premierului Victor Ponta sunt reiterate câteva informații referitoare la proiectul de construire a corpului B de clădire al Spitalului de Copii Louis Țurcanu, ce pledează pentru importanța, la nivel local, regional și chiar național, a obiectivului. „După cum cunoaşteţi, Spitalul de Copii «Louis Ţurcanu», din Timişoara – unul dintre cele mai bune din ţară, atât după evaluările şi clasificările consacrate, cât şi ca percepţie publică – are nevoie stringentă de o extindere semnificativă a spaţiului în care își desfăşoară activitatea”, se precizează în adresa transmisă.

Primarul Timișoarei prezintă, succint, și câteva informații despre proiectul asumat de către Municipalitate: „Primăria Municipiului Timişoara a asumat construirea unui nou corp de clădire al acestui spital, unul cu opt niveluri – demisol, parter plus şase etaje –, alocând fonduri importante de la bugetul local, dar contând şi pe un sprijin considerabil de la bugetul de stat. Valoarea totală a investiţiei este de cca. 100 de milioane de lei”.

Nicolae Robu reaminteşte că, până în prezent, Guvernul a alocat pentru această investiţie cinci milioane lei, sumă pe care a virat-o în conturile Primăriei Timişoara în decembrie 2014. „Am mulţumit public şi vă mulţumesc şi acum pentru ea”, precizează edilul Timișoarei.

Acesta apreciază, însă, că, pentru a permite derularea lucrărilor într-un ritm cât mai suținut pe parcursul acestui an, ar fi necesară o suplimentare a sumei prevăzută să fie alocată de la bugetul consolidat de stat pentru acest an obiectivului Spitalul de Copii Timișoara: „Pentru 2015, aşteptările noastre erau să primim de la bugetul de stat 20 de milioane lei sau, dacă nu există posibilităţi pentru atât, cel puţin 10 milioane lei. Am aflat cu surprindere, astăzi, că, în 2015, acest obiectiv major va primi de la bugetul de stat doar tot cinci milioane lei, cât a primit şi în 2014”.

Context în care solicită suplimentarea sumei cu cel puțin cinci milioane de lei, astfel încât contribuția aferentă anului 2015 de la bugetul de stat, destinată finanțării acestui obiectiv, să ajungă măcar la valoarea de 10 milioane de lei: „Domnule Prim Ministru, vă rog, în numele cetăţenilor Timişoarei şi al unei bune părţi din cetăţenii României din întreaga ţară, care recurg la serviciile Spitalului de Copii «Louis Ţurcanu», din Timişoara, să dispuneţi suplimentarea acestei sume la minimum minimorum zece milioane, astfel încât noua investiţie să se poată derula într-un timp rezonabil. Noi reiterăm solicitarea iniţială pentru o sumă de 20 de milioane, care ar fi optimă, cu menţiunea că orice sumă mai mare sau egală cu zece milioane ne-ar satisface”.

În finalul documentului, edilul Timişoarei își exprimă încrederea că proiectul va beneficia de o finanțare mai consistentă decât a fost prevăzut inițial, cu atât mai mult cu cât, mai menționează edilul, județul Timiș este cel mai mare contributor la bugetul de stat după Capitală.

Primarul a informat și că i s-a adresat în scris, cu aceleași solicitări, ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, căruia i-a expus argumentele care, potrivit aprecierii Municipalității din Timișoara, pledează în favoarea alocării, în 2015, a unei sume de minimum zece milioane de lei menite să susțină continuarea lucrărilor la noul corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email