Curtea Constituţională a ajuns ultima pârghie instituţională de la care se speră recuperarea indemnizaţiilor revoluţionarilor luptători, suspendate după începutul crizei. Câteva excepţii de neconstituţionalitate au fost înregistrate în ultimele luni, unele plecând inclusiv de pe rolul unor instanţe din Timiş, încercându-se contestarea şi anularea prevederilor legale care au dus la sistarea plăţii acestor drepturi. În acest timp, câteva asociaţii de revoluţionari spun că e nevoie de curăţenie, de reverificarea dosarelor asupra cărora există dubii şi abia după aceea se poate discuta despre o eventuale repunere în plată a drepturilor celor care chiar merită indemnizaţiile.

De la Tribunalul Timiş la Curtea Constituţională

În ultimele luni, la Curtea Constituţională s-au înregistrat mai multe solicitări de anulare a prevederilor legale prin care s-a suspendat plata indemnizaţiilor pentru anumite categorii de revoluţionari – respectiv, luptătorii, o parte din aceste contestaţii plecând din Timiş.  Un exemplu este contestaţia din dosarul nr. 5.314/30/2013 , aflat pe rolul Secţiei I Civile a Tribunalului Timiş, care a ajuns la Curtea Constituţională. Prin intermediul acestuia se solicită anularea drepturilor care au dus la sistarea plăţii indemnizaţiilor revoluţionarilor luptători şi, respectiv, acordarea retroactivă a indemnizaţiei lunare reparatorii prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989.

Revoluţionarii contestatari susţin că motivele legate de suspendarea plăţii acestor drepturi – respectiv, constrângerile bugetare, nu pot fi invocate, întrucât “argumentele privind eventualul impact pe care neadoptarea acestui act normativ l-ar fi avut asupra cheltuielilor bugetare nu sunt justificate de vreme ce ordonanţa contestată prevede păstrarea în plată a unor drepturi băneşti pentru alte categorii de persoane”.

Contestatarii mai spun că autorităţile care au promovat actul normativ prin care se sista plata drepturilor către revoluţionari trebuiau să stabilească o perioadă de cel puţin zece zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice. Or, proiectul actului atacat a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, fiind şi aprobat, în mai puţin de zece ore de la afişarea sa pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. “În acest mod a fost violat dreptul cetăţenilor şi al asociaţiilor de revoluţionari legal constituite de a participa, cel puţin formal, la procesul de elaborare a actului normativ care îi afectează în mod direct”, mai spun contestatarii.

Aceste argumente nu au impresionat Avocatul Poporului, care a stabilit că actele normative atacate sunt constituţionale. Şi a considerat că fostul Guvern, “ţinând cont de realitatea existenţei unor situaţii când necesitatea protejării interesului impune în mod obiectiv adoptarea unor măsuri urgente, a permis în mod justificat adoptarea unor acte normative fără îndeplinirea tuturor cerinţelor privind asigurarea transparenţei decizionale.”

Până în prezent, Curtea Constituţională nu a aprobat nicio astfel de excepţie de neconstituţionalitate, deşi numărul acestora continuă să crească. În varianta în care ar considera întemeiată excepţia de neconstituţionalitate într-un singur caz de acest gen, atunci decizia ar avea efect asupra tuturor drepturilor de acest gen, care ar trebui acordate retroactiv revoluţionarilor din categoriile în cauză. Lucru care ar însemna acordarea unor sume extrem de mari, care nu se ştie de unde ar putea fi obţinute, ţinând cont că tocmai din cauza unor resurse insuficiente la buget, 2014 a fost un an în care bugetul de investiţii, de exemplu, a fost diminuat la un nivel nepermis, pentru o ţară care are ca obiective dezvoltarea în concordanţă cu ce se întâmplă pe plan european.

Asociaţii de revoluţionari din Timişoara: “Mai întâi să se facă curăţenie”

Conducerile unor asociaţii de revoluţionari din Timişoara spun că, preliminar discutării unei eventuale reluări a plăţii acestor drepturi către revoluţionari, ar trebui să se facă “curăţenie”, în sensul de a se verifica dosarele de revoluţionar controversate, contestate şi contestabile, inclusiv cele de pe plan local.

“Oricine poate contesta legea, oricând, însă singurii care pot reglementa în mod cert această problemă sunt Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi Comisia Parlamentară de profil. Iar aceste structuri sunt şi cele abilitate pentru o reverificare a dosarelor, mai mult decât necesară. Sigur, sunt păreri împărţite şi legate de acest demers, dar din experienţa mea am constatat că nu o dată cei mai activi contestatari sunt tocmai cei care nu sunt tocmai în regulă, din punct de vedere al dosarelor”; spune Virgil Hosu, preşedintele Asociaţiei Luptătorilor din Timişoara Arestaţi la Revoluţie. În opinia sa, pentru a se pune pe alte baze, normale, corecte, tot acest sistem de acordare de indemnizaţii este mai mult decât necesar să se realizeze o verificare existinsă a dosarelor controversate. “Eu îl cunosc pe Adrian Sanda, numit în fruntea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi am încredere în el. Totul e să fie şi lăsat să-şi facă treaba, şi să realizeze aceste verificări şi trieri de dosare necesare”, declară Virgil Hosu.

Mulţi revoluţionari, multe centre revoluţionare

În 2006, la doi ani după intrarea în vigoare a Legii Recunoştinţei, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor făcea public faptul că sunt înregistraţi la nivel naţional 6.000 de revoluţionari. După ce au început prelungirile succesive ale preschimbării certificatelor de revoluţionar, numărul a crescut constant şi s-a ajuns în prezent la peste 23.000 de posesori de certificate de revoluţionari. Cifra este considerată aberantă de către unele asociaţii de revoluţionari de pe plan local, atâta vreme cât în Timişoara, în locul din care a pornit Revoluţia, sunt aproximativ 2.800 de revoluţionari. În plus, asociaţii precum ALTAR 1989 reamintesc faptul că pe prima listă a revoluţionarilor cu merite se regăseau, la Timişoara, doar 200 de persoane.

Nu doar revoluţionarii, ci şi oraşele-martir s-au înmulţit vertiginos în ultimii ani. În prezent sunt 13 oraşe-martir (cu alte trei, în aşteptare), în care sunt înregistraţi 15.823 de revoluţionari, respectiv peste 61% din totalul revoluţionarilor care au dobândit certificatele şi titlurile conform Legii 42/1990 republicată. În celelalte 29 de judeţe în care nu sunt oraşe-martir sunt înregistrate 12.063 de persoane.

Conform unor contabilizări făcute de către unele asociaţii de revoluţionari, situaţia pe oraşe-martir a revoluţionarilor este următoarea: Bucureşti – 6.496 de persoane, Timişoara – 2.790 de persoane,  Braşov – 1.389 de persoane, Constanţa – 1.298 de persoane, Sibiu – 687 de persoane, Buzău – 576 de persoane, Cluj – 545 de persoane, Arad – 486 de persoane, Dâmboviţa – 480 de persoane, Prahova – 330 de persoane, Mureş – 343 de persoane, Brăila – 214 persoane şi Iaşi – 189 de persoane.

Cadrul legal adus în discuţie în acest context, a cărui aplicare a fost prelungită nejustificat, este Legea 341/12 iulie 2004, a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989. Această lege, în baza căreia s-au preschimbat certificatele de revoluţionar, a fost modificată succesiv, cu prelungiri ale termenului-limită prestabilit iniţial. Termenul-limită prevăzut pentru aducerea documentaţiei necesare pentru primirea certificatelor de revoluţionar a fost prelungit succesiv, de cinci ori, ultimul termen final fiind cel din 30 aprilie 2010.

În ultimele şedinţe ale Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, înaintea termenului-limită s-au aprobat sute de preschimbări de certificate de revoluţionar. De exemplu, într-una din ultimele şedinţe în care s-au făcut aprobări, au fost aprobate 1.037 de dosare de revoluţionar, dintre care doar trei s-au referit la revoluţionari din Timişoara, restul fiind din “centre revoluţionare” precum Teleorman, Vaslui sau Dolj.

Bănuielile legate de complicităţi în rândul instituţiilor, pentru creşterea nejustificată a numărului de revo­luţionari, au fost confirmate, după ce George Costin, şeful Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolu­ţio­narilor, a fost arestat în februarie 2012, acu­zat fiind de DNA de trafic de in­flu­enţă şi spălare de bani, în formă con­tinuată, şi constituire a unui grup in­fracţional organizat. Conform procuro­rilor DNA, fostul secretar de stat ar fi constituit şi condus în perioada 2009 – 2011 un grup infracţional organizat care viza obţinerea de beneficii finan­ciare din trafic cu certificate de revo­luţionar. Cei care obţineau certificate de revoluţionar prin intermediul aces­tei reţele erau obligaţi să plătească su­me care plecau de la 12.000 de lei şi un anumit procent din cuantumul indem­nizaţiilor primite. Deşi este vorba des­pre fapte extrem de grave şi o reţea ex­tinsă, care a acţionat pe o perioadă lun­gă de timp, ancheta pare să se fi oprit doar la arestarea lui George Costin. Nici în Timiş, nici în alte judeţe nu au fost demarate verificări prin care să se poa­tă estima amploarea totală a prejudi­ciu­lui, să se recupereze banii daţi de stat unor falşi revoluţionari sau să se anu­leze certificatele eliberate nejustificat.