Impozite majorate, la pachet cu gratuitate absolută pentru transportul public?

Primăria nu a făcut încă o estimare a costurilor, dar cochetează cu ideea unui referendum

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anunţă că vrea referendum pentru a întreba populaţia dacă îşi doreşte sau nu transport în comun gratuit. Unul dintre viceprimari spune, însă, că, la nivel de Municipalitate, nu s-a făcut o analiză a costurilor pe care le-ar implica această decizie. În plus, cine şi cum ar acoperi sumele care, în momentul de faţă, se încasează din vânzarea de bilete şi abonamente?

“Gratuitatea transportului în comun îi va costa scump pe timişoreni”

OLYMPUS DIGITAL CAMERAReprezentanţii Partidului Mişca­rea Populară Timiş avertizează că ide­ea lansată de primarul Nicolae Robu de a acorda gratuitate la transportul în comun pentru toţi călătorii se va dovedi păguboasă.

Eugen Stănescu, vicepreşedinte P.M.P. Timiş, confirmă că normele eu­ropene prevăd acordarea unor sub­ven­ţii, dar numai către categoriile defavo­rizate de cetăţeni. Ceea ce se întâmplă în momentul de faţă şi în Timişoara – unde pensionarii, elevii şi studenţii au gratuitate totală pentru mijloacele de transport în comun. Totuşi, spune că, raportându-se la experienţele altor oraşe europene care au aderat la acest sis­tem, s-a dovedit că nu este o opţiune pro­fitabilă pentru autorităţi: “A condus la vandalizarea şi deteriorarea rapidă a mijloacelor de transport, înregistrân­du-se întârzieri majore, mijloacele de transport în comun devin suprapopu­late, scăzând, în consecinţă gradul de confort”.

În plus, mai spune Eugen Stănes­cu, organizarea unui referendum pen­tru a afla răspunsul populaţiei la între­barea “Vor timişorenii gratuitate pen­tru transportul in comun?, este inutil: “Evident că răspunsul va fi «da»! Însă în ce condiţii?”.

Conform estimărilor sale, sub­ven­ţia acordată lunar R.A.T.T. de către Pri­măria Timişoara este de circa 3,5 milioane de lei, ceea ce reprezintă mai puţin de 40 la sută din bugetul lunar ne­cesar al regiei: “Înseamnă că restul de peste 60 de procente va trebui suplinit tot din buzunarele timişorenilor, plăti­tori de taxe şi impozite”.

Eugen Stănescu afirmă că defici­tul creat în bugetul R.A.T.T. ar putea fi acoperit din mărirea taxelor şi impozi­telor locale. În plus, vicepreşedintele P.M.P. Timiş consideră că în acest fel investiţiile în mijloacele de transport în comun vor fi suspendate, având în vedere că “acoperirea costurilor cu per­sonalul şi mentenanţa se va desfăşu­ra cu dificultate”

Viceprimarul Traian Stoia: “Nu există o estimare a costurilor

Interesant, dar viceprimarul Tra­ian Stoia susţine că la nivelul Munici­palităţii nici nu s-a făcut o analiză a costurilor pe care le-ar implica această decizie. El se declară, însă, sceptic în privinţa oportunităţii gratuităţii tota­le pe mijloacele de transport în co­mun: “Ce se întâmplă dacă Primăria nu dis­pune la un moment dat de bani şi nu se vor face plăţile către R.A.T.T.? Oame­nii nu-şi vor primii salariile? E absurd aşa ceva”. Traian Stoia se declară con­vins, însă, că, şi dacă se va decide acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, în Timişoara nu vor creşte taxele şi impozitele.

Cine va acoperi pierderea banilor din vânzarea de bilete?

Cosmin BraduCosmin Bradu, referent în ca­drul Biroului de Relaţii Publice al Regiei Autonome de Transport Timişoara, spune că, lunar, regia încasează între 1.000.000 de lei şi 2.000.000 de lei din vânzarea de bilete şi abonamente, variaţiile provenind din perioada de vară, când sunt mai puţine abo­na­mente. Dacă adunăm această sumă cu subvenţia pe care Municipalitatea o acordă lunar către R.A.T.T., de 3,5 milioane de lei, ajungem la o medie de 5.000.000. de lei, bani care, în opinia reprezentanţilor R.A.T.T. asigură jumătate din suma necesară pentru cheltuielile lunare ale so­cietăţii.

Print Friendly, PDF & Email