Constituţia României este, de ani, de zile, la cheremul unor grupuri politice de interese. Vor să o ignore, o ignoră. Vor să o interpreteze, o fac fără probleme. Cea care le mai pune stavilă este Curtea Constituţională. Pe care, acum, încearcă să o scoată din joc. Parţial. Sau provizoriu, până la desfiinţarea ei?

Modificările şi tentativele de modificare succesive asupra Legii de organizare şi funcţionare a CCR arată nu doar o luare în derâdere a legii fundamentale, ci şi punerea ei în slujba intereselor de clan politic – ceea ce e considerat bun azi, mâine trebuie schimbat sau blocat.

În 2010, pentru a evita o debarcare anticipată a lui Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului, senatorul PSD Dan Şova a ajustat, printr-un amendament, Legea 47/1992, de organizare şi funcţionare a CCR. Amendament prin care instituţiei i se oferea dreptul de a cenzura hotărârile Parlamentului. Redundant, şi dacă ne raportăm la legea CCR – care, la art. 2, arată că instituţia asigură “controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului” –, şi la Constituţie – care, la art. 146, menţionează, printre atribuţiile Curţii, pronunţarea “asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora”. Adică, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, asupra oricărei legi.

În vara tentativei de lovitură de stat, noua majoritate parlamentară USL, care îl includea şi pe Dan Şova, realiza că acea prevedere introdusă în 2010 îi încurcă jocurile. Aşa că a încercat – şi prin Parlament, şi prin Guvern – modificarea Legii CCR, pentru a-i elimina atribuţia introdusă în 2010 şi a lăsa CCR fără control asupra legilor votate în Parlament. Previzibil, ambele demersuri au fost anulate de CCR, pe motiv de neconstituţionalitate, prin Decizia 727/2012. Care includea şi o recomandare tehnică făcută Legislativului, de a aşeza în lege, într-un capitol aparte, atribuţiile CCR de a cenzura hotărâri ale Legislativului, dar şi procedurile ce trebuie aplicate dacă o astfel de hotărâre e declarată neconstituţională. Parlamentul, însă, nu a fost interesat de acest “detaliu”, deşi Constituţia îl obligă să “reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia CCR”.

Alţi doi ani mai târziu, tot un membru PSD la bază, Eugen Nicolicea, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, realizează că CCR stă în calea intereselor PSD. Ale celor făcute prin intermediul docilului Avocat al Poporului, Victor Ciorbea. Concluzie la care a ajuns după ce CCR invalidase şi declarase neconstituţionale hotărâri ale Parlamentului privind numirile de la vârful Avocatului Poporului şi al ASF– pe motiv de lipsă a pregătirii cerute prin lege –, dar şi numirea Consiliului de Administraţie al SRR, pentru că nu respectă configuraţia politică impusă de lege. Dl Nicolicea – care nu e expert în drept constituţional, ci inginer electronist şi jurist – susţine că decizia CCR nu poate fi luată în considerare pentru că Parlamentul nu a pus în concordanţă legea de funcţionare a CCR cu Decizia 727/2012. Un aspect omis în vara lui 2012, deşi era deputat cu state vechi. E irrelevant, însă, slalomul legislativ la care invită. Constituţia spune clar că hotărârile CCR sunt obligatorii, de la data publicării în Monitorul Oficial –, indiferent la ce se referă ele. Deci, nu pot fi nici negociate, nici atacate cu legi inferioare.

Ce urmăreşte, de fapt, dl Nicolicea sau PSD, prin intermediul lui? Poate, să arate electoratului că PSD continuă lupta cu “sistemul Băsescu”, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, fiind prezentat de maşinăria de propagandă drept “omul lui Băsescu”. Deci, o bună temă de campanie. Aşa că nu contează că e întreţinută sabotând democraţia.

Poate, să menţină forţat menţinerea în funcţie lui Victor Ciorbea, care nu a incomodat până acum interesele Puterii şi de care ar mai fi nevoie în această poziţie, măcar până în decembrie. Probabil, or mai fi nişte ordonanţe neconstituţionale în prag de redactare, în faţa cărora Avocatul Poporului trebuie ori să nu reacţioneze, ori să o facă tardiv, ca în cazul ordonanţei care a dat verde traseismului politic. Şi s-ar putea să se prevaleze de un minus al legii fundamentale, care nu menţionează un termen anume până la care deciziile CCR trebuie publicate în Monitorul Oficial – or, ele devin obligatorii doar după acest moment.

Poate, o pregătire a terenului pentru o lege prin care, după decembrie, atribuţiile CCR să fie drastic limitate. Sau, poate, un provizorat, până la desfiinţarea ei, care, oricum, era parte a unui plan al vârfului USL, deconspirat, în 2012, de colonelul Dogaru, dar care se poate face numai o dată cu modificarea Constituţiei.

Certă este lipsa respectului faţă de Constituţie. De la care se acordă dispensă ori de câte ori interesele de clan politic o cer.