Securitatea, instrument al dictaturii

PowerPoint PresentationSecuritatea, instrument al dictaturii

Un eveniment organizat de Muzeul de Artă Timișoara, în colaborare cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, şi realizat de Cristina Anisescu, Florentina Budeancă, Liviu Burlacu, Cipriana Moisa, Mihaela Negru şi Teodora Pop, de la CNSAS

Expoziţia, spun organizatorii, îşi propune să prezinte publicului într-o formă accesibilă şi sintetică istoria de peste patru decenii a Securităţii, în multiplele ei ipostaze instituţionale, sprijinind în acest mod o mai bună înţelegere a dimensiunii fenomenului totalitar.

Spaţiul expoziţional este structurat pe două nivele de reprezentare a represiunii. Primul nivel este cel în care documentele secrete ale Securităţii prezintă principalele metode şi tehnici de urmărire şi de reprimare (supravegherea şi arestarea persoanelor care se opuneau regimului comunist, anchetarea acestora şi tratamentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici în penitenciarele româneşti); modalităţile de cenzură şi de confiscare a corespondenţei, ascultarea convorbirilor telefonice, filaje; dirijarea informatorilor, precum şi atribuţii ale unor direcţii şi servicii importante implicate în menţinerea regimului comunist. O secvenţă importantă din spaţiul expoziţional este rezervată anului 1989 şi evenimentelor din Decembrie, ilustrată cu ajutorul unor imagini inedite. Cel de al doilea nivel aparţine memoriei trăite, înfăţişând experienţa directă a unor oameni, care au acceptat să-şi împărtăşească amintirile lor pe parcursul interviurilor realizate în cadrul Centrului de Istorie Orală al CNSAS. Vizitatorii au, prin urmare, posibilitatea să vizioneze în cadrul expoziţiei filmul documentar realizat de CNSAS, Supravegheat de Securitate, în anii ’70 – ’80, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

Vernisajul va avea loc miercuri, 3 septembrie, de la ora 17, în Sala Baroc a Muzeului de Artă Timișoara, din Piața Unirii nr.1, în prezența prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara, și a Cristinei Anișescu, coordonator al proiectului. Expoziția va putea fi vizitată până în 28 septembrie, zilnic între orele 10 – 18, cu excepţia zilei de luni, când este închis.

În 5 septembrie, de la ora 16 la 17.30, Muzeul de Artă Timişoara va găzdui, în colaborare cu CNSAS, dezbaterea interactivă „Before the End”, în cadrul proiectului „Freedom Express” Timişoara, coordonat de European Network Remembrance and Solidarity.

Print Friendly, PDF & Email