7 lei pe zi, alocaţia de hrană prevăzută pentru bolnavii internaţi în spitalele din România

PacientiEfortul pe care Statul îl face pentru a veni în sprijinul recuperării bolnavilor internaţi în spitalele publice este de… 7 lei pe zi. Bani necesari pentru a acoperi trei mese. Acesta este contextul în care mai mulţi foşti pacienţi ai Spitalului Judeţean Timişoara s-au plâns de calitatea proastă a hranei care le-a fost oferită pe durata spitalizării.

 

Mâncarea adusă, la pachet, de acasă

V-am povestit ce mâncare execrabilă le dau bolnavilor internaţi la Spitalul Judeţean. Practic, sunt nişte lături! O bătaie de joc la adresa oricui ! (…) Costul alimentaţiei unui bolnav internat într-un spital din România este de 7(şapte) lei/zi! Mic-dejun, prânz şi cină, toate la 7 lei!”, scria, pe Facebook, recent, însoţitorul unui pacient spitalizat la SCJUT. Situaţie în care, practic, pentru a veni în sprijinul recuperării cât mai grabnice a bolnavilor, aparţinătorii acestora sunt puşi în situaţia de a transporta, cu sufertaşul, mâncare de acasă sau de a cumpăra, suplimentar, alimente, de la magazinele din incinta sau proximitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Compania care execută serviciul de preparare şi servire a hranei pentru cea mai mare unitate medicală din partea de vest a ţării este SC Titan Edilitara SRL, cu sediul în Brăila, comunică directorul SCJUT Marius Craina.

Valoarea serviciilor prestate (salarii personal, utilităţi, chirii, transport etc.) conform contractului pentru fiecare an (2014 şi 2015) este de 1 277 500 lei plus TVA, la care se adaugă contravaloarea alocaţiei de hrană stabilită în baza HG 429/2008”, ne-a declarat directorul Titan Edilitara SRL, Ştefan Fusea. Acesta precizează şi că, din sumele alocate pe zi de către Stat pentru hrana pacienţilor internaţi şi a aparţinătorilor lor, pacienţilor le sunt oferite trei mese zilnice (mic dejun, prânz şi cină), iar în cazul alocaţiilor cu valori mai mari (aferente pacienţilor cu boli cronice), bolnavilor trebuie să li se ofere cinci mese pe zi, dintre care trei mese principale şi două gustări, una la ora 10, alta la ora 16.

De asemenea, spune directorul companiei de catering, meniul zilnic trebuie să conţină în fiecare zi carne, excepţie făcând regimurile pentru care aportul de proteină animală este interzis. În cazul pacienţilor cu nevoi speciale, meniul conţine carne de două ori pe zi. Reprezentanţii Titan Edilitara menţionează şi că meniul zilnic care le este oferit pacienţilor internaţi pe secţiile Spitalului Judeţean este aprobat de comisia de dietetică, iar prepararea acestuia şi procesul de distribuire a hranei sunt supravegheate zilnic de către achizitorul serviciilor, prin compartimentul de dietetică şi prin Serviciul de Prevenire şi Control al Infecţiilor Nozocomiale.

Director companie de catering: “Valoarea alocaţiei zilnice de hrană ar trebui adusă măcar la valoarea unui tichet de masă”

În cadrul unei discuţii telefonice în care i-am adus la cunoştinţă o parte dintre nemulţumirile legate de calitatea hranei formulate de către pacienţii internaţi la SCJUT, directorul Titan Edilitara spune că gradul de satisfacţie al pacienţilor cu privire la calitatea serviciilor oferite este testat periodic. Prin intermediul unor chestionare standard, care conţin numele complet al pacientului şi secţia pe care pacientul este internat, precum şi menţionarea tipului de regim care i-a fost recomandat pacientului pe durata spitalizării.

Pacienţii pot fi identificaţi. Răspunsurile la aceste chestionare noi le stocăm în bibliorafturi (…)Trebuie să conştientizăm faptul că vorbim despre o unitate medicală în care sunt servite zilnic mii de porţii pe zi, timp de 365 de zile, trei mese zilnic. Sigur că există o probabilitate ca cineva să fie nemulţumit”, admite reprezentantul companiei de catering. Care precizează că acesta este şi motivul pentru care le este oferită pacienţilor posibilitatea de a-şi exprima observaţiile şi opiniile, în scris, referitor la calitatea serviciilor oferite.

Consultarea mai multor astfel de chestionare transmise de reprezentanţii companiei de catering relevă răspunsurile unor foşti pacienţi, internaţi anul trecut pe secţiile de Cardiologie, Neurologie şi Ortopedie ale SCJUT. Chestionaţi cum apreciază calitatea hranei oferită de compania de catering, în condiţiile în care sunt avizaţi pacienţii în cuprinsul chestionarului, “alocaţia dumneavoastră pentru o zi este de 7 RON pentru 3 mese”, pacienţii au apreciat cu calificativele “bine”, “foarte bine” sau chiar “excelent” calitatea hranei care le-a fost oferită. Totodată, pacienţii chestionaţi au răspuns în unanimitate că trebuie majorată alocaţia zilnică de hrană.     

“Mai bine de 70% din regimurile oferite pacienţilor spitalizaţi într-o unitate medicală sunt reprezentate de regimul comun. Pentru care alocaţia lunară este de 7 lei”, precizează Ştefan Fusea. Acesta apreciază şi că “ar trebui adusă valoarea acestei alocaţii măcar la valoarea unui tichet de masă, care în prezent este de 9,35 lei lei. Valoarea unui tichet de masă, în anul 2008, era de 7,88 lei”.

Meniuri diversificate, la preţuri de austeritate

Ceai, brânză de vaci şi pâine pentru micul dejun, biscuiţi pentru gustarea de la ora 10, supă de legume cu tăiţei, friptură de pasăre cu papricaş de cartofi pentru masa de prânz, brânză de vaci sau lapte pentru gustarea de la ora 16 şi rasol de pasăre cu fidea şi ceai – acestea sunt alimentele care figurează în meniul zilei de 4 februarie 2015 pentru pacienţii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Meniu pentru care alocaţia zilnică stabilită de Guvern, în baza unei hotărâri ce datează din 2008, este de 7 lei (cu TVA inclus) Aceasta este, însă, doar o mostră din categoria regimurilor comune, oferite pacienţilor care nu suferă de o serie de afecţiuni cronice. Există, însă, şi alocaţii ceva mai mari, cum este cazul celor oferite pentru masa zilnică a pacienţilor adulţi neoplazici. Acestora, Statul le alocă suma de 11,5 lei, care corespunde unei oferte ce cuprinde lapte, caş de vaci, unt şi pâine pentru micul dejun, mere pentru gustarea de la ora 10, supă de zarzavat cu paste făinoase, carne de pasăre şi piure de spanac pentru masa de prânz, şuncă presată pentru gustarea de la ora 16 şi carne de pasăre şi macaroane cu brânză de vaci pentru masa de seară. Pacienţilor adulţi cu diabet le sunt oferite, în valoarea alocaţiei zilnice de 12 lei, lapte proaspăt, brânză de vaci, margarină şi pâine la micul dejun, iaurt sau lapte pentru gustarea de la ora 10, ciorbă de legume şi friptură de pasăre cu cartofi natur pentru masa de prânz, mere pentru gustarea de la ora 16 şi friptură de pasăre cu fasole verde şi ceai, la cină. Iar însoţitorilor pacienţilor internaţi la SCJUT le sunt oferite, în contul celor 5,70 lei alocaţi zilnic de Guvern pentru hrană, ceai, brânză de vaci, gem şi pâine, la micul dejun, ciorbă de legume cu tăiţei şi friptură de pasăre cu papricaş de cartofi la prânz şi macaroane cu brânză de vaci, ceai şi eugenia, la cină.         

Alocaţiile pentru hrană, încremenite la nivelul anului 2008

Bloc preparare a hranei SCJUT - 7Alocaţia de hrană pentru pacienţii internaţi în spitalele de stat din România a rămas neschimbată, începând din luna aprilie 2008.
În baza HG 429/2008 se prevedea că unui pacient internat în orice spital public, Statul român îi alocă 7 lei (cu TVA inclus) pentru cheltuielile cu hrana zilnică. În baza aceleiaşi hotărâri de Guvern, pacienţilor adulţi bolnavi de TBC sau de HIV/SIDA le este alocată suma de 13 lei pe zi, pacienţilor copii bolnavi de TBC sau de HIV/SIDA, 11 lei pe zi, pacienţilor adulţi bolnavi de hepatită sau pacienţilor neoplazici – 11,5 lei pe zi, copiilor bolnavi de hepatită sau cu neoplazii –13,6 lei pe zi, pacienţilor adulţi bolnavi de diabet – 12 lei pe zi, pacienţilor copii bolnavi de diabet – 14,5 lei pe zi, bolnavilor arşi – 11,5 lei pe zi, lăuzelor – 8 lei pe zi, bolnavilor internaţi în leprozerii –9 lei pe zi, bolnavilor psihici şi bolnavilor psihici a căror internare este obligatorie – 10 lei pe zi, bolnavilor internaţi în staţionare de zi – 5,10 lei pe zi, nou-născuţilor prematuri în maternităţi, alimentaţi artificial – 6 lei pe zi, nou-născuţilor prematuri în maternităţi, alimentaţi natural – 1,80 lei pe zi, copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 3 ani – 6 lei pe zi, copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 16 ani – 7,80 lei pe zi, însoţitorilor bolnavilor internaţi în unităţile sanitare – 5,70 lei pe zi, în vreme ce bolnavilor străini internaţi la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, le sunt alocaţi 16,20 lei pe zi. 

Un proiect de majorare a taxei de hrană, încă nematerializat

Potrivit anunţului Guvernului de la finele anului 2014, în prezent se află în lucru un proiect de hotărâre în baza căreia este prevăzută majorarea alocaţiei de stat pentru norma de hrană a pacienţilor internaţi în spitalele publice. Proiectul s-a aflat în dezbatere publică la finalul anului trecut şi ar fi urmat, potrivit anunţului de intenţie făcut de Executiv, să producă efecte începând cu decembrie 2014. Proiectul prevedea, potrivit informaţiilor publicate atunci pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii, majorarea alocaţiei de hrană pentru fiecare specialitate medicală în parte şi aferent regimurilor diferite, stabilite în funcţie de afecţiuni, ale pacienţilor. Astfel, în urma majorărilor, alocaţia zilnică de hrană pentru fiecare bolnav internat ar fi trebuit să ajungă la 16 lei pentru pacienţii adulţi bolnavi de TBC Şi HIV/SIDA, 15 lei pentru pacienţii copii bolnavi de TBC şi HIV/SIDA, 15 lei pentru pacienţii adulţi cu hepatită sau neoplazici, 16,4 lei pentru pacienţii copii cu hepatită sau neoplazici, 15 lei pe zi pentru adulţii bolnavi de diabet, 17,5 lei pentru copiii bolnavi de diabet, 15 lei pentru pacienţii arşi, 10 lei pentru bolnavii adulţi fără afecţiuni cronice asociate, 14 lei pentru lăuze, 11 lei pentru bolnavii din leprozerii, 12 lei pentru pacienţii bolnavi psihic şi pentru bolnavii pisihic a căror internare este obligatorie, 7 lei pentru pacienţii internaţi în staţionare de zi, 10 lei pentru nou-născuţii prematuri în maternităţi, alimentaţi artificial, 5 lei pe zi pentru nou-născuţii prematuri în maternităţi alimentaţi natural, 10 lei pentru copiii între 0 şi 3 ani, 12 lei pentru copiii între 3 şi 16 ani, 8 lei pentru însoţitorii bolnavilor spitalizaţi şi 19,40 lei pentru bolnavii străini internaţi la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie.

În premieră, proiectul de hotărâre de Guvern menţionat prevede alocarea a 8 lei pe zi pentru hrana pacienţilor internaţi la hemodializă.

Impactul bugetar estimat de Guvern pentru creşterile alocaţiilor de hrană este de 31,67 milioane lei pe an pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii.

Am sunat, la începutul acestei săptămâni, la Ministerul Sănătăţii, pentru a vedea care este stadiul dezbaterilor pe marginea anunţatei hotărâri de Guvern care viza majorarea alocaţiei de hrană pentru pacienţii internaţi în spitalele publice. De la Biroul de Presă al Ministerului Sănătăţii, ni s-a comunicat că acest proiect de hotărâre de Guvern s-a aflat în dezbatere publică la finalul lui 2014 şi că ulterior a fost retras de pe pagina de internet a Ministerului.

Pot să vă spun că acum se află în circuitul de avizare între ministere”, ni s-a răspuns, referitor la întrebarea noastră care viza stadiul în care se află, în acest moment, proiectul de iniţiativă legislativă anunţat de Guvern. Solicitarea noastră de a primi un draft al acestui proiect, în actuala sa formă, cea supusă avizului ministerelor, a rămas, însă, nesoluţionată, până la momentul închiderii ediţiei…

Print Friendly, PDF & Email