68 milioane de lei pentru prevenirea infecțiilor intraspitalicești

Sursă foto: Facebook / Dominic Fritz

Două dintre spitalele aflate în subordinea Primăriei Timișoara vor beneficia de 68 de milioane de lei, din fonduri PNRR, pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale. Fondurile se vor derula prin Primăria Timișoara în calitate de ordonator principal de credite.

 

„E una din problemele grave ale sistemului de sănătate, care are nevoie de măsuri urgente. Cele două proiecte câștigate depășesc 13 milioane de euro, bani care vor fi investiți pentru ca pacienții să aibă condiții de spitalizare sigure, la standarde europene. Le mulțumesc echipelor de proiect din cele două unități medicale și din Primărie pentru munca depusă pentru atragerea de bani europeni cu care putem moderniza și crește calitatea actului medical pentru timișoreni”, declară primarul Dominic Fritz.

Spitalul Municipal va primi o finanțare în valoare de peste 34 milioane lei, din fonduri PNRR, pentru investiții în aparatura necesară pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale (infecțiile contactate în timpul spitalizării). Deși inițial solicitarea Municipalului timișorean nu a fost admisă pe lista celor eligibile, în urma depunerii contestației, spun oficialii Primăriei, Ministerul Sănătății a reevaluat proiectul și l-a aprobat spre finanțare. Prin această finanțare, vor fi achiziționate aparate de microbiologie, utilizate pentru detectarea prezenței microorganismelor. De asemenea, va fi recompartimentat Blocul Operator 1 de la Clinicile Noi, care include 3 săli de operație. Spațiile în care se derulează activitățile de Anestezie şi Terapie Intensivă și transfuzii vor fi aduse la standarde optime de funcționare. Va fi implementat un sistem digital de control al accesului în blocul operator (un scaner care evaluează cât este de aseptică mâna chirurgului și în baza căruia se face accesul în sala de operații).

Alocarea financiară va permite și reabilitarea și dotarea clădirii de pe str. C. Brediceanu, primită în administrare de la Primăria Timișoara. Aici se va amenaja o stație centrală de sterilizare, care va fi utilizată pentru aparatura și instrumentarul de la toate cele cinci blocuri operatorii ale Spitalului Municipal.

Celălalt proiect important, declarat eligibil din prima rundă de evaluare, este cel depus de Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”. Proiectul privind dezvoltarea infrastructurii spitalului în vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale, va primi o finanțare de peste 34 milioane de lei prin PNRR.

Aceste proiecte, spun reprezenatnţii Primăriei, vor crește calitatea serviciilor medicale pentru locuitorii Timișoarei, reducând riscurile pentru sănătatea pacienților și oferind condiții semnificativ mai bune pentru derularea actului medical.

 

Print Friendly, PDF & Email