23 de apeluri de proiecte, în valoare de aproape 500 de milioane de euro, decalate

Sursă foto: Calea Europeană

Calendarul apelurilor de proiecte din cadrul Programului Regional Vest 2021-2027 va suferi amânări de aproximativ două luni în urma adoptării de către Guvern a Ordonanței de Urgență nr. 23 din 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, anunță Agenția de Dezvoltare Regională Vest.

 

Noile norme prevăzute în ordonanță generează obligații suplimentare atât pentru autoritățile de management, cât și pentru beneficiari, iar în această situație, toate ghidurile lansate în consultare publică în ultimele cinci luni de către ADR Vest, pentru care au fost deja trimise observații și propuneri, trebuie readaptate, anunță oficialii instituției: „Adoptarea ordonanței duce la amânarea ședinței Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest, care fusese programată săptămâna viitoare. În cadrul ședinței urmau să fie supuse spre analiză și aprobare criteriile de evaluare și selecție pentru opt intervenții regionale: Drumuri județene, Mobilitate urbană sustenabilă, Eficiență energetică în clădiri publice, Infrastructură verde, Universități publice, Sprijin pentru microîntreprinderi – apelul 1 și 2, Eficiența energetică în clădiri rezidențiale.”

Cele opt ghiduri conținând 23 de apeluri de proiecte ce urmau să fie lansate în perioada următoare, conform calendarului publicat pe site-ul adrvest.ro, însumau un buget total de peste 463 de milioane de euro, adică aproximativ 40% din alocarea Regiunii Vest pentru exercițiul financiar 2021-2027.

Ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest, în care se vor supune aprobării criteriile și metodologia de evaluare ce precede lansarea primelor ghiduri și apeluri de proiecte din Regiunea Vest, va fi reprogramată după corelarea procedurilor și ghidurilor PR Vest cu prevederile ordonanței de urgență.

Print Friendly, PDF & Email