„În situaţii de debusolare istorică, de declin al unor instituţii ce păreau robuste, se intensifică asaltul la adresa a societăţii deschise. (…) Minciuna totalitară se bazează pe credulitate şi angoasă”, declară profesorul de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu, răspunzând la întrebarea: Totalitarismul ar mai putea avea viitor în Europa? Un avertisment care nu ar trebui ignorat. Europa tocmai a fost aruncată într-o criză majoră, de către Brexit – o mare bulă de oxigen pentru extremişti, care aplaudă această decizie şi anunţă că o vor reeditată în mai multe state.

Dialogul a pornit de la o trilogie a ororii comuniste, totalitariste, în cadrul căreia a fost lansat recent „Dosar Lenin. Vraja nihilismului”, scris de Vladimir Tismăneanu împreună cu Marius Stan.

„Totalitarismul de extremă stângă a atins cotele sale paroxistice în experimentul stalinist”

CV Vladimir Tismăneanu

 

Vladimir Tismăneanu locuieşte la Washington şi este profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland.

Este autorul a numeroase cărţi, între care „Diavolul în istorie” (Humanitas, 2013), „Stalinism pentru eternitate” (Humanitas, 2014), „Cartea preşedinţilor” (Humanitas, 2013), „Lumea secretăa nomenclaturii” (Humanitas, 2012) şi, împreună cu Marius Stan, „Efigii ale unui coşmar istoric” (Humanitas, 2015) „Dosar Stalin. Genialissimul generalissim” (Curtea Veche, 2014), „Dosar Stalin. Vraha nihilismului” (Curtea Veche, 2016).

A fost preşedinte şi coordonator al Comisiei prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest, din Timişoara (2002) şi al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (2003).

Domnule Vladimir Tismăneanu, ați lansat recent, și la Timișoara, volumul Dosar Lenin. Vraja nihilismului, scris împreună cu Marius Stan, care succede Dosar Stalin. Genialissimul generalissim și, înțeleg, precede un Dosar Marx. Ați gândit acest triptic al ororii comuniste, totalitariste, legându-l de un eveniment anume, sau, pur și simplu, așa s-a nimerit să-l scrieţi în această perioadă?

Este o trilogie centrată pe idei şi, mai precis spus, pe tema ideologiilor utopic-redemptive. Marius Stan şi cu mine pornim de la premisa că ideile au consecinţe, că sistemele politice totalitare sunt de neconceput în absenţa ideologiilor care le-au legitimat, chiar dacă de o manieră perversă. Am plecat cu Stalin pentru că totalitarismul de extremă stângă a atins cotele sale paroxistice în experimentul stalinist, mai ales după 1929, când a fost declanşată aşa-numita revoluţie de sus (revolution from above). Voluntarismul stalinist, sursa în fond a celorlalte (maoism, enverism, ceauşism) nu era însă, ideologic vorbind, original. Stalin a preluat bagajul teoretic leninist. Ne interesează, prin urmare, cum s-au constituit regimurile ideocratice de tip comunist şi fascist.

Proiectul nostru a fost pregătit sistematic, nu a fost şi nu este circumscris evenimenţial. Ne interesează filiaţiunile, afinităţile, ceea ce un sociolog american, Alvin W. Gouldner, a numit matricea paleo-simbolică a radicalismului.

De ce ați ales subtitlul Vraja nihilismului? Vrajă e un sinonim pentru atracție, încântare…

Puteam să dăm ca subtitlu „Magia nihilismului”, am preferat vraja pentru că trimite spre seducţie, dar şi spre superstiţie, incantaţie, ritual misterios. Leninismul este deopotrivă hiper-raţionalist şi mistic. În plan filosofic, este vorba de un reducţionism materialist extrem de rudimentar. În plan psihologic, însă, este mult mai complicat. Oameni de o mare erudiţie, precum filosoful hegeliano-marxist Georg Lukacs, au acceptat dogmele leniniste pentru că ofereau busola politica după care tânjeau. Partidul leninist este asemenea unei biserici, în interiorul său nu încape loc pentru îndoială, iar anxietăţile se evaporă. Ereticii sunt excomunicaţi, stigmatizaţi şi, nu o dată, lichidaţi.

Afirmați că „leninismul nu poate fi înțeles decât dacă ne întoarcem permanent la Dostoievski”. Totuși, ce legătură poate există între Dostoievski și Lenin?

Ne referim la subteranele politice, la mentalităţile conspiraţioniste, la sectele de iluminaţi convinşi că există un enigmatic telos, un scop al istoriei universale şi că ei, the true believers, zeloţii, adepţii fanatici, sunt chemaţi să-l împlinească.

Lenin l-a detestat pe Dostoievski tocmai pentru că şi-a dat seama că Fiodor Mihailovici înţelesese cum funcţionează terorismul ideologic. Ori, dacă vreţi, ideologia teroristă. Dacă l-ar fi citit pe Joseph Conrad, l-ar fi detestat şi pe acesta…

„În Occident reapar gânditori dispuşi să ignore costurile utopiei”

În Dosar Lenin. Vraja nihilismului plasați leninismul „între extincție ireversibilă și atracție recurentă”. Adică, îl vedeți recidivând. Sub ce formă?

Nu ca experiment statal, ci mai degrabă ca stare de spirit, ca efervescenţă a negaţiei şi ca formulă organizaţională pentru mişcări nihiliste, anti-sistemice, fie ele populiste, stângiste, kirchneriste etc.

Citeşte şi: Vladimir Tismăneanu: „Romantismul anti-capitalist reloaded”

În plus, vedem cum în Occident reapar gânditori dispuşi să ignore costurile utopiei ajunsă la putere şi care, asemeni unui Alain Badiou, în Franţa, susţin că ipoteza comunistă ar trebui „retestată”. Pentru noi, este vorba de iresponsabilitate şi de cinism, dar subiectul ar merita adâncit.

„Nu ştiu unde va recidiva comunismul, sunt însă convins că va adopta măşti noi”

Și unde ar putea fi reactivat? Doar în statele care s-au mai aflat în zona de influență a URSS sau, sub diverse alte forme, și în alte state europene, ca un rezultat al politicii putiniste?

Putin nu este un leninist pur-sânge, ci un specialist în amalgamare. Leninismul este incompatibil cu imperialismul velicorus, dar Putin reuşeşte să le contopească utilizând şi alte bizare ingrediente: eurasianism, extaz pravoslavnic şi câte altele. Nu ştiu unde va recidiva comunismul, sunt însă convins că va adopta măşti noi, ferindu-se să fie deconspirat ca urmaş direct al experimentului genocidar din URRS sau din China maoistă.

Despre putinism spuneți că are rădăcini în regimul bolșevic, primul regim totalitar. Mergând pe firul logic, totalitarismul ar mai putea avea viitor în Europa?

Totalitarismul este parte a modernităţii politice, promite izbăvirea aici şi acum, în această lume. Este ceea ce aş numi un imanentism istoric. Tocmai de aceea poate fi ademenitor. Minciuna totalitară se bazează pe credulitate şi angoasă. Scopul este cotropirea, controlarea, supravegherea totală a sufletului uman.

Citeşte şi: Vladimir Tismăneanu: „România şi Polonia sunt direct vizate de ofensiva propagandistică şi politică a Rusiei lui Putin”

În situaţii de debusolare istorică, de declin al unor instituţii ce păreau robuste, se intensifică asaltul la adresa a ceea ce numim societate deschisă. Totalitarismul închide orizontul politic, suspendă până la anihilare dreptul la interogaţie, interzice dubiul. În acest sens, putinismul, născut din mentalul KGB-ist, este o formă de totalitarism.

Foto: Epoch Times

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.