“O istorie a literaturii române pe unde scurte. 1960–2000”,  Monica Lovinescu (Ed. Humanitas)

Ca şi cum ar fi împlinit un testament nescris al tatălui său, Monica Lovinescu a creat în studiourile Europei Libere un adevărat cenaclu literar. Acolo se citeau scrieri care în România erau interzise, se organizau dezbateri cu autori români şi se comenta, cu pertinenţă, o creaţie literară născută în vremuri de represiune. Căci pe atunci, în ţară, cenzura nu doar mutila producţia scriitorului, ci şi distorsiona ideologic judecata criticului literar. 
Cronicile literare ale Monicăi Lovinescu recompun, panoramic, „istoria recentă“ a literaturii noastre. Iar dacă în salonul de altădată al cenaclului Sburătorul, patronat de criticul Eugen Lovinescu, încăpeau doar puţini, în salonul deschis „pe unde scurte“ a încăput, cum ştim, o întreagă ţară.

„Noi toţi am ascultat-o cu sfinţenie, vreme de treizeci de ani, de două ori pe săptămână, comentând cărţi şi evenimente culturale. Un cronicar literar devenit legendă vie. […] Cine dintre noi n-a simţit asta? Şi, apoi, cine n-a dorit să-şi confrunte opiniile cu ale ei, ori să fie omologat de ea?”, spune Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române.

“Anii romantici”, Gabriela Adameşteanu (Ed. Polirom)

Multă vreme, afirmă Gabriela Adameşteanu, nu a putut înţelege de ce un prozator şi-ar risipi forţele şi timpul într-un jurnal zilnic sau, la fel de rău, într-o carte de amintiri:  “Oricâte exemple celebre am avut la îndemână, ele nu mă clinteau din părerea mea. Şi, de fapt, tot asta gândesc şi azi, după ce, aproape contra voinţei mele, am scris această carte; şi nu exclud că aş mai putea scrie şi altele, în acelaşi gen”. Gabriela Adameşteanu mai spune că, pentru ea, cartea aceasta, Anii romantici, reprezintă “o victorie a vieţii contra imaginaţiei, a realităţii contra ficţiunii. Dar poate şi ce am scris aici este tot ficţiune, ficţiunea mea despre viaţa trăită sub semnul miracolului istoric şi al neliniştii că ne vom întoarce de unde scăpaserăm.”

“Zile şi nopţi”, Alfred Jarry (Ed. Univers)

Conflictul dintre o inteligenţă aleasă şi abrutizanta disciplină militară, absurdul şi grotescul cazărmilor şi al spitalelor militare se îmbină aici cu evocarea fratelui absent – un adevărat dublu al eroului –, pasiunea pentru heraldică sau deliciile unui dezmăţ haşişin.

Apărut în 1897 şi tradus pentru prima dată în limba română, romanul Zile şi nopţi îşi are rădăcinile în experienţa de soldat a lui Jarry însuşi. Conflictul dintre o inteligenţă aleasă şi abrutizanta disciplină militară, absurdul şi grotescul cazărmilor şi al spitalelor militare se îmbină aici cu evocarea fratelui absent – un adevărat dublu al eroului -, pasiunea pentru heraldică sau deliciile unui dezmăţ haşişin. Satira, de care nu scapă nici lumea militară, nici cea intelectual-artistică, se lasă atenuată de lirism şi jocuri de limbaj. Iar într-unul dintre capitole îşi face apariţia chiar şi conceptul de patafizică.