“The Dude şi maestrul zen”, Bernie Glassman, Jeff Bridges (Ed. Humanitas)

Într-o bună zi, stând la taclale ca de obicei, maestrul zen Bernie Glassman îi spune actorului Jeff Bridges că „the Dude", personajul acestuia din filmul-cult Marele Lebowski, este considerat de mulţi budişti un maestru zen. Mai întâi, Jeff crede că prietenul său îl ia peste picior. Ce treabă are Dude, hipiotul ratat a cărui viaţă se împarte între vodcă, iarbă şi bowling, cu budismul? De aici începe un dialog degajat, a la Dude, despre câte-n lună şi-n stele – relaţii şi căsătorie, filme şi societate, stres şi umor. Pe neaşteptate însă, şueta se transformă în metafizică. Cum ne înţelegem propria identitate? Cum îi privim pe ceilalţi? Am putea trăi altfel? Din conversaţia celor doi – punctată de anecdote de pe platourile de filmare şi din viaţa personală a lui Bridges, şi potenţată de învăţăturile discrete ale lui Glassman &150; se degajă o perspectivă proaspătă asupra lumii, cu bunele şi cu relele ei. Amuzant, autoparodic, inteligent, ping-pongul iute al replicilor dintre un mare actor, câştigător al premiului Oscar, şi maestrul său spiritual oferă cea mai la îndemână şi mai lesne de înţeles introducere în filozofia zen.

Cum s-a infiltrat Dude în prietenia dintre Bridges şi Glassman? Ne-o spune cel din urmă: „L-am întâlnit pe Jeff Bridges în Santa Barbara şi-am început să ne pierdem timpul împreună, cum îi place lui să zică, de cele mai multe ori fumând trabuc. […] Curând am descoperit că ni se va alătura des un personaj imaginar, cineva numit «the Dude». Amândurora ne-a plăcut modul lui de a vedea lucrurile, şi e distractiv să-nveţi de la cineva pe care nu-l poţi vedea. Cuvintele lui erau atât de pline de miez, încât trebuiau lămurite un pic; şi aşa a apărut cartea”.

„Războiul ciocolatei”, Robert Cormier (Ed. Art)

“Să îndrăznesc să tulbur universul?” Este întrebarea pe care Jerry Renault o vede în fiecare zi, pe un afiş lipit în dulapul său de la şcoală. Fără să înţeleagă prea bine ce înseamnă asta, va fi totuşi pus în situaţia de a tulbura dacă nu universul, cel puţin microuniversul în care învaţă, liceul Trinity. Pornind de la un fapt aparent inofensiv, refuzul de a participa la vânzarea anuală de ciocolată organizată de școală, Jerry va stârni un război din care va fi greu la final să vă daţi seama care este linia de demarcaţie dintre învinşi şi învingători. Considerat unul dintre cele mai bune, dar şi controversate romane pentru tineri, din toate timpurile, aflându-se pe locul 5 în topul celor mai frecvent interzise cărţi de peste ocean, Războiul ciocolatei reuşeşte să ofere o imagine zguduitoare a vieții într-un liceu conservator.

“Filosofia sexului. Ediţia a II-a”, Radu F. Constantinescu (Ed. Curtea Veche)

Brutalitate consumată în termeni: filosofie (cu „s“) şi sex. O pledoarie pentru optica năvalnică a contemporaneităţii? Nu, o introspecţie acidă în paharul cu absint al sensibilităţii rănite de marea ipocrizie a formulelor existenţiale prefabricate. Cine afirmă că, pentru a‑i înţelege pe orbi, trebuie să te legi la ochi? Autorul face asta. Prin legătura înflorată care îi acoperă privirea, se distinge o pată de culoare: Maria, femeie-prototip (dar nicidecum o Evă dedată la cutreierarea livezilor de meri), îi apare ca un portret desenat din amintire. Claritatea poate fi ajustată, nu şi termenul de valabilitate sau instrucţiunile de folosire. Sentimentele nu se comercializează la gura metroului şi nici nu sunt dovezi de admiraţie necondiţionată.

Dar cine spune că nu putem pătrunde, măcar în spirit, în ţesătura literară a imaginii… Închidere de diafragmă (hei, e vorba de un procedeu cinemato­grafic, ca să fie clar!) şi, odată nodul desfăcut, Maria şi iubitul ei stau pentru o clipă, în imponderabilitate, faţă în faţă, cu ochii ţintă pe generic. Nimeni nu le-a spus până acum că, într-un poem cu virtuţi vizuale, autorul şi textul nu se contopesc într-un tot, ci se despart ca un tot. Filosofia şi sexul nu mai produc ambiguitate ca termeni, în schimb ajută la vindecarea retinei, iar orbirea de o clipă devine amintire.

Prin urmare, sexul filosofiei nu mai are de-a face doar cu feminitatea, ci el se transformă, printr-un suav proces de inflorescenţă a tipologiilor, într-o filosofie a sexului – virtualitatea imaginii capătă brusc identitatea textului şi nimic din ceea ce e omenesc nu ne mai este străin.