Vitrina cu cărţi

Baricadele“Baricadele”, Andrei Crăciun (Ed. Humanitas)

„Andrei Crăciun este un om-cratimă (exact aşa, cu cratimă). Prin subiectele pe care şi le alege şi prin felul cum le tratează, el leagă jurnalismul de literatură şi aprinde focul sub cuvinte. Iar cuvintele ard de cum ţâşnesc din tastatură, aşa cum li se întâmplă de obicei poeţilor. Căci, dacă nu ştiaţi, Andrei Crăciun este poet. Haina de ziarist e doar o costumaţie de bal mascat, un joc, o convenţie. Articolele strânse în Baricadele şi alte câteva sute fac de fapt dovada unei ciudăţenii: avem, iată, un afluent mai mare decât cursul principal. Elegiac sau pătimaş, ironic sau sentimental, solidar sau sarcastic, Andrei Crăciun navighează pe afluentul gazetăriei, vegheat de Brunea-Fox şi Cosaşu, însă busola lui lăuntrică arată mereu spre vers, spre metafora neîngrădită de rimă, spre misterul împărtăşit”, îl caracterizează Radu Paraschivescu.

Acesta afirmă că, citindu-i textele din Baricadele, cei care spun despre articolul de ziar că e perisabil şi sortit unui destin efemer „au prilejul să-şi revizuiască judecata. Şi să accepte că talentul, fineţea şi sensibilitatea alcătuiesc o armătură rezistentă la timp. Indiferent dacă scrie despre un destin fracturat, un oraş de basm, un meci sau o lichea, Andrei Crăciun o face la temperatură înaltă, cu stil şi cu o reconfortantă preţuire pentru limba română”.

 

Este Dumnezeu fericit“Este Dumnezeu fericit?”, Leszek Kolakowski (Ed. Curtea Veche)

Leszek Kołakowski a fost un filozof polonez, cu toate implicaţiile acestui statut intelectual. În 2009, când a trecut în lumea drepţilor, era celebrat universal drept filozoful „Solidarităţii“, gânditorul care, alături de Papa Ioan-Paul II şi disidenţii polonezi, a formulat ideile ce au dus la apariţia unei mişcări sociale non-violente antitotalitare, o revoluţie a clasei muncitoare, poate unica, dacă a existat vreuna vreodată, care a generat căderea regimului comunist în Polonia şi a declanşat transformările din 1989.

Scriitor desăvârşit şi teoretician captivant, Leszek Kołakowski a încarnat ceea ce Thomas Mann definea drept nobleţea spiritului. Istoricul Tony Judt l-a numit corect «ultimul cetăţean ilustru al Republicii Literelor din secolul XX». Ceea ce face gândirea lui Kołakowski atât de interesantă este vibranta ei viaţă interioară, modul original de a impune asocieri intelectuale şi prezenţa permanentă a unei perspective morale. Kołakowski a rămas fidel principiului că adevărul există şi nu poate fi divizat în elemente care se află în conflict. În toată opera sa, mărturie a căutării neobosite a demnităţii într-un secol în care a renăscut barbaria şi regimurile totalitare au ucis milioane de oameni în numele unor minciuni ideologice fetişizate, Leszek Kołakowski a apărat eroic valori precum libertatea, civilitatea şi responsabilitatea”, spune Vladimir Tismăneanu.

 

Fiul cel bun“Fiul cel bun”, Pascal Bruckner (Ed. Trei)

Puţini scriitori au curajul să-şi dezvăluie secretele personale. Pascal Bruckner o face în paginile acestui roman-confesiune.
În fiecare seară, sub privirea iubitoare a mamei, fiul cel bun se roagă la Dumnezeu ca tatăl lui să moară. De ce? Pentru că este un soţ violent şi pervers, un antisemit patologic. Fiul său va face totul pentru a nu-i semăna.Va fi studentul lui Jankélévitch şi al lui Barthes, cel mai bun prieten al lui Alain Finkielkraut. Considerat ca făcând parte dintre “intelectualii evrei” cu care se identifică fără a fi evreu, va iubi femei cu rădăcini îndepărtate, va fi un tată iubitor şi un scriitor de succes.

Fiul cel bun este un adevărat “roman al originilor”, în care Pascal Bruckner relatează aventura sa personală şi intelectuală, oferindu-ne totodată cheia întregii sale opere.

De la albul pur al zăpezii din primele pagini şi până la împrejurările sordide în care tatăl său îşi va da sfârşitul, de la violenţa cuvintelor sale până la furia amestecată cu dragoste a fiului pentru tată, regăsim aici spectacolul cruzimii în toată virulenţa sa. Actorul principal e un nazist patetic, un ecologist fanatic, un căpcăun coleric, lângă care Pascal va rămâne, întotdeauna, fiul cel bun. Fiindcă dincolo de dispreţ şi de furie, acest roman este o mărturisire despre o iubire imposibilă, un monument închinat fricii şi iertării”, scrie Le Figaro.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro