“Am înţeles rostul meu… Părintele Arsenie Papacioc în dosarele Securităţii”, Andrei Tudor (ed.), Mariana Conovici (ed.), Iuliana Conovici (ed.) (Ed. Humanitas)

Zeci de ani s-a chinuit Securitatea să pătrundă în viaţa şi în mintea părintelui Arsenie Papacioc. A scotocit după sentinţe de condamnare mai vechi, din vremurile tinereţii sale legionare. L-a urmărit pretutindeni, l-a arestat şi l-a condamnat în celebrul proces al „Rugului Aprins“, i-a trimis iscoade în celulă, în anii detenţiei de la Aiud, ori în parohie şi în mănăstirile prin care a trecut, după ieşirea din închisoare. I-a ascultat convorbirile şi i-a interceptat corespondenţa. A pus la cale compromiterea sa în ochii obştii monahale şi mai ales ai celor care îi căutau sfatul şi mângâierea. În fine, a adunat mii şi mii de file într-un dosar de urmărire informativă, care, în pofida odioasei sale întrebuinţări iniţiale, astăzi e o frescă a vieţii monahale în anii comunismului.
Însă, întruchipată de mefienta şi violenta Securitate, puterea seculară vedea în părintele Arsenie Papacioc doar un vechi combatant legionar refugiat în mănăstirile ortodoxe, un duşman al educaţiei ateiste sau cel puţin un opozant politic. În realitate, acest duhovnic atât de hărăzit şi atât de iubit, silit să treacă prin furtunile istoriei, urma o altă chemare, asumându-şi rostul şi răspunderea propriului destin. El este „duhovnicul trezviei şi al iubirii“.

“Evadări din iubire”, Bernhard Schlink (Ed. Polirom)

Evadari din iubire dă titlul unui volum despre dorinţe refulate şi rătăciri nedorite, despre paşi greşiţi, dictaţi de disperare, şi evadări spectaculoase, despre puterea ireversibilă a obişnuinţei, despre culpabilitate şi renegare de sine. Schlink ne oferă şi istorii ale vieţii în metropolă, nuvele despre o generaţie dezorientată, periclitată mereu de capcanele propriului trecut. Personajele se confruntă cu câte o taină: a altora, dar şi a propriului eu, pe care adesea nu şi-l cunosc prea bine. Fiecare povestire nu este numai radiografia unei variante a iubirii, ci şi urmărirea etapelor – de regul, dureroase – până la găsirea propriului sine.

“Dragostea durează trei ani”, Frédéric Beigbeder (Ed. Trei)

În primul an, cumperi mobila. În al doilea an, muţi mobila. În al treilea an, împarţi mobila.
Marc Marronnier tocmai a divorţat şi, fiind un cronicar monden uns cu toate alifiile, s-a hotarât să scrie o carte despre asta, ca să disece căsnicia sa ratată şi să valideze teoria că dragostea durează doar trei ani. Purtându-ne prin cluburi de noapte deocheate, birouri extravagante şi apartamente unde petrecerile se ţin lanţ, Frédéric Beigbeder scrie un roman despre dragoste şi cataclismele pe care ea le provoacă.
Cocktailul tare pe care ni-l oferă Beigbeder – două părţi umor negru, o parte romantism, plus un strop de lamentare – conţine un îndemn sănătos: Dragostea creează dependenţă pe viaţă!