UVT, selectată de către Comisia Europeană pentru a contribui la viitorul program Erasmus

Foto: UVT

Universitatea de Vest din Timișoara este unica instituție de învățământ superior din România selectată să participe la evenimentul de lansare a pregătirilor pentru viitorul program Erasmus, post-2027, Erasmus+ and European Solidarity Corps Stakeholders Conference, organizat de către Comisia Europeană.

 

Invitația de a contribui la dezvoltarea conținutului viitorului program Erasmus – spun reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara – vine ca urmare a rezultatelor obținute de universitate în implementarea componentelor programului din cadrul tuturor acțiunilor-cheie la care a participat până acum, dar și sinergiilor realizate între acțiunile Erasmus și inițiativa Universităților Europene din România, RO European Universities. Aceasta se află în prezent sub președinția rectorului UVT, profesor universitar Marilen-Gabriel Pirtea, care a și avansat proiectul inițial care a stat la baza formării rețelei RO European Universities.

“UVT a construit în ultimii ani un model de evoluție universitară europeană, prin dezvoltarea și transferul de bune practici în domeniu. De asemenea, a contribuit semnificativ la creșterea capacității instituționale a întregului sistem de învățământ din România în raport cu oportunitățile oferite de programul Erasmus și prin inițierea și coordonarea RO European Universities, rețeaua de instituții de învățământ superior din România membre în alianțe europene, care funcționează ca partener unic la nivel național în dialogul cu instituții centrale, pe teme privind politicile publice în domeniu și în raport cu care Agenția Națională Erasmus a fost deschisă la colaborare de la bun început. Ne vom implica și vom participa la nivel european pentru a consolida experiențele bune și în cadrul viitorului program Erasmus, post 2027, un program al Europei unite și educate”, declară Marilen Pirtea.

Evenimentul organizat, în 18 februarie, la Bruxelles de către Comisia Europeană face parte din prima fază, de creare colaborativă a programului ce se va derula din 2027, și a fost centrat pe invitarea acelor specialiști ce pot contribui semnificativ la conținutul acestuia.

La eveniment au participat, printre alţii, Roxana Mînzatu, vicepreședinte executive pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire în cadrul Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde Hansen, director general pentru Educație, tineret, sport și cultură, şi Glenn Micallef, comisar european pentru Echitate intergenerațională, tineret, cultură și sport.

Toți invitații speciali, spun reprezentanţii UVT, au subliniat importanța programului Erasmus pentru integrarea europeană, pentru promovarea valorilor europene în lume și pentru a dezvolta acei cetățeni europeni care să poată aborda și rezolva vulnerabilitățile și obstacolele economice, sociale și politice din Europa. Totodată, Roxana Mînzatu a subliniat importanța alianțelor de universități europene și a centrelor de excelență vocațională ca initiative-cheie ale Comisiei Europene.

“În grupurile de lucru, constituite pentru a configura viitorul conținut al programului Erasmus, participanții au dezbătut subiecte privind: politicile publice în domeniul educației, impactul programului Erasmus, incluziunea și accesibilitatea în ceea ce privește oportunitățile oferite prin intermediul proiectelor Erasmus, mobilitatea tinerilor în Europa, simplificarea componentelor programului, tranziția digitală și tranziția verde, cooperarea internațională și competitivitatea, voluntariatul și cetățenia europeană. La finalul zilei propunerile coagulate în grupurile de lucru au fost centralizate pentru a fi integrate în prima fază a conținutului viitorului program Erasmus”, transmite UVT.

Selecția pentru participarea la eveniment a directoarei Direcției pentru relații internaționale din UVT, lector universitar Andra Mirona Stan-Dragotesc, coordonatoare locală a alianței europene UNITA, “reprezintă încă o recunoaștere a unei culturi și strategii instituționale proactive în ceea ce privește internaționalizarea și cooperarea europeană în domeniul învățământului superior la UVT. Modul în care UVT a abordat procesul de integrare în alianța europeană UNITA, prin sinergii cu toate componentele programului Erasmus, dar și rolul asumat la nivel național de a coordona eforturile de transfer de bune practici dinspre universitățile membre în alianțe europene către întregul sistem, au generat, totodată, rezultate de creștere a capacității instituționale și sistemice”, mai declară reprezentanţii universităţii timişoerene.

Print Friendly, PDF & Email