UVT, selectată de Comisia Europeană pentru pilotarea „Diplomei Europene Comune”

Foto: UVT

Comisia Europeană a anunţat rezultatele apelului pentru pilotarea a două noi instrumente în domeniul învăţământului superior de la nivel european: Diploma Europeană Comună (European Degree Label) şi Instrumentele de cooperare instituţionalizată în UE (Institutionalized EU cooperation instruments) – statutul legal european pentru alianţe de instituţii de învăţământ superior.

 

Ca parte a alianţei de universităţi europene UNITA, Universitatea de Vest din Timişoara va lua parte la implementarea ambelor instrumente, ceea ce pune instituţia în poziţia de a contribui direct la viitorul învăţământului superior european.

În privința Statutului legal european pentru alianţe de instituţii de învăţământ superior, Comisia Europeană a selectat doar trei alianţe pentru pilotarea iniţiativei, printre care şi UNITA, în cadrul căreia UVT este universitate fondatoare, alături de alte cinci universităţi din Italia, Franţa, Spania şi Portugalia. Doar două universităţi din România vor fi implicate direct în aceste proiecte, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca. În acest caz, UVT va implementa proiectul EGAI- UNITA as a model for institutionalized university cooperation from the European Grouping of Economic Interest to the European Grouping of Academic Interest. Acesta va explora un model unic, inedit şi inovator de cooperare în domeniul universitar care va putea fi dezvoltat şi îmbunătăţit, iar apoi transferat ca model de bune practici spre alte consorţii de instituţii de învăţământ superior din Europa.

În ceea ce priveşte Diploma Europeană Comună, UNITA şi implicit UVT, reprezintă unul dintre partenerii asociaţi ai alianţei de universităţi europene CIVIS (reprezentată în România prin partenerul Universitatea din Bucureşti) în cadrul proiectului SMARTT- Screening, mapping, analyzing, recommending, transferring and transforming HE international programmes, unul dintre cele şase finanţate de Comisia Europeană în acest sens. Acest proiect reuneşte mai multe alianţe de universităţi europene, impactul acestuia fiind estimat ca foarte extins. Dealtfel, la nivel european, colaborările inter-alianţe de universităţi reprezintă un pas înainte spre punerea în comun a resurselor, în vederea dezvoltării unor instrumente utile întregului sistem de învăţământ superior de la nivel european. Obiectivele principale ale acestui proiect sunt dezvoltarea unui model pentru diploma europeană comună, precum şi un ghid cu recomandări privind punerea în practică a acesteia.

 

Print Friendly, PDF & Email