USR Timiș își exprimă solidaritatea cu senatorul USR Mihai Goțiu, agresat fizic, într-un studio de televiziune, de Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta.
„În calitate de partid înființat tocmai pentru a genera, prin implicare și eforturi comune, schimbarea în bine de care are nevoie mediul politic din România respingem orice forme de manifestare care contribuie la o deteriorare progresivă și accentuată a calității demersului politic”, se arată într-un comunicat al USR Timiş, trimis redacţiei.
USR Timiș anunţă că îl va susține pe senatorul Mihai Goțiu în acțiunile inițiate în instanță și condamnă ferm maniera în care unii reprezentanți ai PSD și foști colegi de-ai lui Mirel Palada au înțeles să transmită public mesaje de solidarizare cu acesta, invocând motivații de ordin subiectiv și argumente „care dovedesc un mod de gândire rudimentar”.
„Constatăm cu îngrijorare că o haită mânată de interese comune se dedă la practici specifice unor grupuri infracționale organizate, cu scopul de a-i intimida și reduce la tăcere pe toți cei care îndrăznesc să li se opună public sau să semnaleze cetățenilor ilegalitățile și abuzurile comise de către cei care, din păcate, au acaparat în acest moment puterea în România”, declară Cristian-Alin Moș, președintele USR Timiș.
Gestul de violență fizică comis de fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta este cu atât mai grav cu cât, apreciază Cristian Moş, reprezintă, în fapt, „o exacerbare a unui comportament agresiv și o transpunere în plan fizic a violenței verbale de care domnul Palada a dat dovadă în mai multe rânduri, în ultimii ani”.
Acesta este motivul pentru care USR Timiş consideră că, pentru a nu se ajunge la escaladarea unor forme de violență verbală și fizică, astfel de derapaje, o dată manifestate, trebuie sancționate cu fermitate, atât de către opinia publică, cât și prin lege: „Apreciem că perpetuarea unei atitudini pasive în fața circului mediatic și transformarea în bâlciuri a studiourilor de televiziune, fie și de dragul succesului comercial sau la public, sunt extrem de primejdioase.”
Preşedintele USR Timiş atrage atenţia că nu reducerea la tăcere a interlocutorilor incomozi, prin aplicarea politicii pumnului în gură, şi tehnica perdelelor de fum vor contribui la rezolvarea problemelor României.
Cristian Moş critică faptul că reprezentanții Puteri se solidarizează cu manifestări de genul acesta şi spune că acest lucru „nu reprezintă decât un indicator al nivelului scăzut la care PSD a dus actul politic din România, alternând comiterea de ilegalități flagrante cu aplicarea de politici complet iresponsabile și jefuirea crâncenă a bugetelor publice cu episoade de umor de Balta Brăilei, susținute de premierul Mihai Tudose la ore de maximă audiență în studiourile televiziunilor prietene ale PSD.”
USR Timiș solicită cale opiniei publice și politicienilor din România să dea dovadă de exigență sporită și de spirit critic, iar reprezentanților Consiliului Național al Audiovizualului să se implice în baza atribuțiilor pe care le au pentru a stopa aceste forme de bâlci mediatic de cea mai joasă speță.
Ultimele comentarii