Primăria Timişoara a publicat zilele trecute, ca în fiecare an, celebrele „liste de priorităţi” pentru repartizarea unor locuinţe sociale din fondul locativ administrat de Municipalitate. Ocazie pentru amatori să constate că primirea unei asemenea locuinţe de la Primărie este un adevărat exerciţiu de răbdare, unii fiind pe listele de priorităţi de mai bine de două decenii.  

Cazuri fără speranţă

Pentru următoarea şedinţă de plen Primăria Timişoara a pregătit, ca în fiecare an, un proiect privind aprobarea listelor de priorităţi pentru anul 2016, în vederea repartizării unei locuinţe din fondul locativ de stat, locuinţe sociale sau din proprietatea privată a municipiului Timişoara. Ocazie cu care se poate constata din nou că un tânăr aflat la început de drum, care chiar are nevoie de un ajutor, are şanse minime spre nule de a beneficia de un astfel de spaţiu din partea Primăriei. Analizând „listele de priorităţi”, se poate constata că există oameni care aşteaptă de 21 de ani primirea unei astfel de locuinţe de la Primărie, cum e cazul unui timişorean care a depus solicitarea şi dosarul pe data de… 2 septembrie 1994. Alţi zece timişoreni aşteaptă repartizare din 1995, iar o sumedenie de „noi solicitanţi” figurează pe liste din 1997 sau 1998.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui schimbate aceste criterii de repartizare, după cum ar trebui schimbate multe alte lucruri în Primărie. Din păcate, aceste probleme nu prea ajung în atenţia celor care ar trebui să se ocupe de ele”, spune viceprimarul Timişoarei, Traian Stoia.

Un exerciţiu de răbdare

Lipsa perspectivelor reale legate de construcţia unor noi locuinţe sociale a fost motivul pentru care, în 2010, Primăria Timişoara a suspendat o perioadă întocmirea celebrelor liste de priorităţi. Reprezentanţii Primăriei au promis, atunci, că vor face verificări în privinţa justeţii datelor declarate de către cei care au cerut înscrierea pe listele de priorităţi, după ce în anii anteriori fuseseră scandaluri legate de suma de boli extrem de grave de care declarau o parte din cei înscrişi că suferă.

În ceea ce priveşte şansele ca ANL-ul să rezolve o parte din cererile de locuinţe sociale, trebuie precizat că  din 2001 şi până în prezent, ANL a recepţionat în Timiş doar 639 de locuinţe, deci o medie de 45 pe an. O cifră infimă, în comparaţie cu nevoia de spaţii locative.

A mai existat o posibilitate de rezolvare a problemei locuinţelor sociale, dar care nu s-a materializat. În Consiliul Local, s-a venit cu ideea ca, ţinând cont de scăderea preţurilor pe piaţa imobiliară, Primăria să-şi facă un fond şi să folosească dreptul de preemţiune, de exemplu pentru achiziţionarea de imobile pentru repartizarea ulterioară ca locuinţe sociale. Ca principiu, consilierii locali spuneau că, în mod normal, în primul rând dacă e vorba de clădiri de utilitate publică. Însă şi preemţiunea a continuat să rămână, inclusiv în multe cazuri, un drept abstract, folosit extrem de rar.

Nu doar în cazul ANL listele de priorităţi rămân „fără speranţă”. Şi în cazul prezumtivilor beneficiari ai unei alte legi sociale, 15/2003, pentru repartizarea către tineri unor parcele de teren, destinate construirii unei locuinţe proprietate personală, sistemul de întocmire de liste de priorităţi este un exerciţiu de răbdare. Unii aşteaptă de şapte ani primirea unor terenuri de la Primărie. În plus, acelaşi sistem duce, în fiecare an, la un val de contestaţii apărut imediat după publicarea noii liste de priorităţi.

Şansele să se găsească teren disponibil sunt la fel de mici şi în perioada următoare, ţinând cont şi de multitudinea de solicitări de restituire de terenuri pentru care există hotărâri judecătoreşti de punere în posesie pe raza municipiului Timişoara, hotărâri care nu pot fi puse în aplicare din cauza lipsei terenului disponibil.

La fel ca şi în cazul ANL, o parte dintre tinerii care speră la o parcelă de teren primită în baza Legii 15/2003, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, au îmbătrânit pe listele de aşteptare. Cu puţine excepţii, în raport cu numărul total de solicitări, majoritatea cazurilor de solicitare de parcele de teren sunt “rezolvate” prin ieşirea de pe listă a solicitantului, în urma împlinirii vârstei de 35 de ani. Practic, deşi şi acum Legea 15/2003 e menţionată ca măsură de sprijinire a tinerilor, cei care au putut beneficia efectiv de pe urma ei sunt extrem de puţini.