Cei trei poliţişti şi un jandarm din Timiş care, în noiembrie 2017, au bătut doi bărbaţi pe care i-au confundat cu infractori, au fost trimiş în judecată.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, printr-un comunicat, că cei trei poliţişti şi un jandarm din Timiş, aflaţi în arest la domiciliu, au fost trimişi în judecată, după ce procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara au finalizat cercetările.
Gavrilă Alexandru-Eugen, subofiţer jandarm, Ţicu Darin, Necula Marius-Gelu şi Gruber Alexandru, poliţişti la Inspectoratul de Poliţia Judeţean Timiş, au fost trimişi în judecată pentru purtare abuzivă şi vătămare corporală.
Potrivit rechizitoriului, în 22 noiembrie 2017, în timpul unei operaţiuni de prindere a unui urmărit general pe raza localităţilor Urseni şi Moşniţa Nouă, o maşină în legătură cu care exista suspiciunea că ar fi utilizată de acesta a fost oprită în trafic. După somaţiile verbale ale poliţiştilor, două persoane care se aflau în maşină – nefiind niciuna urmăritul general – au fost imobilizate, ulterior fiind lovite. Procurorii spun că, în timp ce era imobilizată, una dintre victime ar fi fost lovită de mai multe ori cu piciorul de către Gavrilă Alexandru Eugen. Ţicu Darin ar fi lovit-o cu pumnul şi cu un baston metalic, iar pe cealaltă victimă, care era încătuşată cu mâinile la spate, care fusese deja lovită de ceilalţi inculpaţi, a proiectat-o pe asfalt. Despre Necula Marius procurorii militari spun că ar fi lovit ambele victime. Pe una, cu picioarele, în timp ce era culcată la pănt şi imobilizată, apoi ar fi ridicat-o şi lovit-o cu faţa de asfalt, iar pe cealaltă, cu picioarele şi cu pumnul în zona feţei, în timp ce o imobiliza la sol. Şi Gruber Alexandru ar fi lovit una dintre victime cu pumnii şi cu un baston telescopic, iar pe ceallată, cu bastonul peste picioare, în timp ce era întinsă la pământ şi imobilizată.
“Ulterior comiterii actelor de violenţă de către cei patru inculpaţi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, persoanele imobilizate au fost conduse la o secţie de poliţie din Timişoara pentru a fi audiate. Pe fondul agravării stării de sănătate, cele două victime au fost internate la spital, fiind supuse intervenţiilor chirurgicale de urgenţă. Potrivit evaluărilor medico-legale efectuate, cele două victime au suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu şi/sau de corpuri dure ce au necesitat 40 de zile de îngrijiri medicale şi le-au pus viaţa în primejdie, una suferind şi pierderea unui organ (splina)”, se mai arată în comunicatul Parchetului General.
Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, Tribunalului Timiş.
Adevăratul urmărit general a fost prins câteva ore mai târziu de la producerea incidentului în judeţul Bihor, la Salonta. Pe numele respectivului, Tribunalul Timiş a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru comiterea infracţiunilor de comiterea unui grup infracţional organizat, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.
Ultimele comentarii