Traseul Revoluției, primul proiect al Timișoarei care pune în valoare amintirea momentelor din Decembrie 1989, finanțat cu 4,3 milioane de euro prin PNRR, intră în consultare publică. Proiectanții au publicat prima variantă a proiectului pe platforma Decidem.
„Clipa în care s-a strigat libertate în 1989 a schimbat istoria Timișoarei, iar rolul nostru este să îi păstrăm amintirea vie, să o materializăm în spațiul public. Avem acum un concept și invităm cetățenii să își spună părerea. Proiectanții au venit cu un design unitar, care să se remarce în 9 puncte cheie din oraș, acolo unde să amenajăm locuri în care noi generații să se oprească la umbra unui copac, să se așeze pe o bancă și să reflecteze asupra acelor momente”, declară viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.
În octombrie, la inițiativa echipei de proiectanți au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din Timișoara, spun reprezentanţii Municipalităţii. În cadrul acestor întâlniri au fost prezentate principiile, conținutul și design-ul proiectului memorial de amenajare urbană și au fost aflate opiniile persoanelor care au fost implicate direct și care păstrează vie memoria acelor zile. Concluziile au fost integrate în soluția prezentată pe platforma Decidem.
Prima propunere a echipei de proiectanți prevede amenajarea unui sistem modular de spații publice compacte, amplasate în cele nouă zone din proiect, făcute din bronz şi granit turcoaz. Intervențiile vor fi completate cu arbori. Fiecare zonă va conține texte explicative despre ce s-a întâmplat în acel loc în Decembrie 1989, precum și un citat dintr-o mărturie a unui participant direct la evenimente. De asemenea, în fiecare loc va exista un text (inclusiv în Braille, pentru nevăzători) care trimite la platforma de realitate extinsă (virtuală / augmentată / mixtă) a proiectului.
Va fi, de asemenea, construită o platformă online care va avea o arhivă dinamică cu fotografii, înregistrări video și audio și alte documente referitoare la Revoluție și oraș, adaugă reprezentanţii Primăriei. Platforma va promova și încuraja colaborarea și cu alte proiecte dedicate Revoluției. În fiecare dintre locurile menționate cu ajutorul acestei aplicații de realitate extinsă, ce va putea funcționa pe baza funcției de geolocație a telefonului, vor putea fi accesate materialele documentare într-o experiență multimedia bazată preponderent pe imagine și sunet. Traseul virtual al Revoluției poate fi accesat nu doar de la fața locului, ci de oriunde din lume.
Serviciile de proiectare sunt realizate de o echipă formată din firmele Q Group Proiect, din București, și Balthasarh, din Timișoara.
Cei interesaţi îşi pot exprima opinia în perioada 21 decembrie 2022 – 21 ianuarie 2023, pe platforma Decidem.
Ultimele comentarii