La Timişoara vor fi expuse, timp de o lună, o serie de fotografii realizate de Andrei Pandele, care surprind secvenţe din anii comunismului din Timişoara şi Bucureşti. Într-un regim totalitar, care incrimina cu șase ani de închisoare „uneltirea contra ordinii sociale” și „denigrarea realității socialiste”, Andrei Pandele înșela vigilența informatorilor, Miliției și Securității. Prin obiectivul său, cu o precizie aproape chirurgicală, a reușit să surprindă excesele ultimului deceniu de comunism, o etapă șocantă din trecutul dureros al României.
Vernisajul expoziției Timișoara, București din Epoca de Aur va avea loc miercuri, 29 noiembrie, de la ora 18, la Galeria Art Center UVT din Timișoara, strada Oituz nr. 4, Parcul cu platani. Curatori sunt conf. univ. dr. Claudiu Arieșan și lect. univ. dr. Mădălin Mărienuț.
Fotografiile lui Andrei Pandele sunt realizate în perioada comunistă, în Timișoara și la București, şi surprind scene de viață cotidiană, nesfârșite cozi la alimente, bucuria cumpărării unui covor, refacerea stocului de hârtie igienică, aprovizionarea cu sifon, haosul din transportul în comun, turnarea asfaltului fierbinte peste zăpadă, pregătiri pentru defilări propagandistice, străzi pustii. Sunt, de asemenea, surprinse momente din mutilarea Bucureștiului, secvenţe din vizita oficială a lui Gorbaciov, Revoluția din Decembrie 1989, dar şi Dan Păltinișanu ridicând Cupa României, după finala câștigată de Poli Timișoara cu Steaua București în iunie 1980.
Într-un articol BBC dedicat fotografiilor lui, Andrei Pandele mărturisea: „Am fotografiat distrugerea patrimoniului arhitectural, era foarte gravă. Și mai rău era că distrugea viețile a 20 de milioane de oameni. Așa că am început să fac fotografii cu viața de zi cu zi. Cred că aceste imagini sunt și mai frapante.”
Surprinsă în aceste fotografii, viața românilor sub regimul Ceaușescu ne apare azi ca un film de groază mut cu accente suprarealiste. Cotidianul este disfuncțional, dominat de absurd și de lipsuri. În inima acestei realități sumbre, artistul fotograf reușește să surprindă și câteva crâmpeie de frumusețe, prezente în joaca unui copil sau în mersul grațios al unei doamne.
Arhitect de profesie și fotograf de sport part-time, Andrei Pandele a predat cursuri pe tema fotografiei şi arhitecturii la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, din Bucureşti. Fotografiile sale au fost prezentate în expoziții naționale și internaționale şi au apărut în diverse publicații naţionale şi internaţionale: Photo, National Geographic, Sovetskoe Foto, Midi Olympique, Lettres de Paris, Rugby World&Post, Adevărul, Cotidianul, Evenimentul, Arhitectura, la Mordorée. A contribuit cu numeroase lucrări la cartea Vom muri și vom fi liberi (1990), alaturi de Irina Nicolau. A publicat albumele Fotografii interzise și imagini personale (2007), Martorul surpriză: fotografii necenzurate din comunism (2008), Casa Poporului, un sfârșit în marmură (2009), Bucureștiul mutilat (2018), Decembrie ’89 in 89 de imagini (2019) și În țara cu cele mai frumoase fete (2023). A fost invitat special la festivaluri de fotografie: Photo Israel (2017), Fall of Communism, Bratislava (2019), Visa pour l’Image Perpignan (2009) sau Noorderlicht, Leeuwarden-Groningen (2008).
Expoziția Timișoara, București din Epoca de Aur, realizată cu sprijinul Facultății de Arte si Design a Universităţii de Vest din Timişoara, face parte din evenimentul Imagine.Sunet.’89 și este deschisă până în 22 decembrie, putând fi vizitată de luni până vineri, între orele 12-20, în spațiul Galeriei Art Center UVT din Timișoara. Intrarea este gratuită.
Ultimele comentarii