Timișoara, prima administrație publică din România cu finanțare multianuală pentru cultură

Sursă foto: PMT

Unic în țară, programul de finanțare multianual al Primăriei Timișoara asigură operatorilor culturali fonduri de la bugetul local pentru evenimente culturale, pe o perioadă de până la 4 ani, până în 2027. „Este unul din marile câștiguri ale Capitalei Culturale, când a fost clar că anul cultural nu se termină la 31 decembrie ca cel contabil”, spune primarul Dominic Fritz.

 

Consilierii locali au aprobat marţi, 25 iunie, programul prioritar de finanțare nerambursabilă „Repere în cultură” pentru perioada 2024 – 2027, în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei. Finanțările nerambursabile vor fi acordate, prin apeluri pentru proiecte care își propun să atragă un public numeros și divers, să promoveze excelența artistică și să pună în valoare resursele locale.

E o promisiune îndeplinită și mă bucur că suntem primul oraș din România cu finanțări multianuale pentru cultură. Este unul din marile câștiguri ale Capitalei Culturale, când a fost clar că anul cultural nu se termină la 31 decembrie ca cel contabil. Printr-o finanțare predictibilă vrem ca publicul să aibă o ofertă culturală mai bună și mai variată. Iar operatorilor culturali le oferim posibilitatea să gândească îndrăzneț proiecte care nu se termină în decembrie, și să atragă nume mari la care nu se ajunge de pe o zi pe alta. Orașul câștigă și prin faptul că o mai bună promovare a evenimentelor, din timp, va atrage mai mulți turiști la Timișoara”, declară primarul Dominic Fritz.

Acest tip de finanțare multianuală reprezintă o premieră în țară și se bazează pe modelul de succes utilizat pentru programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Finanțarea predictibilă și de durată a permis realizarea unor proiecte culturale de anvergură, care au avut un impact major și au contribuit la promovarea orașului pe plan național și internațional. Prin aprobarea acestui program, administrația consolidează moștenirea culturală a orașului și asigură continuitatea dezvoltării culturale.

Potrivit Mubnicipalităţii, bugetul pentru programul „Repere în cultură” este defalcat pe ani. Pentru anul acesta suma alocată este de 5,5 milioane de lei. Finanțarea va crește anual cu 500.000 de lei, până la 7 milioane de lei în 2027, ultimul an al programului. Aceste sume vor fi incluse în bugetele anuale ale Municipiului Timișoara, iar derularea programului va reveni Centrului de Proiecte, care a gestionat 25 de programe în valoare de aproape 98 de milioane de lei, bani de la bugetul local și de la Ministerul Culturii.

Programul multianual aprobat acum de Consiliul Local vine în completarea programelor anuale și a bursele de creație și rezidențe pe care Municipiul Timișoara deja le finanțează.

 

Print Friendly, PDF & Email