Strauss Festival Orchestra Vienna îşi începe la Timişoara turneul în România

Strauss Festival OrchestraRenumitul ansamblu Strauss Festival Orchestra Vienna le promite melomanilor din românia un spectacol de poveste: „Vienna Classic Christmas”. În cadrul nui turneu care va începe la Timişoara.

 

Timp de 11 zile Strauss Festival Orchestra se va afla în România. Într-un turneu care va începe pe 11 decembrie, în Timișoara, și se va încheia pe 20 și 21 decembrie, cu două concerte extraordinare, la București, incluzând spectacole şi la Oradea, la Cluj Napoca, Suceava, Iaşi, Braşov, Bacău şi Constanţa. Spectacolele susţinute anul acesta îi vor avea ca invitaţi pe soprana Leontina Văduva și pe tenorul Robert Nagy.

Willy BuchlerAnsamblul Strauss Festival Orchestra Vienna se va afla pentru al treilea an consecutiv în Timișoara și pentru al șaselea an în România. Orchestra va fi condusă de maestrul Willy Büchler, care va dirija Strauss Festival Orchestra Vienna, pe 1 ianuarie 2015, în Concertul de Anul Nou din Wiener Konzerthaus.

Născut în Viena, Willy Büchler este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai muzicii vieneze. De peste 20 de ani, conduce ca dirijor invitat Strauss Festival Orchestra Vienna, bucurându-se de un mare succes pe scene de pe întregul mapamond. „Optimismul, dedicația, sensibilitatea și umorul sunt caracteristicile stilului său incomparabil de a face muzică, bazat pe prospețime, entuziasm sincer și experiență îndelungată. Willy Büchler continuă tradiția lui Johann Strauss, de a dirija cu vioara in mână”, spun organizatorii turneului Ansamblului Strauss Festival Orchestra Vienna.

Strauss Festival Orchestra Vienna a fost fondată în 1978 de dirijorul Peter Guth, care este şi liderul artistic al grupului. Între orchestrele de același gen, Strauss Festival Orchestra se distinge printr-un ansamblu de muzicieni desăvârşiţi şi experimentaţi, care lucrează în permanenţă în strânsă legătură unul cu altul. În România, Strauss Festival Orchestra Vienna s-a numărat printre invitații de onorare ai Festivalului Enescu, ediția din 2008.

La Timişoara, spectacolul este programat pentru 11 decembrie, ora 19.30, la Sala Capitol a Filarmonicii banatul. Biletele se găsesc la Agenția Teatrului Naţional, la Agenția Operei, la casa de bilete a Filarmonicii și pe vandbilete.ro.

Print Friendly, PDF & Email