Societatea Timişoara cere SRI să comunice în câte dosare penale a utilizat mijloace de ascultare

Interceptari Foto jurnalistii.roDupă ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică din timpul cercetării penale, Societatea Timișoara solicită SRI să informeze cu celeritate publicul cu privire la situația mandatelor de urmărire și interceptare a convorbirilor executate.

 

Societatea Timișoara anunţă, printr-un comunicat, că își manifestă deplinul acord în legătură cu sensul interpretării deciziei Curții Constituționale a României, „care afirmă în mod corect că SRI nu poate efectua acte de urmărire penală, precum și acordul în legătură cu transferul de procedură prin care, indiferent de fază și mod de realizare, inclusiv aceea de interceptare a convorbirilor, aceasta cade exclusiv în sarcina Poliției judiciare sub supravegherea procurorului”. Totodată, salută soluția găsită în punerea în practică a deciziei de către Guvern și CSAT.

Odată cu intrarea „în litera și spiritul Constituției” a activității de interceptare a convorbirilor, Societatea Timișoara solicită ca, în conformitate cu transparența democratică, SRI să informeze cu celeritate publicul cu privire la situația mandatelor de urmărire și interceptare a convorbirilor executate până în prezent, precum și cu privire la finalitatea acestora, atât în cazurile actelor de corupție, cât și cele privind securitatea națională: „În mod concret, solicităm să se comunice în câte dosare penale din ambele categorii au fost utilizate mijloacele de ascultare ale SRI, până la intrarea activității sale în limitele constituționale.”

Societatea Timişoara mai solicită ca prin modificarea reglementărilor privind activitățile de supraveghere tehnică, prin realizarea acestora pentru dosarele penale de către polițiști sub supravegherea procurorului, interceptarea convorbirilor sub supraveghere judicară să nu fie probă constitutivă în cercetarea penală, ci să fie complementară acesteia, respectându-se astfel prezumția de nevinovăție.

Reprezentanţii Societăţii Timişoara îşi exprimă încrederea că prin acest transfer de responsabilitate cu privire la interceptările telefonice, orice suspiciune în legătură cu manipularea politică a”ascultării telefoanelor” se va estompa și că actul de justiție va fi realizat în spiritul Constituției.

Pe 16 februarie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică din timpul cercetării penale, mai exact articolul care arată cine execută această supraveghere (interceptări ale comunicaţiilor, înregistrări audio-video ambientale). Judecătorii CCR au stabilit că articolul 142, alineatul 1, referitor la punerea în executare a mandatului, este neconstituţional. Articolul respectiv arată că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”.

Print Friendly, PDF & Email