Aeroportul Internațional Timişoara a fost scena unui exercițiu de salvare în caz de atentat la bordul unei aeronave, urmat de un incendiu.
Scenariul, spun reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara, a prevăzut că, în timpul zborului, un pasager a reușit să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, aflat în cala avionului. În urma exploziei puternice este afectat fuzelajul aeronavei, cabina se depresurizează, iar aeronava solicită aterizarea în regim de urgență, echipajul anunțând serviciul de trafic aerian.
Planul de salvare a prevăzut ca sispeceratul aeroportului să dea alarma și să inițieze procedurile de intervenție în situații de urgență. A fost anunțat imediat serviciul unic de urgență 112, iar la sol, angajați ai aeroportului au format dispozitive de intervenție rapidă. Deoarece la aterizare s-a simulat și un incendiu la motorul drept al aeronavei, a fost nevoie și de intervenția pompierilor. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii aeroportului pentru stingerea incendiului, urmați și de cei de la ISU Banat. A fost declanșată rapid procedura de evacuare a pasagerilor și a echipajului, și au fost acordate măsuri de prim ajutor răniților într-o clădire din apropiere. După îndeplinirea tuturor procedurilor lângă aeronavă, stingerea incendiului și evacuarea victimelor, brigada pirotehnică a intervenit pentru a identifica eventuale dispozitive explozive suplimentare sau nedetonate.
„Este foarte important ca periodic să facem astfel de exerciții pentru a testa viteza de reacție, precum și modul de intervenție a tuturor angajaților și a structurilor care ar putea fi implicate într-un astfel de incident. Rolul exercițiului este a ne antrena teoretic și practic. De asemenea, vrem să identificăm eventualele vulnerabilități pentru a reuși să le corectăm din timp. Cred ca după exercițiul de astăzi, într-o o situație similară, putem spune că aeroportul ar fi pregătit să intervină rapid, cu toate forțele”, declară directorul Aeroportului Timișoara, Daniel Idolu.
Exercițiul a fost realizat cu implicarea Serviciului Român de Informații, a DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, a Parchetului Curții de Apel Timișoara, Poliției de Frontieră, Poliției Transporturi Aeriene, Romatsa, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, SMURD, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului Județean de Jandarmi, Wizz Air, UM 01930E şi a Triple Security SRL.
Pentru a nu crea panică, pasagerii aflați în acest interval de timp în aerogară au fost informați periodic că este vorba de un exercițiu tactic și nu de o intervenție de urgență reală.
Oficialii AIT transmit că astfel de exerciții se desfășoară periodic pentru gestionarea și coordonarea răspunsului în cazul unei situații de criză produsă la aeroport..
Ultimele comentarii