Seria de evenimente dedicate comemorării a 35 de ani de la revolta populară din Timișoara include şi o conferinţă la care invitaţi sunt, printre alţii, Emil Constantinescu, fost preşedinte al României în anii 1996-2000, Markus Meckel, ultimul ministru de externe al RDG, şi poetul Mircea Dinescu.
Evenimentul este organizat de Fundația Integratio din Timișoara, Consiliul Național Maghiar din Transilvania, Parohia Reformată „Noul Mileniu” și Parohia Reformată Centrală din Timișoara şi este inclus într-o serie de evenimente care vor avea loc la Timişoara, între 13 și 15 decembrie, după următorul program:
Vineri, 13 decembrie
Între orele 17-18.30, la Centrul Reformat „Noul Mileniu”, va avea loc o masă rotunda intitulată „Ce frumosă a fost lupta eroică / Ce bine e să-ți amintești de ea!”. Vor participa membrii Comitetului Memorial Timișoara 1989 și foști participanți la evenimentele revoluționare din jurul Parohiei Reformate Centrale din Timișoara. Invitați sunt Balaton Zoltán (fizician), Tolnay István (cadru universitar), Gazda Árpád (jurnalist), Hamar Alpár Benjámin (revoluționar). Moderator: Borbély Zsolt Attila (politolog, publicist, vicepreședinte EMNT).
OÎntre orele 18.30-20, tot la Centrul Reformat „Noul Mileniu”, va fi organizată o proiecție de film sub titlul “László Tőkés și spiritul Timișoarei în imagini”, urmată de discuții cu realizatorii. Invitați sunt Szőczi Árpád (regizor), Balogh László (regizor de documentare), Boros Zoltán (compozitor, regizor de documentare, fost redactor-șef al Emisiunii Maghiare a Televiziunii Române). Moderator: Török Sándor (președinte EMNT, județul Bihor).
Sâmbătă, 14 decembrie
Între orele 9.30-15.10 se va desfăşura conferința internațională pe tema „Revolta populară din Timișoara din 1989, căderea comunismului și schimbările de regim în Europa Centrală și de Est. Vor vorbi Gazda István (pastor la Parohia Reformată „Noul Mileniu”) şi Németh Zsolt (președintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului Ungariei). Va fi transmis un mesaj din partea lui Szűrös Mátyás (fost președinte al Ungariei).
Între orele 10-11.30 va avea loc conferinţa „Percepția actuală a schimbărilor de regim în lumina transformărilor (noi) europene”. Invitați sunt Emil Constantinescu (fost președinte al României), Marek Mutor (președinte al Platformei Memoriei și Conștiinței Europene), Bodó Barna (politolog, publicist, cadru universitar), Eric Patterson (președintele Fundației Victimelor Comunismului, Washington). Moderator:Szilágyi Zsolt (vicepreședinte EFA, șeful cabinetului de politică externă al EMNT).
De la ora 11.45 la ora 13.15 este programată conferinţa pe tema „Rolul bisericilor în schimbarea de regim și în destrămarea comunismului”. Invitați sunt Markus Meckel (pastor, ultimul ministru de externe al RDG), Kiss-Rigó László (episcop romano-catolic de Szeged-Csanád), Fabinyi Tamás (episcop al Bisericii Evanghelice din Ungaria), Klaas Eldering (teolog-pastor, Biserica Protestantă Olandeză). Moderator: Kóczián Viktória (teolog-pastor, cercetător Legato Alapítvány).
Între orele 13.30 şi 15 va avea loc conferinţa „Schimbarea de regim în România, evoluția relațiilor româno-maghiare”, la care invitați sunt Mircea Dinescu (poet, editor), Boros Zoltán (fost redactor-șef al Emisiunii Maghiare a Televiziunii Române), Florian Mihalcea (președintele Societății Timișoara), Tófalvi Zoltán (istoric, jurnalist), Kincses Előd (avocat, fost reprezentant legal al lui László Tőkés). Moderator: Toró T. Tibor (vicepreședinte EMNT).
De la ora 19 la ora 21 va fi organizată Gala festivă dedicată celei de-a 35-a aniversări a revoltei din Timișoara. Invitați sunt Tamás Sulyok (președintele Ungariei), Emil Constantinescu (fost președinte al României), Dominic Samuel Fritz (primarul Timișoarei), László Tőkés (fost episcop).
Înainte de discursurile festive, participanții la comemorare se vor bucura de un concert susținut de Kristófi János Zsigmond, organist din Oradea, iar programul se va încheia cu o interpretare adecvată momentului oferită de solistul de operă Molnár Levente.
Organizatorii atrag atenția că participarea la gala festivă, care începe la ora 19.00, este condiționată de înregistrare prealabilă, care poate fi realizată accesând acest link. [https://bit.ly/4ihDCOQ]
Duminică, 15 decembrie
De la ora 10 la ora 12, Biserica Reformată Centrală din Timișoara va găzdui o depunere de coroane la plăcile comemorative care marchează locurile emblematice ale izbucnirii Revoluției de la Timișoara, moment urmat de o predică festivă. Gazda evenimentului este Demeter Sándor, pastorul parohiei reformate din Cetatea Timișoarei. Va predica Tőkés László, fost episcop al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, inițiatorul scânteii revoluției. Cuvinte de salut vor avea Kovács István, episcop al Bisericii Unitariene Maghiare, și Bódis Ferenc, protopop al Protopopiatului Reformat din Timișoara.
Între orele 12-13.30 va avea loc prezentarea cărții familiei Tőkés, Familia este și ea o cetate puternică. Moderator va fi Bakos István, cercetător în domeniul culturii și editor al volumului.
Ultimele comentarii