Seară dedicată Timişoarei, la Berlin

Sursă foto: Organizația de Management al Destinației Timișoara

Peste 150 de oameni de cultură, din business, diplomație și politică din Germania au fost invitații Timișoarei și ai Ambasadei României la Berlin, într-o seară dedicată orașului nostru, în țara care ne trimite an de an cei mai mulți vizitatori străini.

 

Gazdele evenimentului au fost ambasadorul României în Republica Federală Germania, Adriana-Loreta Stănescu, și primarul Timişoarei, Dominic Fritz, al cărui discurs a descris oraşul ca fiind un loc primitor pentru turism și atractiv pentru investiții, o veritabilă poartă de intrare în România, un oraș românesc inovativ și orientat către viitor.

La eveniment au participat şi directorul Institutului Cultural Român de la Berlin, Cristian Niculescu, și primarul român al orașului german Görlitz, Octavian Ursu.

Aroma evenimentului a fost dată de preparatele restaurantelor timișorene membre în asociația patronală HoReTim, în timp ce formația de jazz VanDerCris condusă de Horea Crișovan a interpretat compoziții originale, în ton cu nivelul evenimentului.

Organizația de Management al Destinației Timișoara

Discuțiile animate, preparatele apetisante și ambianța plăcută au stârnit curiozitatea, iar un număr mare de invitați au cerut detalii de la organizatori despre conexiunile orașului și oferta sa turistică”, spun organizatorii.

Seara timișoreană de la Berlin a fost planificată și realizată de Organizația de Management al Destinației Timișoara și Ambasada României în Republica Federală Germania, alături de Asociația HORETIM și de Asociație Timișoara Capitală Culturală 2023.

Print Friendly, PDF & Email