Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au acționat, în ultima perioadă, pentru verificarea și luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor de mare tonaj care circulă în zone în care acest lucru este interzis, fiind instalate indicatoare care restricționează tonajul.
Poliţia Locală Timişoara informează că a primit, în ultima vreme, zeci de sesizări de la cetățeni care reclamă faptul că astfel de autovehicule se deplasează pe străzile din oraș fără a ține cont de indicatoare, producând trepidații la clădirile din apropiere și deteriorând carosabilul sau producând praf, poluare și zgomot.
Polițiștii locali au aplicat, în ultimele luni, 139 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 218.730 lei, atât conform OUG 195/2002, pentru circulația cu autovehiculele de mare tonaj fără respectarea restricțiilor impuse prin indicatoare rutiere, dar și conform HCL 649/2022, unor autovehicule care au circulat în zone restricționate fără a deține aviz, autorizație, legitimație, abonament sau orice alt act justificativ valabil eliberat de Primăria Timișoara pentru data, ora și sectorul de drum public unde a fost depistate.
Astfel de situații au fost constatate pe străzile Virtuții, Antenei, Dâmbovița, Avram Imbroane, Circumvalațiunii, Cetății, 16 Decembrie, Constantin Brâncoveanu, Sever Bocu, Popa Șapcă, Cluj, Tudor Vladimirescu, Calea Șagului, Grigore Alexandrescu etc.
Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere și să obțină documentele necesare tranzitării orașului, pentru a evitarea sancționarea cu amenzi drastice, de până la 2500 de lei fiecare, verificări pe aceste linii fiind efectuate zilnic.
Ultimele comentarii