Rute de transport în comun modificate

Foto: STPT

Ca urmare a evenimentului sportiv The Color Run, traseele a patru linii de mijloace de transport vor fi modificate, anunţă Societatea de Transport Public Timişoara.

 

Evenimentul va avea loc în data de 11 septembrie (sau 12, în caz de vreme nefavorabilă), între orele 15 – 21, pe bulevardul I.C.Bratianu – strada 20 Decembrie – bulevardul Vasile Pârvan, ceea ce va duce la modificarea traseelor următoarelor linii de mijloace de transport:

Expres 3, pe sensul Gara de Nord – Apicultorilor va avea traseul normal până la Catedrala Mitropolitană/Pod Mitopolit Andrei Şaguna – apoi va intra pe traseul modificat bulevardul Mihai Viteazul – bulevardul Victor Babeş – strada Cluj, şi revine pe traseul normal până la staţia Apicultorilor. Pe sensul Apicultorilor – Gara de Nord, va avea traseul normal până pe Aleea FC Ripensia, apoi pe traseul modificat bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeş – bulevardul Mihai Viteazul – splaiul Tudor Vladimirescu, şi apoi pe traseul normal, până la Gara de Nord.

Expres 8, între Prinţul Turcesc şi Piaţa Bălcescu, va avea traseul tur – retur: strada Baba Dochia – strada Iepurelui – strada Ştefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeş – bulevardul Mihai Viteazul – Piaţa Bălcescu.

Linia 16 troleibuz, pe tronsonul Complexul Studenţesc – strada Traian Grozăvescu (Poşta Mare), va avea traseul liniei 15 troleibuz.

Expres 7 va avea traseul până la Catedrala Mitropolitană, cu capat de linie la capătul liniilor 33 şi 33barat).

Totodată, ca urmare a desfăşurării Festivalului Plai, în perioada 10 – 12 septembrie, la Muzeul Satului Bănăţean, programul de circulaţie al liniei de autobuz 46 se va prelungi până la ora 24.

Print Friendly, PDF & Email