Robert Şerban, la „Ce mai faci, scriitorule?”

Robert Serban Foto USRLibrăria Cărtureşti Mercy va fia gazda unei noi întâlniri din seria „Ce mai faci, scriitorule?”, invitat fiind, de data aceasta, scriitorul Robert Şerban.

 

Robert Şerban va veni la întâlnirea cu publicul timişorean luni, 14 martie, de ora 18.30, evenimentul având loc la Librăria Cărtureşti Mercy, de pe strada Florimund Mercy nr. 7.

Timp de două ore o să ne rostuim printre straturi de poezie, o să ne lăsăm seduşi de poveştile care au croit cel mai recent volum al acestuia – «Puţin sub linie»”, anunţă Diana Petruţ, PR Cărtureşti Timişoara.

Despre Robert Şerban, Simona Şora spune că, în urmă cu ceva timp, „ducea până în pânzele albe poetica suprafeţei: o suprafaţă îndelung şlefuită, a ultimelor gesturi şi, într-un sens, a ultimelor cuvinte. Acum, în acest nou şi neaşteptat «Puţin sub linie», reinventează o poetică a stării lucrurilor, a singurei-frici-care-contează, a texturilor realităţii care se află imediat sub suprafaţă, a cuvintelor mici care te trec podul. Eu am trecut podul ăsta cu Robert Şerban şi am rămas în continuare puţin sub linie.”

Vorbind despre poemele din cel mai recent volum de poezie al lui Robert Şerban, Puţin sub linie, Dan-Liviu Boeriu spune că „acestea gravitează în jurul unor imagini când tandre, când ironice, când străpunse de melancolie, când pulsând a speranţă matură, însă întotdeauna circumscrise unui ideal afectiv deloc de neglijat: păstrarea intactă a clipei de acum, a secundei prezente şi pline, fără de care viaţa s-ar transforma într-un şir plictisitor de amintiri trucate şi contururi difuze. Poetul îşi sondează devenirea, găseşte o logică emoţionantă a evoluţiei şi o adnotează conştiincios, creînd o colecţie tulburătoare de sentimente şi compunînd cu discreţie un adevărat imn închinat vieţii. Omul-copil şi omul-înţelept îşi dau mîna în acest volum tulburător, într-un continuu dans al rolurilor şi al bucuriilor mărunte.”

Robert Șerban este scriitor, jurnalist şi editor. A absolvit Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Arte şi Design.

Este autor al mai multor cărţi de poezie şi publicistică, pentru care a primit numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor din România şi ale revistelor culturale. Poezia sa a apărut în volume şi antologii din străinătate, fiind tradusă în peste zece limbi.

Cărţi publicate: Fireşte că exagerez (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limbă (interviuri, 1999, Premiul Filialei Timişoara a USR), Pe urmele marelui fluviu (coautor, poezie, 2002), Timişoara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003), A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul Filialei Timişoara a USR), Barzaconii (proză, 2005), Cinema la mine-acasă (poezie, 2006, Premiul revistei Observator cultural şi al Filialei Timişoara a USR), Athenee Palace Hotel (coautor, teatru, 2007), Ochiul cu streaşină (publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu nimic (coautor, poezie, 2008), Moartea parafină (poezie, 2010, Premiul revistei Luceafărul de dimineaţă şi al Filialei Timişoara a USR), Naraţiunea de a fi. Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă (2013), Gura păcătosului. Dialog cu Valeriu Armeanu (2014), Timişoara, Artişti ai Generaţiei ’80 (critică de artă, 2015) şi „Puţin sus linie” (poezie, 2015).

Print Friendly, PDF & Email