Reuniunea balcanică a Micului dejun cu rugăciune, organizată în premieră în România

La iniţiativa unui parlamentar de Timiş

Ben Oni Ardelean in Coreea de SudUn parlamentar de Timiş a organizat, la Senat, Reuniunea balcanică a Micului dejun cu rugăciune. Eveniment în premieră în România.

 

Reuniunea Balcanică a Micului Dejun cu Rugăciun, un eveniment organizat în zilele de 22 şi 23 mai, de senatorul PNL de Timiş Ben-Oni Ardelean, a adus la Senat, laolaltă, reprezentanţi ai Guvernelor, Parlamentelor, organizaţiilor religioase şi mediului academic, atât din regiune, cât şi din alte părţi ale lumii. Acţiunea, circumscrisă afirmării din ce în ce mai pregnante a statutului României de lider regional, în virtutea stabilităţii şi predictibilităţii sale, a fost consacrată dezbaterilor pe marginea edificării unei societăţi a păcii, titlul reuniunii fiind Spre o societate a păcii, anunţă, într-un comunicat de presă, PNL Timiş.

În cadrul sesiunii de deschidere au luat cuvântul reprezentanţi ai Congresului Statelor Unite ale Americii şi ai Parlamentului European, vicepreşedintele Senatului, Cristian-Sorin Dumitrescu, fostul preşedinte al Senatului şi fost ministru al Afacerilor Externe, senatorul Mircea Geoană, vicepreşedintele Adunării Naţionale a Serbiei, Vladimir Marinković, precum și alte personalități prezente la reuniune.

Senatorul Ben-Oni Ardelean spune că la sesiunea de dezbateri au fost abordate mai multe aspecte, printre care reconcilierea şi edificarea păcii şi întărirea capacităţii tinerilor în materie de leadership, văzută ca investiţie pe termen lung în prosperitatea regiunii Balcanilor. „Participanţii au subliniat că eforturile comunităţii internaţionale trebuie să transceadă geopolitica puterii şi să se concentreze cu predilecţie pe prezervarea păcii în cele mai vulnerabile regiuni ale lumii. Opinia generală este că cea mai gravă formă de corupţie este cea care aduce atingere valorilor spirituale, iar haosul şi starea de conflict pot fi neutralizate prin promovarea valorilor credinţei. Discuţiile s-au axat şi pe necesitatea unei acţiuni stringente în vederea eliminării riscurilor iminente pentru viaţa creştinilor din Siria şi Irak”, a precizat senatorul PNL Ben-Oni Ardelean.

Print Friendly, PDF & Email