Restricții și închideri de circulație, de Ruga Timișoarei

Foto: Agerpres

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea traficului rutier în mai multe zone centrale, în vederea organizării Rugii Timișoarei.

 

Restricţiile vor fi impuse în intervalul 3 octombrie, ora 22 – 7 octombrie, ora 12, în următoarele zone:

  1. strada Academician Alexandru Ioan Borza (de la intersecția cu strada Michelangelo, până la strada Gheorghe Enescu);
  2. strada Gheorghe Andrașiu (de la colț cu bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Alexandru Ioan Borza);
  3. strada Silviu Bejan (de la colț cu bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Alexandru Ioan Borza);
  4. strada Patriarh Miron Cristea (de la colț cu bulevardul C.D. Loga, până la strada Academician Alexandru Ioan Borza).

Totodată, în datele în 5 octombrie (intervalul orar 17-18) și 6 octombrie (intervalul orar 12.30-13.30), circulația rutieră va fi restricționată, în vederea organizării paradelor specifice evenimentului, pe următorul traseu: Piața Unirii și mai apoi strada Vasile Alecsandri, se traversează strada 9 Mai înspre Piața Libertății – Piața Libertății – strada Alba Iulia – Piața Victoriei – bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul C.D. Loga – strada Silviu Bejan – strada Academician Alexandru Ioan Borza – Parcul Rozelor.

Primăria Timişoara recomandă șoferilor ca, în perioada desfășurării evenimenului, să folosească rute alternative.

Print Friendly, PDF & Email