Reabilitarea Gării de Nord nu și-a găsit încă finanțare

Implicarea Primăriei într-un astfel de proiect este considerată aproape imposibilă

cladire gara de Nord Timisoara (2)După ce, la sfârșitul anului trecut, Ministerul Transporturilor a recunoscut că finanțarea Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare pentru reabilitarea Gării de Nord Timișoara a expirat și că va trebui găsită o nouă sursă de finanțare, lucrurile au rămas în același stadiu. Adică, fără niciun fel de perspectivă. Încă nu s-a găsit nicio soluție sau sursă de finanțare, ceea ce „împinge” această reabilitare, dorită și așteptată de ani de zile, într-un viitor nedefinit.

 

Sursă de finanțare încă neidentificată

Anul trecut, în noiembrie, Minis­terul Transporturilor, prin vocea minis­trului Ramona Mănescu, a recunos­cut că finanțarea pentru Gara de Nord a fost pierdută:„În prezent, C.F.R. S.A. trebuie să găsească o altă sursă de finanțare, deoarece împrumutul B.E.­R.D. a expirat, și, de asemenea, trebuie elaborat proiectul tehnic pentru restul lucrărilor de executat”.

Între timp, situația nu s-a regle­mentat în niciun fel, nefiind identifi­cată nicio sursă de finanțare. „Nici po­meneală, nu s-a identificat niciun fel de sursă de finanțare deocamdată”, afir­mă Mircea Benec, directorul Re­gio­nalei C.F.R. Timișoara.

Pierderea finanțării a fost un final previzibil al maratonului de contestații, rezilieri contractuale și neîndepliniri de obligații asumate prin contract care au marcat acest proiect care, în Timi­șoara, e în lucru de mai bine de un dece­niu. Banii pe care Statul i-a pierdut anul trecut au fost la dispoziția sa din 2003, când Compania Națională de Căi Fera­te C.F.R. S.A. a contractat un credit extern în valoare de 24 de milioane de euro, de la B.E.R.D., finanțarea fiind ga­rantată de către România, reprezen­ta­tă de Ministerul Finanțelor Publice, pentru execuția de lucrări de moder­nizare a cinci mari stații de cale ferată din țară – Constanța, Iași, Cluj, Timi­șoara și Craiova –, precum și pentru servicii legate de supervizarea lucrări­lor, care au fost atribuite de la Bucu­rești. Dacă în cazul celorlalte patru sta­ții C.F.R. lucrurile au fost puse în practică întoc­mai, la Timișoara s-au împotmolit din cauza neînțelegerilor cu antreprenorii. Banii au rămas la dispoziția Statului român până la sfârșitul anului trecut, când perioada de acordare a expirat.

Finanțarea de la bugetul local, considerată foarte dificilă

Proiectul de reabilitare a Gării de Nord a fost luat în discuție și la ședința de plen a Consiliului Local de săptă­mâna trecută, când mai mulți consilieri locali, evidențiind faptul că Guvernul nu a alocat, din nou, niciun leu pentru această investiție, au propus ca Primă­ria Timișoara să încheie parteneriate cu Executivul, pentru refacerea Gării de Nord și pentru celelalte tronsoane ale șoselei de centură.

„Am fi dorit ca în acest buget să fie prevăzut un parteneriat cu S.N.C.F.R. pentru rezolvarea problemei de la Gara de Nord. Nu cred că ar fi o problemă ca domnul primar, care este vicepreșe­din­te al P.N.L. la nivel național, să poată să negocieze cu Ministerul Transpor­turilor, astfel încât această poartă ruși­noasă de intrare în Timișoara să pri­mească o înfățișare care să ne facă cin­ste. Litigiile s-au finalizat. Deci, acestea sunt prioritățile Timișoarei, noi vedem un buget plin de studii de fezabilitate care se plimbă de la an la an și se ig­noră promisiunile electorale”, de­clara, în plen, consilierul local P.D.-L. Ștefan Constantin Sandu.

În replică, primarul Nicolae Robu afirma că nu pot fi prevăzute fonduri pentru centură și Gara de Nord, pentru că aceste obiective nu aparțin Primă­riei Timișoara: „Nu ne sunt indiferente aceste obiective, am făcut foarte mult lobby și voi continua să insist la minis­terele de resort. Avem inclusiv disponi­bilitatea, dacă lucrul acesta va fi abso­lut necesar, de a ne asocia la acele pro­iecte, numai că asta e mai greu de fă­cut, pentru că asocierea ar presupune in­clusiv să devenim coproprietari, în func­ție de volumul de bani pe care i-am aloca”.

O ipoteză admisă și de directo­rul Regionale C.F.R. Timișoara, Mir­cea Benec: „Personal, nu cred că se poate realiza o finanțare de la bugetul local. Nu cred că atât valoarea rămasă a lucărilor, respectiv două milioane de euro ar fi principalul impediment, cât faptul că Primăria nu poate să bage bani în ceva care aparține altcuiva. Procedural, legal, este foarte dificil să se realizeze acest lucru”.

În campania electorală care a precedat ultimele alegeri locale, însă, reabilitarea „în regim de urgență” a Gării de Nord se regăsea pe pliantele electorale ale U.S.L.

Print Friendly, PDF & Email