Deşi ar trebui să fie două instituţii care se completează, având aceleaşi obiective, Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nu par să ajungă la un numitor comun pe destul de multe speţe. Dovadă, procesele în care se războiesc, chiar la Curtea de Apel.

Procese inter-instituţionale

Deşi ar fi trebuit să se lupte în instanţă doar cu funcţionarii şi demnitarii corupţi, în cazul cărora s-au dispus măsuri de confiscare a averii dobândite nelegal, Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au diferende pe care le tranşează tot în instanţă, tocmai pe speţe legate de confiscarea averilor.

La Curtea de Apel Timişoara sunt înregistrate şase speţe de acest gen, în care Agenţia Naţională de Integritate are calitatea de reclamant, iar Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara are calitatea de pârât, ceea ce înseamnă că ANI este nemulţumită de deciziile luate de structura timişoreană de cercetare a averilor, şi pe cazuri în care s-a decis clasarea deciziei de confiscare a averii.

Într-un proces de acest gen, iniţiat în 2013, în care se solicita anularea unui act administrativ, adică a deciziei de clasare, instanţa a rezolvat rapid litigiul, admiţând “excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.” Ca atare a respins acţiunea “ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.”

Mai există speţe în care ANI pierde, cu specificaţia că instanţa “respinge acţiunea ca inadmisibilă”, şi într-un singur proces de acest gen Curtea de Apel a dat dreptate Agenţiei Naţionale de Integritate, admiţând cererea acestei instituţii şi anulând decizia Comisiei de Verificare a Averilor. Este vorba de un caz al unui vameş din celebrul “lot Moraviţa” care, evident, a făcut recurs, ceea ce înseamnă că maratonul judiciar continuă.

Aşa stând lucrurile şi pe plan local, dar, în multe cazuri, şi naţional, se poate concluziona că, deşi există procedura legală şi cadrul adecvat confiscării averilor dobândite ilicit, procesul în sine este greu de implementat, şi se poate întinde pe ani buni, timp în care cresc exponenţial riscurile ca bunurile în cauză să dispară.

Şi în Timiş, ca şi în multe alte judeţe, în ciuda cazurilor mai mult sau mai puţin răsunătoare de corupţie, lipsesc hotărârile definitive şi irevocabile de confiscare a averii dobândite prin mijloace ilicite.

Conform ANI, până în momentul de faţă, la nivel naţional, există doar cinci decizii definitive şi revocabile de confiscare a averii dobândite prin mijloace ilicite. În ciuda cazurilor de corupţie depistate şi pe plan local, niciuna dintre deciziile definitive de confiscare a averii nu are legătură cu Timişul.​

Reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice spun că, pe unele speţe, cum e cea a fostului ministru Dan Ioan Popescu, un astfel de proces se poate întinde pe mai mult de zece ani. La acesta procesul a început în 2005, şi  în 2015 şi încă se mai judecă. În plus, mai spun reprezentanţii CRJ, în continuare, magistraţii care fac parte din aceste comisii ce au mai degrabă un rol administrativ nu sunt remuneraţi pentru munca lor.

Faptul că sunt doar cinci hotărâri definitive de confiscare a averilor în mai bine de 20 de ani, la care se adaugă hotărâri obţinute în urma demersurilor CRJ, dovedeşte că procesul este unul dificil şi este greu de crezut că de aici se vor găsi resurse pentru a acoperi deficite bugetare.

Hotărârile definitive sunt şi ele, în mare parte, obţinute în cazuri flagrante, cum e cel al permiselor de la Argeş, iar în cazuri în care este vorba de sume relativ mici, adică vreo câteva zeci de mii de euro, nu o dată, pe parcursul acestor zece ani sau chiar mai mult, cât durează procedurile în instanţă, Statul poate cheltui mai mult cu expertize, salarii de judecători, onorarii pentru avocaţi desemnaţi din oficiu şi aşa mai departe.

Greşeli surprinzătoare

Rămâne de văzut dacă procesele în care se războiesc ANI şi Comisia locală de Cercetare a Averilor vor continua, se vor înmulţi sau dacă se va ajunge la un numitor comun. Nu se poate spune însă nici că reclamantul, adică ANI, a avut o conduită ireproşabilă în toate aceste procese. Un proces de la Curtea de Apel Timişoara, prin care se judeca cu un agent vamal timişean, s-a terminat brusc acum doi ani, din cauza neplăţii de către ANI a unei taxe de timbru în valoare de… patru lei şi a unui timbru judiciar de 0,3 lei. Procesul, derulat la Curtea de Apel,era legat de un raport al ANI prin care se constata că un agent vamal care făcea parte din “Lotul Moraviţa 1” ar fi dobândit bunuri şi valori ce nu pot fi justificate. La solicitarea ANI, Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a efectuat o anchetă ale cărei concluzii au fost diferite de cele ale anchetei inspectorilor de integritate, Comisia stabilind că vameşul şi-a dobândit averea în mod licit. ANI nu a renunţat şi a atacat la Curtea de Apel decizia Comisiei de Cercetare a Averilor, solicitând anularea documentului. După aproape un an de judecată, magistraţii de la Curtea de Apel Timişoara au emis o sentinţă prin care cererea ANI a fost respinsă. Motivul este consemnat ca atare pe portalul instanţelor, just.ro: “Instanţa anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ANI”. Aceasta după ce instanţa a „somat” ANI să plătească taxa de timbru şi a aşteptat trei luni ca Agenţia Naţională de Integritate să plătească „fabuloasa” sumă de 4,3 lei. Într-o decizie „mobilizatoare”, instanţa stabilea că „interesul reclamantei ANI rezultă din raportul de evaluare a averii pârâtului a cărui întocmire cade în mod necontestat în competenţa sa. Or, clasarea dispusă de Comisie contrazice concluziile raportului iar petenta are tot interesul să susţină legalitatea propriului act”, inclusiv prin plata taxei de timbru

De altfel, nu doar pe acest segment procedurile judiciare legate de „Lotul Moraviţa” au o evoluţie cel puţin ciudată. Sunt trei cazuri în care ANI a descoperit venituri nejustificate la poliţişti de frontieră sau agenţi vamali din „Lotul Moraviţa”, şi în niciunul nu s-a ajuns la o decizie definitivă şi irevocabilă de confiscare a averii, unii dintre vameşii sau poliţiştii de frontieră respectivi având câştig de cauză la cel mai înalt nivel – respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Peste toate a mai venit şi decizia CEDO, pronunţată anul trecut, în septembrie, în care Statul român a fost condamnat pentru privare de libertate a unui ofiţer de poliţie de frontieră din lotul Moraviţa, pe o „perioadă de timp cuprinsă între momentul in care a fost luat de acasă cu mandat pentru a fi dus la sediul central al DNA, şi momentul audierii sale de către procuror”, mai precis „a petrecut aproape 11 ore într-o sală de aşteptare la sediul DNA înainte de a fi interogat de procuror”.

În aceste condiţii, cine ştie ce decizii surprinzătoare mai pot apărea, inclusiv raportate la confiscarea averilor.

„Muncă patriotică” la Comisiile de Cercetare a Averilor

Comisiile de Cercetare a Averilor de pe lângă Curţile de Apel din ţară au funcţionat continuu în perioada 1996 – 2007,  iar în 2011 s-a decis reînfiinţarea lor.

„Aceste structuri funcţionează în baza unei legi din 1996, şi sunt destule cazuri în care s-au dovedit eficiente, reuşind să confişte milioane de euro, în cazul în care s-au descoperit diferenţe consistente între averea declarată şi cea reală. Din păcate, activitatea acestor Comisii nu a fost mediatizată, nefiind făcută publică decât în foarte puţine cazuri”, ne-a declarat judecătorul Cristi Danileţ. 

Cert este că, în 2011, s-a plecat de la o premisă cel puţin ciudată. Astfel, această activitate de control al averilor, care presupune o răspundere destul de mare şi o documentare amplă, a fost transformată în “muncă patriotică” pentru judecători, care nu primesc niciun leu pentru această activitate.

Or, este evident că, atâta vreme cât este o muncă suplimentară neremunerată, nimeni nu se poate aştepta la rezultate extraordinare. Această greşeală repetă una din trecut când, din 2005 până în 2007, membrii acestei comisii nu au mai primit niciun leu pentru prestaţia lor, din cauza schimbării legislaţiei. Atunci, peste 90% dintre cazurile instrumentate de Comisia timişoreană, până în momentul în care şi-a încetat activitatea, în 2007, s-au finalizat cu ordonanţe de clasare.

Astfel, în Timiş a funcţionat aproape un deceniu această structură, care avea rolul de a cerceta cazurile în care se suspecta că anumiţi funcţionari publici şi-ar fi dobândit averea prin metode ilicite. Comisia putea sesiza Parchetul, în cazul în care constata infracţiuni de domeniul penalului, se putea ajunge la trimiteri în judecată şi chiar la confiscarea averilor.