Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timişoara a transmis Primăriei documentația necesară pentru depunerea unui amplu proiect care vizează reducerea riscului de infecții nosocomiale și a contaminării cu bacterii superbug (bacterii cu rezistență multiplă la antibiotice). Se urmărește obținerea unei finanțări prin PNRR pentru cumpărarea de echipamente performante.
Proiectul prevede reabilitarea, modernizarea și extinderea unor structuri funcționale de boli infecțioase, dezvoltarea și dotarea cu echipamente moderne a laboratoarelor de analize de microbiologie, dar și achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor asociate asistenței dedicale.
„Toate investițiile pe care le-am făcut în spital, și vorbim de câteva milioane de euro doar în ultimii ani, au avut ca scop îmbunătățirea calității serviciilor medicale și creșterea siguranței pacientului. Infecțiile nosocomiale, adică acele infecții pe care un pacient le poate dobândi în timpul unei internări, pe perioada în care se tratează pentru o afecțiune, reprezintă o problemă de sănătate publică. Se găsesc în orice spital din lume, fiind grupate sub numele de Infecții Asociate Asistenței Medicale. Nu pot fi eradicate, dar poate fi diminuat riscul de contaminare, dacă ai echipamente moderne de prevenție. Tot cu ajutorul acestora reducem și riscul contagiunii cu clostridium difficile și chiar cu MDR (multi drug resistance – bacterii superbug). Vorbim despre echipamente scumpe, moderne și cu o eficientă ridicată. Suntem un spital de boli infecțioase în care riscul transmiterii unor virusuri sau bacterii este mult mai mare decât în cazul altor unități sanitare, iar aparatura și materialele pe care urmărim să le achiziționăm împiedică transmiterea lor liberă”, declară prof univ dr. Cristian Oancea, managerul Spitalul de Boli „Victor Babeș” Timișoara.
Printre echipamentele prevăzute a fi cumpărate se numără instalații de flux laminar, de decontaminare a aerului, roboți autonomi pentru dezinfecție cu UV, ceea ce presupune un sistem automat de curățenie ce utilizează tehnici avansate pentru igienizarea completă a suprafețelor și a aparaturii. Totodată, se are în vedere și achiziționarea de dispozitive de laborator ce includ analizatoare automate și semiautomate de identificare a microorganismelor și de efectuare rapidă a antibiogramelor, sterilizatoare cu plasmă, dar și un aparat de neutralizare prin compactare a materialelor contaminate.
„Cele mai multe echipamente robotizate vor merge în secțiile de Terapie Intensivă și în blocul operator. Apoi, Laboratorul va primi două analizatoare automate de înaltă acuratețe, care pot identifica în doar câteva minute microorganismele din culturi prelevate de la pacienți, și un sistem integrat PCR multiplex. Secțiile de Boli Infecțioase vor primi mai mulți roboți autonomi care utilizează tehnici avansate de dezinfecție și decontaminare, dar și recirculatoare cu ultraviolete germicid, care pot funcționa fără oprire”, spune dr. Crina Ralețchi, coordonatoarea Biroului de Management al Calității Serviciilor Medicale din cadrul acestui spital.
Valoarea totală a proiectului este de peste 18 milioane de lei fără TVA, adică peste 3,5 milioane de euro, iar rata de finanțare prin PNRR este de sută la sută din valoarea cheltuielilor eligibile, TVA-ul fiind suportat de la bugetul de stat.
Ultimele comentarii