Primarului Timişoarei i se cere să dispună semaforizarea intermitentă

Alfred SimonisUn consilier local PSD îi adresează primarului PNL al Timişoarei, o scrisoare deschisă, cerându-i să rezolve problema semaforizării din Timişoara. Problemă la care au contribuit, însă, şi consilierii social-democraţi.

 

Alfred Simonis, consilier local PSD, îi adresează primarului PNL al Timişoarei, Nicolae Robu, o scrisoare deschisă, prin care îi cere să rezolve problema semaforizării din Timişoara, care a întins la maximum nervii şoferilor, în ultimele luni.

Așa cum bine știți, luni este deschiderea noului an școlar, iar din experiențele fiecărui an știm bine că aglomerația va atinge cote maxime, în special la primele ore ale dimineții, cand părinții își vor duce copiii la școală. Perioada concediilor s-a încheiat, iar traficul în Timișoara întinde la maximum nervii șoferilor, cozile interminabile și blocajele devenind deja o obișnuință. Timișoara nu este blocată doar din cauza șantierelor deschise pe mai multe artere, ci și a sutelor de semafoare care împânzesc orașul. Să fim realiști și să recunoaștem că acest sistem inteligent de management al traficului nu și-a dovedit până acum utilitatea. Ba din contră, mai mult încurcă”, spune Alfred Simonis. Cerându-i edilului să ia măsuri pentru ca semafoarele să funcționeze pe intermitent din 12 septembrie, „altfel, riscăm ca traficul în tot orașul să fie blocat, incluzând aici și mijloacele de transport în comun”.

Problema semaforizării în Timişoara este reală, dar în acelaşi timp e o bună temă de campanie electorală împotriva liberalului Nicolae Robu. Ce uită Alfred Simonis să menţioneze este că acest proiect de semaforizare inteligentă a trecut prin Consiliul Local şi cu votul consilierilor PSD.

 

Citeşte şi: Timişoara depăşeşte “planul la semafoare”

Print Friendly, PDF & Email