Primăria Timişoara vrea să interzică utilizarea terenurilor publice la preţuri modice sau chiar gratuit

Foto: PMT

Primăria Timișoara propune noi măsuri pentru valorificarea patrimoniului orașului. Cu un nou regulament pentru acordarea dreptului de superficie, Primăria vrea să elimine mecanismele din trecut care au permis utilizarea terenurilor publice valoroase în schimbul unor sume modice sau chiar gratuit. Sumele pierdute de oraș se ridică la milioane de euro, spun oficialii Municipalităţii.

 

Primarul Dominic Fritz anunţă că va supune aprobării Consiliului Local un proiect care să  corecteze situația. Regulamentul se referă în primul rând la terenuri publice aflate sub construcții industriale și nu se va aplica terenurilor de sub blocurile rezidențiale sau caselor deținute în baza Legii 112.

Potrivit Municipalităţii, aplicarea unui nou regulament este necesară, deoarece, începând cu anul 2000, a fost aplicat un mecanism pentru stabilirea taxei de utilizare a terenurilor care nu includea o evaluare reală a valorii acestora și care nu avea la bază un titlu legal. Cei mai mulți proprietari care au beneficiat de acest mecanism, dezavantajos pentru oraș, dețin clădiri ale fostelor societăți de stat, privatizate fără vânzarea terenurilor.

“Regulamentul nu afectează drepturile celor care solicită terenurile în baza Legii nr. 87/2020. Totodată, regulamentul nu va fi aplicat în cazul terenurilor pentru care există deja un contract de concesiune, folosință gratuită sau alt titlu valabil, deoarece acestea sunt reglementate prin alte acte juridice. Mai mult, regulamentul vine în sprijinul proprietarilor de clădiri și facilitează obținerea autorizației de construire pentru extinderea sau modificarea imobilului”, spun reprezentanţii Primăriei.

Potrivit noului regulament, dreptul de superficie va fi constituit fie la cererea persoanelor fizice sau juridice care dețin construcții legale pe terenurile proprietate privată a municipiului, fie la autosesizarea Primăriei Timișoara. Procedura implică, în cazul autosesizării, parcurgerea a patru etape: identificarea terenurilor utilizate fără un titlu valabil; evaluarea valorii folosinței terenului, pe baza unui raport de evaluare și stabilirea unui preț anual corect; notificarea proprietarilor construcțiilor pentru încheierea unui contract de superficie și dacă e cazul plata lipsei folosinței terenului pentru ultimii trei ani; recuperarea retroactivă a sumelor datorate pentru perioada în care terenul a fost folosit fără titlu legal.

Proiectul de hotărâre poate fi studiat la acest link.

 

Print Friendly, PDF & Email