Spaţiile atribuite gratuit organizaţiilor nonguvernamentale, verificate de Primăria Timişoara

„Nu mai dăm bani la O.N.G-uri, numai pentru ca sunt O.N.G-uri”

Primaria-TimisoaraPrimăria Timişoara va revizui atribuirile de spaţii către organizaţiile neguvernamentale după ce a constatat că se duc fonduri publice către asociaţii cu obiect de activitate neclar.

 

„Există în România destule ONG-uri de care profită o mână de oameni”

O propunere de atribuire gratuită a unor spaţii ale Primăriei Timişoara către asociaţii neguvernamentale a generat polemici pe această temă la nivelul Consiliului Local, solicitându-se verificarea retraoctivă a resurselor publice alocate în această direcţie.

Iniţiativa a venit de la conducerea instituţiei. „Noi am stabilit la începutul mandatului nostru, a fost propunerea mea agreată atunci de toată lumea, să nu mai dăm bani la ONG-uri, numai pentru că sunt ONG-uri, ci să aprobăm sprijin pentru acele ONG-uri care ne conving că fac fapte de interes public, nu că sunt de interes public în sens juridic, că fac fapte de interes public dovedite prin probe clare. Altminteri, simplul fapt că sunt ONG-uri nu este un motiv ca să beneficieze de sprijin financiar de la bugetul local. Comisiile trebuiau să analizeze din această perspectivă dosarele prin care se cer finanţări sau spaţii. Să vedem ce au făcut ONG-urile până acum, de ce s-ar justifica să le dăm bani”, spune primarul Nicolae Robu.

S-a stabilit astfel ca propunerile de atribuiri de spaţii să fie reverificate şi că va fi conceput un nou regulament. „Trebuie să existe cineva care să poată susţine cu argumente foarte clare, convingătoare solicitările. Şi consilierii sunt în legitimitate când doresc să ştie ce argumente există pentru atribuiri. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că ştiu bine că au existat şi există în Romania destule ONG-uri de care profită o mână de oameni care şi le creează. Vom fi atenţi în astfel de situaţii”, s-a precizat în plenul Consiliului Local.

Consilierul local PNL Adelina Târziu declară că acum se lucrează la un nou regulament care să clarifice criteriile de atribuiri de spaţii către ONG-uri. „Trebuie stabilite nişte criterii de oportunitate în funcţie de care se vor aloca şi spaţii, dar şi resurse de la bugetul local. Problema e că, până la controverse pe această temă în Consiliul Local, cei care le iniţiază ar trebui să vină la şedinţele comisiilor din care fac parte, ca să lămurească neclarităţile înainte de a se ajunge în plen”, mai spune Adelina Târziu.

Multe neclarităţi legate de spaţii

Nevoia de clarificare a statutului unor spaţii atribuite de către Primărie de-a lungul ultimilor ani către organizaţiile neguvernamentale a apărut şi în contextul în care s-a menţionat de mai multe ori că trebuie realizată o inventariere clară a patrimoniului imobiliar al Municipalităţii.

În ultimii ani, conducerea Primăriei Timişoara a descoperit terenuri şi clădiri pe suprafeţe mari care ar fi trebuit să fie ale sale, dar care, scriptic, sunt ale nimănui, pentru că nu apar cu niciun proprietar la cartea funciară. Unii consilieri locali susţineau în context că funcţionari din Primărie ştiau de multă vreme de aceste proprietăţi, dar le ţineau ascunse, pentru a rezolva preferenţial anumite cazuri de revendicare.

Problema lipsei intabulărilor şi a unei evaluări corecte şi actualizate a clădirilor nu este, însă, nouă la Timişoara, de ani de zile constatându-se, cu ocazia auditurilor, că Primăria Timişoara nu deţine o situaţie corectă şi reală a imobilelor din patrimoniul său. De altfel şi conducerea Primăriei recunoştea în urmă cu doi ani că că Municipalitatea se află încă în faza identificării terenurilor şi clarificării statutului lor juridic, deoarece nu a existat o situaţie clară a patrimoniului Primăriei: „Noi tot mai descoperim imobile, clădiri şi terenuri ale Primăriei, care sunt ale noastre, dar nu sunt intabulate”, menţionau, nu demult, reprezentanţi ai Executivului Primăriei. 

Situaţia a fost confirmată de date oficiale ale Municipalităţii, din care reiese că Primăria şi-a intabulat recent peste 3.000 de terenuri din cele aproape 5.000 pe care le-a identificat că-i aparţin.

Conform oficialilor Municipalităţii, proprietăţile care nu sunt intabulate se află în tot oraşul, dar şi în zona în care urmează să se construiască inelele rutiere aferente centurii oraşului. S-au descoperit străzi întregi care nu sunt intabulate, şi în această situaţie nu e una sau două străzi, ci câteva zeci. Conform mai multor consilieri locali, în mod normal, intabulările trebuiau făcute în timp de către Direcţia de Patrimoniu, existând o obligativitate în acest sens care a fost ignorată.

Print Friendly, PDF & Email