Primăria Timișoara, obligată de Guvern să taie peste 8 milioane de lei pentru finanțarea culturii

Sursă foto. Centru pentru Proiecte Timişoara

Consiliul Local Timișoara a aprobat, astăzi, 19 iunie, o rectificare bugetară prin care reduce cu peste 8 milioane de lei bugetul pentru cultură. Această hotărâre vine în urma Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2023, prin care Executivul obligă administrațiile publice din țară să reducă bugetul pentru bunuri și servicii cu 10%, anunţă Municipalitatea. 

 

„O anunț cu tristețe, dar OUG 34 face astăzi prima victimă. Cu această rectificare forțată de guvern, trebuie să tăiem peste 8 milioane de lei la cultură în mijlocul Capitalei Culturale. Acest lucru înseamnă că, de exemplu, o producție importantă la Teatrul German din toamnă va trebui anulată și că, în următorii doi ani, între 40 și 60 de spectacole nu se vor mai juca. La Casa de Cultură, vor fi anulate mai multe spectacole, inclusiv o parte din cele programate în cadrul Zilelor Timișoarei, iar la Filarmonică trebuie să găsim o soluție pentru finanțarea unei scene exterioare, pe care în prezent nu ne-o mai permitem”, declară primarul Dominic Fritz.

În cifre, spun reprezentanţii Municipalităţii, tăierea din bugetul Capitalei Culturale arată astfel:

Centrul de Proiecte: -6.114.600 de lei (sume cu care sunt finanțate proiectele operatorilor culturali care au încheiat deja contracte de finanțare cu Municipalitatea pentru programul Timișoara 2023);

Casa de Cultură: -892.060 de lei;

Teatrul German de Stat din Timişoara: -648.300 de lei;

Filarmonica Banatul: -591.690 de lei.

Reprezentanţii Centrului de Proiecte transmit că toate contractele semnate deja au finanțarea asigurată.  „Urmare a acestei rectificări bugetare însă apelul de finanțare «Cultura în prezent» nu va mai fi lansat în acest an și vom reduce cheltuielile legate de personal„, adaugă aceştia.

Dominic Fritz mai spune că are încă speranța că „răul făcut se poate întoarce” şi face un apel către politicienii locali din PSD și PNL care reprezintă Guvernul să își exercite influența la București pentru a modifica proiectul de lege prin care poate fi revizuită OUG-ul. „Legea este acum în Parlament și trebuie urgent exceptate toate localitățile din țară. Asta cerem toți primarii, nu doar noi, din Timișoara. Vorbim despre servicii publice locale foarte importante și despre absurditatea tăierii de bani pentru cultură în anul 2023. Tocmai că această tăiere la Timișoara nu va avea niciun efect asupra bugetului de stat, pentru că banii rămân în bugetul local. Chiar sper ca în iulie-august să putem repune aceste sume în buget, după decizia din parlament”, mai spun Dominic Fritz.

 

Print Friendly, PDF & Email