Prima persoană care a primit vaccinul anti-covid în România este Mihaela Anghel, asistentă la Institutul „Matei Balș”
Prima persoană vaccinată în cadrul campaniei de vaccinare împotriva covid-19 în România este Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. Aceasta este membră a echipei medicale care, în 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul Sars-CoV-2.
În România, campania de vaccinarea începe astăzi, 27 decembrie, în toate cele zece spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva covid-19.
În prima etapă vor fi vaccinați lucrătorii din domeniul sănătății și social atât din sistem public cât și din cel privat. În a doua etapă, populația cu grad ridicat de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie iar în a treia etapă populația generală.
Ultimele comentarii