Posibilă colaborare PMP-PNL în Consiliul Local Timişoara

După întâlnirea pe care reprezentanți ai conducerii Filialei Județene Timiș a Partidului Mișcarea Populară au avut-o, ieri, cu lideri locali și județeni ai Partidului Național Liberal, s-a convenit că există premisele unor colaborări punctuale la nivelul Consiliului local Timișoara, anunţă, într-un comunicat, PMP Timiş.

 

Sunt încă amănunte de lămurit în privința acestor potențiale colaborări, sens în care optăm să furnizăm opiniei publice detalii suplimentare doar după o nouă întâlnire între PMP și PNL, dar și după o dezbatere internă, la nivelul PMP Timiș, dezbatere pe care nu o considerăm doar firească, ci și esențială”, transmite Radu Şumălan, preşedintele PMP Timiş. Acesta transmite că au fost identificate puncte comune care ar putea fi susținute de către parlamentarii de Timiş ai celor două partide.

În privința unei colaborări între PMP și PNL la nivelul Consiliului Județean Timiș, unde PMP are deja un parteneriat oficial cu Partidul Social Democrat, Radu Şumălan transmite că s-a optat ca, pentru moment, să PMP să îşi păstreze angajamentele actuale de colaborare: “Așa cum am mai arătat, atâta timp cât PSD rămâne un partener loial în Consiliul Județean Timiș, nu vedem motive pentru a exista o schimbare de optică din partea PMP.”

Print Friendly, PDF & Email