PNL Timiş: „Sacii de gunoi de la statuia marelui om de stat Ion I.C. Brătianu, o ofensă”

Foto: PNL Timiş

Liberalii timişeni critică ceea ce numesc„delăsarea și aroganța administrației USR”, acuzând că statuia lui Ion I.C. Brătianu, din Parcul Civic, ascunde gunoiul adunat din împrejurimi.

 

 „Timișoara se confruntă din nou cu delăsarea și aroganța administrației USR: în Parcul Civic, statuia marelui om politic liberal Ion I.C. Brătianu ascunde gunoiul adunat din împrejurimi”, transmite PNL Timiş într-un comunicat de presă. Liberalii mai spun că, în lunile aprilie și mai, reprezentanții PNL Timișoara au făcut repetate sesizări către Primărie pentru tăierea vegetației din parcurile timișorene, unele dintre acestea referindu-se tocmai la Parcul Civic.

„Dacă nu se vede în poze, înseamnă că nu există. Acesta este principiul folosit de administrația Fritz pentru gestionarea temelor principale ale orașului. În pozele oficiale din social media, totul pare perfect, însă în realitate, gunoiul este ascuns, la propriu. Atrag atenția conducerii USR a Primăriei Timișoara să mai iasă din birouri și să intre, în prima fază, măcar la câteva zeci de metri de centrul orașului, pentru a vedea care este situația pe teren. Sacii de gunoi de la statuia marelui om de stat Ion I.C. Brătianu reprezintă o ofensă adusă nu doar orașului, ci istoriei românilor”, declară Alin Nica, președintele PNL Timiș.

Reprezentanţii PNL Timiş mai spun că, la nivelul întregului oraș, spațiile verzi sunt neglijate sau curățate superficial, coșurile de gunoi sunt pline, iar „presupusa atenție germană la detalii lasă de dorit în Capitala Culturală Europeană”.

La rândul său, Cosmin Tabără, președintele PNL Timișoara şi viceprimar al municipiului, afirmă că, încă de la mijlocul lunii aprilie, le-a atras atenția colegilor săi din Primărie să taie iarba și să igienizeze Parcul Civic, iar la finele lunii mai spune că a făcut cereri și către SC Horticultura și către Biroul Spații Verzi, solicitând să se taie iarba și să se amenajeze spațiul verde. „Este un parc aflat în plin centrul orașului, este un spațiu expus turiștilor, mai ales că suntem Capitală Culturală Europeană în acest an. Nu trebuie neglijat nici un metru pătrat din Timișoara, asemenea deficiențe dăunează imaginii municipiului nostru. Văzând imaginile de la statuia lui Brătianu mi-am dat seama încă o dată care este respectul celor de la USR pentru valorile istorice”, mai spune Cosmin Tabără.

Print Friendly, PDF & Email