Pianistul Daniel Ciobanu, în concert la Filarmonica Banatul

Daniel Ciobanu. Sursă foto: Filarmonica de Stat Transilvania

Pianistul Daniel Ciobanu, solist în rezidență al Filarmonicii Banatul Timișoara în stagiunea 2023/2024, susține două evenimente la Sala Capitol, săptămâna aceasta.

 

Primul concert îl va susține alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara vineri, 26 ianuarie, de la ora 19, la Sala Capitol, sub conducerea maestrului Tiberiu Soare. Daniel Ciobanu va interpreta în deschidere Concertul pentru pian și orchestră nr. 1, în re minor, de J. Brahms, urmat de Simfonia nr. 5, în re minor, de D. Șostakovici.

Al doilea eveniment susținut de Daniel Ciobanu la care este invitat publicul timișorean este recitalul de duminică, 28 ianuarie, ce va avea loc tot la Sala Capitol, de la ora 19. Atunci, într-o nouă ocazie în care îi putem admira măiestria interpretativă, Ciobanu va interpreta lucrări de J. S. Bach, R. Schumann și F. Liszt.

Daniel Ciobanu a apărut pentru prima dată pe scena internațională în 2016, după ce a obținut medalii de aur la Concursul Internațional de Pian Unisa, din Africa de Sud, și Festivalul Internațional de Pian BNDES, de la Rio de Janeiro. Daniel Ciobanu a câștigat apoi atât Premiul Publicului, cât și medalia de argint la Concursul Arthur Rubinstein de la Tel Aviv în 2017. Ulterior, a apărut la Carnegie Hall, Elbphilharmonie Hamburg, Konzerthaus Berlin, St John’s Smith Square din Londra, Festivalul Enescu București și a făcut turnee în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia.

Daniel Ciobanu a susţinut spectacole cu orchestre renumite printre care Gewandhaus Orchester Leipzig, unde a cântat sub bagheta lui Omer Meir Wellber, Filarmonica Olandeză, Mineria Symphony Orchestra, Tonhalle-Orchester, Volksoper Viena și Tiroler Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Konzerthausorchester Berlin, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Filarmonica Baltică Poloneză, Israel Camerata, Orchestra Națională Regală Scoțiană, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională a Radioului Român și la Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein, precum și concerte la Festivalul Enescu cu Cameristi della Scala, Orquesta Sinfónica de Castilla y León, Israel Symphony Orchestra și BBC National Orchestra of Wales. În recital, momentele importante includ spectacole la Concertgebouw Amsterdam, Brucknerhaus Linz, Festival Radio France Occitanie Montpellier și o reprezentație semi-scenată a lui Strauss Enoch Arden la Leipzig Gewandhaus, cu Isabel Karajan.

În stagiunea 2020-2021 a fost anunțat ca fiind primul artist în rezidență al Filarmonicii „George Enescu” din București pentru o perioadă de trei sezoane. Deschiderea rezidenței a inclus concerte sub conducerea lui Cristian Măcelaru și Gabriel Bebeșelea.

Biletele pot fiu cumpărate de la casieria Filarmonicii Banatul sau de pe myticket.ro.

https://shorturl.at/iDFNY

 

Print Friendly, PDF & Email