Peste 200 de terenuri publice valoroase din Timişoara, utilizate gratuit ani sau pe sume modice, ani de zile

Sursă foto: Primăria Timişoara

Primăria Municipiului Timișoara anunţă că aduce venituri suplimentare la bugetul local prin corectarea situațiilor în care terenuri publice valoroase, aflate în special sub construcții industriale, au fost utilizate gratuit sau contra unor sume modice.

 

Municipalitatea a transmis notificări pentru încheierea contractelor de superficie pentru șase terenuri în suprafață de 23.300 mp. Sumele datorate de persoane fizice și juridice pentru folosirea terenurilor orașului însumează aproape 465.000 de euro/an. Mai mult, în cinci cazuri, s-a dispus plata retroactivă pentru lipsa de folosință a terenurilor publice pentru ultimii trei ani. Valoarea totală depășește 1,2 milioane de euro, bani care vor reveni bugetului local.

Dreptul de superficie este constituit fie la cererea persoanelor fizice sau juridice care dețin construcții legale pe terenurile municipiului, fie la autosesizarea Primăriei Municipiului Timișoara. Cel mai mare teren pentru care Municipalitatea a transmis notificare are o suprafață de aproape 12.000 mp, cu o valoare estimată a dreptului de superficie de 218.400 euro/an. Cel mai mic teren are o suprafață de aproape 1.300 mp și o valoare estimată de 19.200 euro/an. Sumele au fost stabilite în baza rapoartelor de evaluare realizate de Appraisal & Valuation SA, o firmă externă, specializată în evaluarea proprietăților.

Primăria Municipiului Timișoara are identificate peste 200 de situații similare, iar notificările vor fi transmise pe măsură ce sunt parcurse etapele procedurale. În cazurile în care nu există disponibilitate voluntară pentru semnarea contractului, Municipalitatea se va adresa instanței.

În prima parte a anului, Municipalitatea a introdus reguli noi pentru acordarea dreptului de superficie. Acestea nu afectează blocurile rezidențiale sau casele deținute în baza Legii 112/1995, spun reprezentanţii Primăriei. În schimb, vizează proprietarii care dețin clădiri ale fostelor societăți de stat, privatizate fără vânzarea terenurilor. Măsurile fac parte din planul Primăriei Municipiului Timișoara pentru a valorifica proprietățile orașului, de a încuraja revitalizarea fostelor zone industriale și de a contribui la un cadru privat echitabil.

Print Friendly, PDF & Email