Peste 200 de noi infectări cu covid, în Timiş, în ultimele 24 de ore

Sursă foto: Ro Health Review

 În ultimele 24 de ore, în Timiş au fost depistate 205 noi cazuri covid, număr rezultat în urma unui număr mai mic de teste covid, 973, anunţă Prefectura Timiş.

 

Cele 205 persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore, sunt, mai mult de jumătate jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 111 de cazuri noi, Săcălaz – 17, Giroc –11, Lugoj – 10, Recaș şi Giarmata – 5, Gătaia, Remetea Mare şi Dumbrăvița – 4, Becicherecu Mic şi Jamu Mare – câte 3, Ciacova, Balinţ, Moraviţa, Moşniţa Nouă, Peciu Nou şi Jimbolia – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Deta, Făget, Sânnicolau Mare, Belinţ, Biled, Găvojdia, Ghiroda, Jebel, Periam, Pesac, Racovița, Sânandrei, Sânmihaiu Român, Sânpetru Mare, Satchinez şi Tormac.

În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 378, dintre acestea 66 fiind la Terapie Intensivă, cu şase mai puţine decât în ziua anterioară. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat şase decese. De la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor a ajuns la 473.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş anunţă că, în judeţ, ieri au fost carantinate 453 de persoane, iar 262 au intrat în izolare.

Print Friendly, PDF & Email