Patru puncte de prim-ajutor, deschise la Timişoara pe perioada caniculei

Începând de joi, 20 iunie, în Timişoara vor funcționa patru puncte de prim-ajutor pentru perioada de caniculă. Primăria asigură aprovizionarea cu apă îmbuteliată, iar Direcția de Sănătate Publică pune la dispoziție personalul sanitar.

 

Punctele de prim-ajutor vor fi amplasate în interiorul următoarelor locații: Oficiul Poștal nr. 1, Timișoara, de pe b-dul Revoluției din 1989 nr. 2, Opera Română Timișoara – Agenţia de Bilete (str. Mărășești. nr. 2), Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. l (str. 1 Decembrie, nr. 90) şi Piața Agroalimentară Iosefin. Punctele vor fi deschise zilnic, între orele 10-18, în spații climatizate.

Primăria Municipiului Timișoara cooperează cu Direcția de Sănătate Publică Timiș și Societatea Română de Cruce Roșie – Filiala Timiș pentru stabilirea modalităților de intervenție în caz de caniculă. Pe lângă distribuirea apei potabile, în  perioadele de cod portocaliu și roșu se asigură, la nevoie, și asistență medicală.

Potrivit Municipalităţii, în peste 90 de locuri din Timișoara, respectiv parcuri, bulevarde și piețe publice există fântâni forate. Lista completă este disponibilă aici. În plus, societatea Aquatim a montat 9 cișmele noi în această primăvară pentru timișoreni și animalele acestora de companie.  Ele se află în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței.

DSP Timiş anunţă deschiderea a două puncte de prim-ajutor şi în Lugoj, unde vor fi amenajate Piaţa Iosif Constantin Drăgan nr. 10 şi  în Piaţa Agroalimentară, de pe splaiul Morilor nr. 1

Pe timpul caniculei, medicii recomandă adoptarea unor măsuri cu caracter preventiv:

Efectuarea deplasărilor în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spații publice);

Evitarea aglomeraţiilor, a expunerii la soare, a efortului fizic intens între orele 11-18;

Purtearea de haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

Consumul a 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci – apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);

Consumul de fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;

Evitarea consumului, în cantitate mare, de băuturi ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase);

Evitarea alimentelor cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

Evitarea consumului de alcool (inclusiv bere);

Menţinerea legătuii cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferirea de asistenţă ori de câte ori au nevoie;

Nu lăsaţi copiii şi animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

Solicitarea sfatului medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă manifestat din cauza căldurii;

Crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;

Continuarea tratamentului, conform indicaţiilor medicului, dacă suferiți de diferite afecţiuni. În perioada caniculară este foarte utilă consultarea medicului curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;

Reducerea intensităţii și a ritmului activităţilor fizice, alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

 

Print Friendly, PDF & Email