Ovidiu Andriş. Foto: Arhivă personală

Ovidiu Andriş provine dintr-o familie de muzicieni, astfel încât din copilărie a făcut, la rândul său, muzică, întâi vioară, apoi percuţie, pendulând o vreme între cea clasică şi jazz. Din adolescenţă a avut însă ambiţia de a o face la nivel de performanţă. A absolvit Facultatea de Muzică din Hamburg, a făcut parte din Orchestra Filarmonicii din Hamburg, apoi din cea a Operei din Hamburg. A renunţat însă la cariera în Germania în favoarea uneia în România, iar în urmă cu cinci ani s-a întors acasă, la Timişoara, unde a iniţiat şi coordonat o serie de proiecte relevante în domeniul muzical-educaţional, iar din primăvara acestui an este directorul Filarmonicii Banatul din Timişoara, instituţie pe care a mai condus-o, dar ca interimar, timp de doi ani.

L-am invitat pe Ovidiu Andriş la un dialog despre modul în care şi-a construit cariera, despre anii petrecuţi în Germania, despre proiectele pe care le are, ca director, la Filarmonica Banatul, despre spectacolele pregătite pentru Anul Capitalei Europene a Culturii, care au umplut sălile, dar şi despre spectacole pe care Filarmonica le pregăteşte, despre proiecte gândite să atragă publicul mulţi ani de acum înainte.

„Am făcut studiu intens de vioară până când am rupt un arcuş”

CV Ovidiu Andriş:

Educaţie şi formare profesională

Studii universitare la Universitatea de Muzică din Lübeck (2007-2008) şi la Universitatea de Muzică şi Teatru din Hamburg (2008-2016), unde şi-a luat diploma de licenţă cu distincţia Summa Cum Laude.

Experienţă profesională

Manager Filarmonica Banatul din Timişoara (interimar în perioada 2021-martie 2023, apoi plin);

Preşedinte Asociaţia Trib Art (2017-2023);

Artist instrumentist/percuţionist la Opera Naţională Română din Timişoara (2017-2018);

Producător şi organizator de evenimente la Fundaţia Alternativa (din 2015) şi la Asociţia Timişoara 2023 (di 2017);

Artist instrumentist/percuţionist la Junge Deutsche Philarmonie, în Frankfurt am Main (2014-2015);

Artist instrumentist/percuţionist la Orchestra de Stat a Filarmonicii din Hamburg.

Se cântă mult şi demult în familia ta, Ovidiu. Mama este profesoară de vioară, un unchi, Johnny Bota, este de zeci de ani un nume pe scena jazz-ului, iar tu şi fratele tău, Cristian, cântaţi din copilărie şi aţi făcut cariere în domeniul muzical…

Mai sunt verişorul meu, Sascha Bota, muzician de carieră, soţia fratelui meu, violonistă, soţia mea, violistă.

…Aveai şase ani când ai început să cânţi. Ce te-a atras la percuţie?

Am început muzica la Grădiniţa muzicală din cadrul Liceului de Muzică „Ion Vidu”, alături de doamna Maria Gyuris. La vârsta de 7 ani am început studiul viorii pentru trei ani de zile. Mama era profesoară de vioară, cu ea studiam acasă, şi la şcoală studiam vioara cu doamna Carmen Chiculiță, mă simţeam cumva încolţit. Trei ani am studiat intens până în momentul în care am rupt un arcuş şi nu am mai vrut să cânt la vioară. Atunci, s-a făcut un consiliu familial – mama mea, unchiul meu, Johnny Bota, soţia sa, Liubiţa, care a fost violistă la Opera Naţională din Timişoara – şi s-a ajuns la concluzia că în familie avem violonişti, avem contrabasist de jazz, dar nu avem toboşar. Aşa că, a doua zi deja, am mers cu mama în sala de percuţie, să învăţ instrumentele. Apoi l-am cunoscut pe domnul profesor Doru Roman, cu care am început studiile şi al cărui elev am fost până la plecarea mea din țară.

„Teatrul Wagner, din Bayreuth, m-a făcut să prind drag etern faţă de muzica clasică şi faţă de Germania”

La 16 ani, ai plecat la Bayreuth, la un curs de pregătire, unde, povesteai într-un interviu, ai ascultat toate operele lui Wagner. A influenţat această experienţă decizia ta de mai târziu de a urma facultatea de muzică în Germania, nu acasă, la Timişoara?

Da, desigur. Mi-am dorit să fac muzică la cel mai înalt nivel. De la 14-15 ani am intrat în această lume a performanţei muzicale, participând la concursuri, la olimpiade, aveam prieteni care studiau în străinătate, unul dintre ei, Daniel Sâpcu, studia la Universitatea din Lübeck, el m-a şi ajutat apoi să pătrund în lumea muzicală din străinătate. Am căutat pe internet cursuri de vară în străinătate şi aşa am găsit acest curs la Bayreuth şi am solicitat o bursă, pe care am şi primit-o. Doi ani la rând, câte o lună, am avut oportunitatea să fac particip la ore de orchestră şi de muzică de cameră cu doi percuţionişti excepţionali, unul dintre ei era timpanist la Orchestra din Bremen, iar celălalt la Orchestra din Phoenix, SUA. Fiind în Bayreuth, am avut posibilitatea să primim bilete la Teatrul Wagner – mulţi oameni așteaptă şi câte cinci ani ca să intre în posesia unui bilet pentru un spectacol la acel teatru –, desigur, la nivelul cel mai de sus al sălii, pe scaune din lemn. Dar a fost o experienţă incredibilă, care m-a făcut să prind acest drag etern faţă de muzica clasică şi faţă de Germania, de lucrurile care se întâmplau acolo.

Ai cântat şi jazz până la 18 ani. Acela a fost momentul în care ai decis să faci o carieră în muzică clasică, nu în jazz?

Nu acela a fost momentul. Am reuşit până undeva la 17 ani să le fac în paralel. Seara mergeam la Pod 16 sau la Time Caffe şi cântam jazz cu Johnny Bota sau cu Sebastian Spanache ori cu colegii mei de la liceul de muzică, iar ziua studiam partea de orchestră şi de muzică clasică. Ceea ce m-a făcut să aleg între cele două a fost modul de viaţă. Pe de o parte aveam în faţă perspectiva unui mod de viaţă de seară, cu nopţi lungi, pe de alta, a unui program foarte bine definit şi care îmi permitea să fac o performanţă mai mare. Am ales partea mai raţională, mai structurată a domeniului muzical, cea a muzicii clasice.

Ai urmat cursurile Facultăţii de Muzică şi Teatru din Hamburg, dar înainte ai studiat şi la Universitatea de Muzică din Lübeck. Studii muzicale la două universităţi?

După ce am terminat liceul de muzică, am dat admitere şi în Hamburg, şi în Timişoara. Nu am fost admis din prima la Facultatea de Muzică din Hamburg, ci la Timişoara, dar am continuat cu aceste vizite în Germania şi, în anul imediat următor, am fost admis la Facultatea din Lubeck. La 19 ani, am dat din nou admitere la Facultatea din Hamburg, am intrat m-am transferat din Lübeck.

De ce ai ales-o pe cea din Hamburg?

În primul rând, datorită oraşului: Hamburg este un oraş cu două milioane de locuitori, Lübeck are vreo 200.000 de locuitori. În plus, la Hamburg am avut profesori care cântau în orchestre profesioniste mari şi m-am ghidat după performanţa respectivă.

Pe scena Filarmonicii Banatul, ca percuţionist. Foto: Dana Moica

„În perioada de opt ani petrecută în Germania, tot timpul mi-a fost dor de casă”

La 22 de ani, erai deja membru în Orchestra Filarmonicii din Hamburg, apoi instrumentist la Opera din Hamburg. Având perspectiva unei cariere acolo, ce sau cine te-a determinat să te întorci la Timişoara?

După primul an de studiu la Facultatea de Muzică din Hamburg, am încercat să devin practicant într-o orchestră, ceea ce însemna să îmi petrec un an cu acea orchestră, să am un număr lunar de servicii, jumătatea normei unui orchestrant. În primul an am încercat în şase locuri să obţin un post, dar nu am reuşit. După doi ani, am reuşit să iau un post de practicant la Filarmonica din Braunschweig și la Opera din Hamburg, iar după o săptămână a fost scos la concurs, la Filarmonica din Hamburg, un post fix pentru un an de zile. Am câştigat concursul, era un contract full-time, astfel că la 22 de ani făceam parte din această orchestră incredibilă a Filarmonicii din Hamburg, parte a Operei din Hamburg. În această perioadă am întrerupt facultatea, pe care am terminat-o la 26 ani. După acest an foarte intens petrecut la Opera din Hamburg, am continuat acolo pe postul de academist încă doi ani, iar în paralel aveam turnee cu Orchestra de Tineret a Germaniei.

Ce m-a determinat să vin acasă? În primul rând, în perioada de opt ani petrecută în Germania, tot timpul mi-a fost dor de casă, nu am reuşit să mă simt sută la sută în acel loc ca fiind acasă. Pe de altă parte, visul meu a fost de a reveni acasă şi de a schimba ceva aici. Asta a fost în 2017. Dacă pentru adaptarea în Germania am avut nevoie de doi ani, când m-am întors în România am avut nevoie de un an de readaptare. A trebuit să conving oameni că nu am venit să le fur locul de muncă. Timp de un an nu am prea fost băgat în seamă. Am început, în perioada aceea, să predau la o şcoală de muzică şi să colaborez cu Filarmonica Banatul. La finalul anului 2018 am reuşit să mă angajez la Opera din Timişoara, înlocuind-o pe Sorina Savi, care intrase în concediu de maternitate. Acolo am reuşit să intru într-un ritm foarte frumos.

În paralel, am început să conturăm proiecte culturale. În familie pe partea de muzică este mama, iar pe partea de business, tatăl meu. Aşa că tot timpul am avut şi imaginea asta a unui om de afaceri, astfel că mintea noastră funcţionează şi antreprenorial. Ca instrumentist este important să ajungi într-o orchestră, dar m-am întrebat cum ar fi să organizez eu o orchestră, să aduc muzicieni din străinătate, să creez punţi de carieră pentru tineri de aici.

„Ar fi extraordinar să  racordăm Timişoara la traseul artistic Viena – Budapesta – Bucureşti”

Spuneai că ţi-ai propus, în acest mandat, să restabileşti imaginea Filarmonicii Banatul în societate culturală şi artistică. Concret, cum?

Sunt, în urma câştigării unui concurs de proiecte, manager al Filarmonicii din 7 martie 2023, pentru un mandat de cinci ani. Unul dintre primele obiective a fost refacerea totală a părţii de branding a Filarmonicii, de la logo la modul în care ne prezentăm în societate. Pe de altă parte, am încercat să reclădim ideea de artist la Filarmonica Banatul, atât în viziunea noastră, a muzicienilor, cât şi a publicului. Pe vremuri, doar spunând că lucrezi la Filarmonică, erai compătimit din cauza salariilor proaste, iar acest lucru s-a propagat cumva şi în societate. Apoi, pentru noi a fost important să lăsăm publicul să intre şi în spatele cortinei, să vadă cum ne pregătim, cum facem lucrurile să funcţioneze, şi am încercat să repunem artistul pe piedestal.

În ultima perioadă Filarmonica Banatul are multe şi intense colaborări cu filarmonici, cu artişti din străinătate. Un minus semnificativ este însă sala de concerte. Există vreun proiect de construcţie a unei alte săli sau se poate îmbunătăţi acustica ei?

Noi ne dorim o sală nouă de concerte. După cum bine se ştie, suntem într-un cinematograf, nu într-o sală de concerte de muzică clasică. Există două variante: fie reabilitarea Sălii Capitol,  ea fiind sală multifuncţională în acest moment, des folosită şi pentru alte evenimente din Timişoara, dar în opinia mea, actuala sală nu va putea fi modificată în aşa fel încât să ajungă la standardele, la rigoarea solicitate pentru muzica clasică, fie construcţia unei săli noi de concerte. Cred că ar fi prima sală de concerte construită în ultimii 50 de ani în România. Ar fi extraordinar nu doar pentru noi, comunitatea artistică din Filarmonică, dar şi pentru public să  racordăm Timişoara la traseul artistic Viena – Budapesta – Timişoara – Bucureşti.

Acesta e un proiect care ţine de Primăria Timişoara. Care este cel mai îndrăzneţ proiect al tău la Filarmonica Banatul?

Desigur, partea de infrastructură este una apăsătoare, deranjantă pentru că ne lovim de ea zi de zi, însă, nu ţine de noi. Filarmonica este în subordinea Primăriei, așa că Municipalitatea este iniţiatoarea unor astfel de proiecte.

Sunt şi provocările artistice cu care, de asemenea, ne întâlnim în fiecare zi, încercăm să devenim cea mai bună versiune a noastră. Invităm dirijori şi solişti importanţi şi încercăm să ne conectăm cu tot eea ce se întâmplă în străinătate.

Următoarele şi cele mai frumoase provocări sunt cele interumane. Încercăm în fiecare zi să clădim aici, în interiorul Filarmonicii, şi alături de publicul nostru o comunitate, să ne strângem în jurul unui scop nobil, care este muzica. Aceasta este cea mai mare provocare pe care o avem în faţă. Sunt un om al provocărilor, îmi plac.

„Tribul Artistic este foarte important, pentru că ajunge în locuri în care Filarmonica nu ar putea ajunge”

Eufonia, Romanian Chamber Orchestra, Pavilion Muzical, Tribul Artistic, Brassy Business, Scena muzicală sunt câteva dintre proiectele pe care le-aţi iniţiat şi pus în practică, tu şi fratele tău, Cristian, în ultimii patru-cinci ani.

Îi avem alături pe Vlad Popescu, la Eufonia, pe Johnny Bota la Scena muzicală, maestrul Cristian Măcelăru la Romanian Chamber Orchestra. Fiecare proiect în sine are un director artistic, o puternică susţinere artistică.

La Tribul Artistic, „şef de trib” erai tu, până la preluarea mandatului la Filarmonică. Te mai implici în activitatea vreunuia dintre aceste proiecte?

Da, mă implic atât cât îmi permite timpul, dar colegii mei duc acum partea grea. Proiectele se derulează în continuare şi îmi doresc să existe şi pe mai departe Tribul Artistic pentru că este foarte important, relevant, pentru că ajunge în locuri în care Filarmonica nu ar putea ajunge.

Toate aceste proiecte au în comun muzica. Ce le deosebeşte?

Palierele pe care acţionează, partea tehnică, partea concertistică, partea educaţională care este foarte importantă pentru noi – facem concerte educaţionale, concerte în sate – şi mai este partea de politici publice prin care încercăm să setăm anumite trenduri în muzica clasică din România şi să arătăm cum ar trebui să se întâmple lucrurile, care ar fi liniile mari pe care să le urmeze strategia culturală.

Pe scena Filarmonicii Banatul. Foto: Dana Moica

„Avem proiecte gândite să atragă publicul şi mulţi ani după încheierea Capitalei Europene a Culturii”

Ne apropiem de finalul Anului Capitalei Culturale. Spectacolele Filarmonicii pe care ai pariat ca fiind piese de rezistenţă au fost un succes?

Da, după cum ştii, Filarmonica a fost una dintre cele mai active instituţii publice de cultură în 2023. Am avut o serie de proiecte speciale dedicate Anului Capitalei Europene a Culturii. Pe de o parte, am avut un dirijor în rezidenţă, maestrul Gabriel Bebeşelea, şi un solist în rezidenţă, Andrei Ioniţă, şi au existat şase mari proiecte. În luna martie, am avut la Timişoara Orchestra Radiodifuziunii din Köln, condusă de maestrul Cristian Măcelaru. Alături de această superbă orchestră am reuşit să interpretăm Simfonia nr. 3 de Mahler, iar în aceeaşi săptămână, o parte dintre artiștii orchestrei germane au susţinut două recitaluri. În plus, am avut parte de un masterclass susținut de zece dintre acești minunați muzicieni. La finalul lunii mai, începutul lunii iunie Orchestra Naţională a Franţei a venit la Timişoara, sub coordonarea directorului artistic Cristian Măcelaru, avându-i solişti pe David Fray şi pe Sarah Nemţanu, în concerte extraordinare, cu casa închisă, ca și cele ale Orchestrei Radiodifuziunii din Köln, de altfel. În ultima parte a lunii iunie am avut un concert susţinut de Jazz at Lincoln Center Orchestra cu Wynton Marsalis şi Nicola Benedetti, o violonistă excepţională, concertele desfăşurându-se cu casa închisă. Îi mulţumesc maestrului Măcelaru că a reuşit să conecteze Timişoara la aceste trei mari proiecte.

Alături de maestrul Gabriel Bebeşelea, la începutul anului am pornit un proiect îndrăzneţ care se numeşte Corul comunitar. Am început în luna februarie, cu întâlniri săptămânale, în cadrul cărora am încercat să aducem la Filarmonică oameni care îşi doresc să înveţe să cânte lucrări corale. Am început cu un proiect destul de măreţ, aş spune, cu partea a patra a Simfoniei a IX-a, de Beethoven, ce a devenit Imnul Uniunii Europene, și care îndeamnă la unitate. La începutul lunii august a fost punctul culminant: 200 de solişti amatori au urcat împreună cu noi pe scena din Parcul Rozelor şi am interpretat împreună Simfonia a IX-a de Beethoven, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Gabriel Bebeşelea. Proiectul va continua în luna noiembrie, fiind unul dintre proiectele care vor şi rămâne după Anul Capitalei Europene a Culturii.

În septembrie am avut un alt eveniment foarte important, tot cu maestrul Bebeşelea dirijor, în baza unui parteneriat pornit în 2018 de domnul Gârboni (fostul director al Filarmonicii Banatul – n.r.). În 2019 a fost un concert pe care l-am susţinut cu Orchestra din Gera, Germania, iar anul acesta, în septembrie, am interpretat, tot împreună, Gurre-Lieder, a lui Schönberg, eveniment pentru care la Timişoara au cântat 420 de muzicieni, cor şi orchestreă, și 11 solişti. Evenimentul a fost precedat de două săptămâni de repetiţii la Gera şi de două concerte foarte frumoase cu Orchestra din Gera, în 23 şi 24 septembrie, în Germania. La Timişoara, concertul a avut loc în Parcul Rozelor, în 28 şi 29 septembrie. Au fost primite foarte bine de către public – s-a văzut şi din numărul foarte mare al spectatorilor.

În luna septembrie, am avut festivalul Eufonia, iar în octombrie, am trecut prin Festivalul „Remus Georgescu”. Vom încheia şirul de proiecte speciale dedicate anului 2023 în 16 decembrie, când publicul va asculta în primă audiţie un recviem dedicat victimelor comunismului. Recviemul are şapte părţi, fiind compus de şapte compozitori din şapte ţări care au avut revoluţii anticomuniste în 1989. Din Polonia este Zygmunt Krauze, din Germania – Sven Helbig, din Slovacia – Iris Szeghy, din Cehia – Martin Smolka, din Ungaria – Tihanyi László, din România – Dan Dediu, iar din Bulgaria – Dobrinka Tabakova. Selecţia am făcut-o împreună cu maestrul Bebeşelea. Acest recviem va fi dedicat Timişoarei şi va fi tot timpul de acum încolo interpretat în data de 16 decembrie, la Timişoara, în memoria victimelor căzute aici, dar nu numai.

Gabriel Bebeşelea va rămâne dirijor în rezidenţă şi anul viitor?

Maestrul Bebeşelea rămâne dirijor principal invitat. Anul acesta, în noiembrie, va avea încă un concert la Timişoara, anul viitor, alte două, sper să fie alături de noi cu patru concerte cel puţin. Pe de altă parte, îl avem ca dirijor principal invitat pe Stefan Geiger, care este în al doilea an de colaborare cu noi, având în această stagiune patru concerte, iar artişti în rezidenţă cu câte trei concerte solistice şi în mai multe proiecte camerale sunt Florin Iliescu – prim-concertmaistru al Orchestrei Radiodifuziunii din Frankfurt, Bryan Cheng – un violonist care a cântat recent la Filarmonica din Berlin, şi pianistul Daniel Ciobanu, care cântă pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii.

În acest an a fost un public mai numeros la spectacole decât de obicei?

Da, am cântat cu sălile pline. Apetitul cultural a crescut şi cred că va creşte în continuare deoarece aceste proiecte sunt gândite să atragă publicul şi mulţi ani după încheierea Capitalei Europene a Culturii.

Ce alte proiecte ale Filarmonicii Banatul pregătite pentru Anul Capitalei Europene a Culturii vor fi continuate după 2023 sau dezvoltate într-o altă formă?

În toate proiectele pe care vi le-am prezentat, în fiecare an va exista o colaborare internaţională, vor fi orchestre care vor veni la Timişoara. Apoi sunt cele două proiecte adresate comunităţii: Corul comunitar, anul viitor ne dorim să interpretăm o lucrare şi mai îndrăzneaţă, Carmina Burana, şi, acest recviem dedicat victimelor comunismului.